Gata cu confuzia

Zilele acestea de pandemie ne arată încă o data cât este de important ca politicile sociale sa susțină cetățenii și sa ii protejeze pe cei vulnerabili.

In anii precedenți acestui virus nenorocit, cumva dimensiunea socială a devenit una cu viziunea pentru o generație tânăra de politicieni, care sa reprezinte statul de drept și justiția, democrația, in general. Salariile, pensiile și alocațiile erau importante, desigur. Dar odată încasate au devenit o normalitate. Deci nu mai erau un obiectiv, nu-i asa? Chiar dacă erau și sunt esențiale, nu constituiau agenda publica, nici driverul de schimbare.

Ceea ce era zdruncinat din radacini era increderea oamenilor in sistem. Si-au identificat ca e cel de stanga, pecetluit ca fiind fără viziune și abordare de progres durabil. Degeaba am vorbit despre salarii. Lipsa unui răspuns ferm al stângii in general in Europa și in SUA la întrebările despre consecințele globalizării și pastrarea locurilor de munca, prezervarea tradițiilor și frica pierderii statului in fata marilor companii ori tehnologii ori abordarea strict din punct de vedere conservator nu este viabila. Pe de o parte, nivelul de educație și deschiderea la era informației cere ca votanții sa fie incluși, consultați, implicați. Au așteptări care depășesc nivelul cu care partidele tradiționale sunt obișnuite. Unii au înțeles asta și au jucat cartea corespunzător.

Astfel, acum câțiva ani diaspora a identificat drept progresist curentul USR-PLUS. Aceștia au tot mușcat însă din politicile de stânga. Egalitatea de gen, drepturile lucrătorilor in diaspora, au devenit temele lor de campanie. Nu intru in detaliile de implicare și investiții de resurse, mai ales in online, rămân doar la chestiunile de confuzie ideologica. In drumul meu prin diaspora de social media am găsit pagini și persoane care au “împrumutat” stânga și progresul după bunul plac, deși n-au nimic de-a face cu stânga. Poate vor un anume progres, dar nu înspre stânga.

Pentru a evita orice confuzie, ei sunt iată la guvernare. Diaspora însă nu văd sa simtă vreo schimbare. Dimpotrivă, a votat cu AUR, un partid care e împotriva oricărui progres și care este chiar periculos. Pentru ca nu, nu s-a răspuns nevoii de viziune noua. Pe de alta parte, populismul și curentul extremist, de dezbinare din online, care le-a servit și lor in trecutele alegeri europarlamentare spre pilda, s-a concentrat pe acest nou partid “surpriza” care n-are cum fi iubit de elita și tinerii bine educați din afara țării. Refuz sa cred așa ceva.

Și, mai mult de-atât, a venit pandemia. Care a scos la iveală o mizera apreciere a lucrătorilor trimiși de liberali, votați deasemenea de diaspora, fără protecție și contracte in regula. Ne-a văzut o lume întreaga. Durerea celor plecați in astfel de condiții și pata de imagine de țara sunt de neuitat.

Iată cum încet, incet se face ca agenda socială și politicile de stânga devin din nou cheia progresului și echilibrului atât in România, cât și in lume. PSD are șansa si capacitatea sa acționeze in consecința acestor dezamăgiri și lecții, dar și prin sprijinul european pe care îl primește. Provocările tranziției spre o societate durabilă, mai verde, digitalizarea, taxele și asigurarea ca cetățenii vor fi incluși in planul de guvernare, provocările interculturale ale celor plecați, celor rămași și diferența intergenerationala, toate acestea presupun acțiune la nivel național dar și european, internațional. Iar implicarea cetățenilor este cheia. Vor sa fie ei schimbarea in lume. PSD are capacitatea sa se reformeze, o dovedește deja. Are și capacitatea sa vadă din timp schimbările din societate și sa acționeze. Nu, nu sa reacționeze, ca atunci iar suntem cu un timp prea târziu. E nevoie sa construim cu oameni proiecte și idei concrete, pentru un nou contract social cu lumea asta. Am câștigat alegerile, da. Acum trebuie sa ne angajam cu oamenii in discuții și activități prin care nimeni nu este lăsat in urma și încercam sa răspundem împreuna cu ei la marile întrebări globale. Da, globale. Fiindcă orice se întâmpla, nu se întâmpla numai in Romania.

In New York nu se fumeaza

In New York nu se fumeaza. Adica se fumeaza dar nu oriunde vrei tu. Nici macar afara. Faptul ca nu putem in restaurante, ne-am prins cu totii, dar peste ocean nu te lasa nici in parc. Si nici pe terase. Deci nu exista ca stai la cafea si fumighezi privind la soare. Prin urmare, poti fuma…din mers. Bye, bye…Bine, plus ca mi-au cerut buletinul sa fie sigur, ceea ce nu pot sa nu admit ca m-a gadilat nitel:)

Eu nu mai am acest obicei de multi ani, dar uneori mai pipez una ca sa ma dau mare. Imi placea sa vad parcurile curate si lumea “clean” asa, dar parca viciul din mine se mai enerva din cand in cand ca nu era in Europa tuturor posibilitatilor libere.

Cred ca undeva intre respectul atat fata de cei care au ales sa nu fumeze cat si fata de cei care fumeaza se poate gasi o cale de mijloc de impartire a spatiului public comun. Una in care sa ne bucuram de aer curat si de cafea cu fum in locurile destinate.

The multiple faces of the wolf called Social Dumping (I)

“Despite an increase in usage of the expression, there is still no clear, universally accepted definition of ‘social dumping’. Social dumping is a hotly debated issue in European circles, the term itself having negative connotations, hinting at the exploitation of workers.

On 14 August 2015, Marianne Thyssen, European Commissioner for Employment, Social Affairs, Skills and Labour Mobility, gave a written answer to a European Parliament question on definitions, in which she stated: ‘There is no definition of the concept of „social dumping” in EC law. The term is generally used to point to unfair competition due to the application of different wages and social protection rules to different categories of workers’ (Parliamentary questions, 27 May 2015, E-008441-15).

The use of the term in public discourse primarily refers to international, cross-border situations. Nevertheless, some key features of social dumping practices can also be found in domestic markets.”[1]

The lack of a general acceptance or definition, leads not only too confusion but also to tricky and sometimes unjust political and legislative decisions, splitting or dividing even the socialists themselves, scrapping the roots of trade unionism and collective wellbeing values.

It is for this heroic reason that I write this article, as I think I have my own theory.

One aspect , the most visible and commonly known is when you read in the press about a bunch of poor Romanian, Polish or Czech workers, partially in the construction or transport sector who worked for quite a while without being payed, exploited, and found in the street in despair. And if the end of the true story is not that tragic, you have at least the following conditions of social abuse and exploitation:

1) no papers, letter box companies and similar -that is not social dumping it is a criminal, fraudulent act and should be punished accordingly;

2) salaries and working conditions below the arrangements foreseen in their contracts (if at least concluded in the virtue of the directives and the collective labour agreements)-that is again, not social dumping but an act of exploitation and abuse which could be punished by the administrative or civil law;

3) salaries and working conditions  which are in full respect of the directives and collective bargaining agreements, but which are not at the same level as the local workers benefit from-now that is social dumping.

Unfortunately, the mix of the three situations, which as you can see are totally different, contribute to a chaotic perception of the mobile workers, sometimes triggering the sympathy or empathy of the reader public and for other and many times hated and reiterated in the populist speeches of the Tories or Le Pen. Not to forget that some EU countries are “fed-up” to see migrants and mobile workers everywhere while their living conditions get worse and the public speech is used in order to persuade one man against another, as “divide et impera” is quite easy to do, rather than unite people.

The problem of the latter situation from my third example stems in the organization of the single market and the particularities of every Member State regarding the labour market, social partners and economic interests. So, indeed, the debate is European and the solution is to be found at the EU level.

Morality, a word I would put under political discussion for the sake of channeling decisions as close as possible to the citizens interests, on the single market would mean that for the same work every workers should get the same payment and the same working conditions, no matter where they are active. All trade unions agree upon. But this is pure theory and ideatic approach for now, as the European minimum wage failed the mathematics.

If we look at the competitive advantages gained by the foreign investment companies in Southern-Eastern Europe, in the main countries of origin of the mobile workers, you can easily see that the minimum wages ranged at 300 euros are of an interesting argument in the question of equality and morality as mentioned above. But you would say that this is fine, as it is paid according to the law and local realities. So is social dumping. Therefore, I would argue that this could also be interpreted as a form of social dumping. Furthermore, there is no interest to discourage the practice as it would mean outsourcing or delocalization of the foreign companies, which would mean an economic disaster for the regions of my country. This situation reminds me, perhaps extrapolated, of the debate in economics regarding what is best or worse for a child, to be sexually abused or survive the labour exploitation.

Following the same logic of the competitive advantage on the single market, the posted workers and the companies benefiting from the process of mobility in full recognition of the law, could also be accepted as the ones mentioned above, even if the wording of social dumping would intervene again. So, there should be no division, one could say. So, where is the problem?

In the constructions sector, one posted worker can earn and does earn (and please do not mix this argument with the cases of exploitation and abuses which are not about social dumping, but criminal acts) more than a local worker. The minimum wage in Belgium for a person in the sector is 1. 200 euros net.  One Romanian posted worker that is treated in respect of the rules in place earns 1. 800 net. He has his 300 euros plus the daily allowance, which is calculated as salary. The daily allowance is not to be taxed neither in Belgium, neither in Romania. This could be a discussion, but not in the context of social dumping, rather in the context of taxation of income. An employer has to ensure also the food, the housing and the transport of the posted workers.

Currently, there is a new proposal on the table to change the posted workers directive in order to secure the fair wages and working conditions. I would argue that none of the parties concerned should be worried if their final purpose is to secure the fair wages and working conditions. The problem is that the picture as a whole is far from being fair. Because you can’t speak so bluntly [2]about equality of wages or any other conditions, until you reached cohesion within North and South, between East and West. It is for that reason that I would argue that we fight on the wrong battle filed. And as long as we feed the wrong wolf, we will increase the power of Eurosceptics. There is no way possible to explain to Eastern Europe that “she” should accept and be happy with less, as the foreign companies pay the 300 minimum wage salary, while “her” own companies can’t send workers abroad in full respect of the legislation which, by the way,  is about to change.  “She” will never understand why the competitive advantage of her inner market can’t be exploited outside too. Cause, I repeat, unless there are clear cases of slavery, exploitation and abuses, unless there is a proven distortion of the market under the competition law, I tend to argue that we do nothing else but to divide even more Europe under the wrong approach, while we need to be busy fighingt against further division in Europe, under a new, representative slogan which can unite people across the Member States.

And I, among few, fought and fight abuses against the workers since many years. [1]

For as long as there will be poverty, little information and a certain education, people will accept to be exploited.

It is for this reason, that the title of social dumping, its multiple faces, and several connected directives will not be sufficient, and even worse, it risks to divide us even more. Simply beacuse they are all used under the wrong umbrella of gapping the EU.

 

[1] https://www.rtbf.be/info/economie/detail_des-roumaines-exploitees-dans-les-boucheries-d-anderlecht?id=7849710

 

 

 

 

[1] https://www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-dictionary/social-dumping-0

 

[2] http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=471

 

Femeia de la tara

Femeia de la tara ii invatata cu munca grea, rostul pamantului si-a animalelor, crucea lui Dumnezeu si umorul cu talc, de usureaza trecerea peste vicisitudini si nevoile spatiului rural, necompetitiv in globalizare.

Trezita pe la un 35 de ani, mintenata 36, isi afla existenta legata ca prin ombilic de primii ani. Tot comportamentul, manifestarea si intrebarile vin din satul acela.

Sunt o taranca. Cochetez precum Ileana a lui Dionisie, rad liber precum Ileana a lui Sofron, traiesc cum imi canta vioara inimii, in paza lui Dumnezeu, ca nu m-a ocolit norocul, zice Alin, sotul meu.

Nu e deloc usor. M-au crescut prea naiva, prea increzatoare. Imi plac oamenii prea tare si oricat citesc despre cat este de important sa primim inapoi  iubire, nu ma potolesc. Ma incarca daruirea. Si ma intereseaza mai putin daca voi capata in retur. Cand obosesc, ma mai supar. Si regina dramei prinde forme. Intr-o forma sau alta, vine si recompensa. Always. Si la sfarsitul zilei, ajung sa-i multumesc lui Dumnezeu si pentru cele rele si pentru cele bune.

Stiu, is de la tara. Prea simpla.

Ziua alchimiei mele

Pe la pranz am abandonat, desi, stiva de documente chema si pe birou, dar si pe podea. Noua asistenta a privit cu o spranceana la ceruri dezordinea. Cealalta „sefa” era extrem de ordonata. Eu am ordinea mea. Si e greu de explicat. Cel putin, asa cred eu-:)

Am scos-o la cafea, zambind, si am iesit din birou bucuroasa si mandra de mine. In 13 ani de emigrare si tinerete fara batranete, energie si adrenalina, nu mi-am luat decat vreo doua pauze. Azi a fost a treia.

Si m-am dus la „Alchimie Spa&Hair” la Anda si Mirela Burcea. In Ixelles, chiar pe Rue de Trone, 222.

Max mi-a facut niste umbre colorate prin par si mi-a scos firele albe cu o culoare naturala. Neagra, precum codanele din Maramures. Deja, indrazneala si schimbarea m-au razbunat.

Cand m-au ingrijit cei de la Spa si masaj, am capitulat undeva inspre levitatie. Deodata, parca imi  place si mie filozofia, feminitatea si hodina. Parca e chiar placut sa-mi vad visele detasat. Am zambit tot timpul, si-am motait ca un motan deasupra sobei. Stiu, so not sexy. Ce sa faci, atat am putut si eu. Am 36 de ani si nu am simtit niciodata nevoia sa petrec 6 ore la salon. Pana azi. Exista un inceput pentru orice, stiu. De-abia astept sa vad unde va duce asta. In fond, sunt om si eu. Pana si eu-:)

Am iesit in Place Luxembourg, doar sa imi recuperez masina si sa imi savurez vinul alb din 2009, in linistea salciei de langa casa din Vilvoorde. Pentru ca merit. Cliseele de neinteles, mi se par acum budhisme pline de greutate si intelesuri revelatoare.

Da, mergeti la Alchimie si bucurati-va de voi insine, de ceaiul verde atat de aromat, de veselia si dragalesenia staffului, de parfum si calitatea serviciilor. Apoi meditati. Sa vedeti cum multe din desaga vi se par demult debarcate.

 

 

Insuportabila politica in alegeri

Citesc din masina un articol interesant despre implicatiile alegerilor din Franta, unde Macron si Fillon par „insuficienti” in relansarea tarii, deschizand si mai tare drumul lui Le Pen, aceasta din urma fiind clar un dezastru.

Blocajul economic si social francez l-am simtit in urma cu vreo sapte ani, pe cand munceam in sindicatul european sectorial al agriculturii, alimentatiei si turismului. De fapt, activitatea de-acolo mi-a redat amanunte necesare tabloului de ansamblu din multe tari europene.

La acea vreme, sindicatele franceze se luptau cu precaritatea locurilor de munca si a conditiilor de plata si asigurari sociale. Si le iesea. Altii, ii considerau destul de rigizi si extrem de norocosi ca au o asemenea influenta si greutate in sistemul decizional al tarii. Insa, daca ne uitam bine, si belgienii sunt la fel de puternici. Sau nemtii, si nordicii, in general. Diferenta este ca unii dintre grei, cum sunt danezii si olandezii au slabit lesa, dand drumul la aplicarea unor concepte incadrate sub flexicuritate: flexibilitate a muncii si securitate a muncii. In conditiile in care, dinamica de pe piata a impus o abordare adaptata la schimbare si cerere. Iar sindicatele vegheaza la stabilitate si echilibru, coaguland in jurul candidatului.

Oamenii vor sa auda mai putin despre solutii politice si mai mult despre solutii practice, cu iesiri din blocajele create de-a randul anilor. Solutiile de flexicuritate sau de orice alt fel agreat de partenerii sociali, trebuie angrenate cu argumente de ordin pragmatic si exemple din alte state membre, cu indicarea actorilor civili parteneri, nu doar a eventualelor coalitii de guvernare. Daca le spui oamenilor ca trebuie sa isi sacrifice prezentul pentru  viitor, ar fi bine sa ai: darul oratoric bun, carisma, descrierea acelui viitor in acord cu partile care il construiesc si coalitie de forte politice. Bunele practici sunt greu de combatut, ele trebuiesc imprumutate si adaptate la nevoile si caracteristicile fiecarei tari in parte. Le Pen trebuie „batuta” cu proprille arme.

Politica devine insuportabila si de neinteles altfel, atragand discursurile populiste, dar pe gustul omului disperat de balbaiala celorlalti candidati. Ce vreau sa spun este ca exista solutii, etapizate, cu eforturi si vointa politica, dar care trebuiesc asumate si transpuse in social si economic, fara tagada si cu mai mult simt practic, aproape de cetatean si intelesul lui. Care inteles descrie realitatea din teren.

Iata de ce nu trebuie ignorata diaspora

Votul din diaspora este cheie pentru alegeri si referendumuri de tot soiul. Bunaoara Basescu’ victory. Astazi nebunia lui Erdogan. In ambele situatii se reclama iregularitati, se fac supozitii cu privire la manipularea populista a celor din afara tarii. Inca o data, ni se arata o fata periculoasa a ignorarii si sfidarii diasporei. #diaspora #elections #referendum #influence
„Overseas vote the key to margin of victory: The 4.6 million Turkish voters living in Western Europe (as estimated by the Turkish ministry of Foreign Affairs) have for more than a decade been assiduously cultivated by Erdoğan. They tend to be his strongest voting bloc, supporting his party by nearly a margin of two-to-one on average in regular elections. If that level of overseas support carried over into this referendum, it would have delivered Erdoğan a net gain of around 1.4 million votes. On a turnout of 86 percent, reported by broadcaster Haberturk, the final margin of victory is expected to be around 1.4 million votes.

Reacting to my calculation that all or virtually all of Erdoğan’s margin of victory is due to the vote advantage he gained from expats across Western Europe voting Yes — a Commission source agreed and predicted: “Host communities in Europe have a serious problem. This will not help integration and will be used by populists.”

https://www.facebook.com/POLITICOeu/posts/1040833209383829

Ghid despre UE, joburi, fonduri si alte oportunitati

Document-page-015Document-page-016

Mie imi plac ghidurile tare mult. Ma ajuta sa-mi fac o imagine mai clara, sa adun multitudinea de idei si posibilitati de finantare pentru o dezvoltare durabila, a voastra celor interesati si a proiectelor pe care vi le propuneti. Mai inainte, trebuie sa incercam sa intelegem macar care sunt mecanismele in baza carora UE functioneaza. Apoi, cateva linkuri utile si navigarea acestora poate va vor mai ajuta. In cele ce va urma, vom incerca sa adaugam acestui ghid si exemple de bune practice din alte tari in ceea ce priveste absorbtia fondurilor UE, inovatia si antreprenoriatul, iesirea din starea de saracie si precaritate. Pentru inceput, iata un sumar de vreo 20 de pagini din partea mea si a Angelei Pobozsnyi, presedinta Asociatiei Ecomuzeu Maramures si a Centrului de Inovare si Dezvoltare Durabila Nord-Vest.

Document-page-001Document-page-002Document-page-003Document-page-004Document-page-005Document-page-006Document-page-007Document-page-008Document-page-009Document-page-010Document-page-011Document-page-012Document-page-013Document-page-016Document-page-017Document-page-018Document-page-019Document-page-020

Invatamintele de dupa Batalia de la Waterloo

Colina Leului marcheaza dimensiunea bataliei de la Waterloo. Zeci de mii de soldati morti din ambele tabere, cercetari istorice importante legate de cauzele pierderii lui Napoleon, erori de strategie si lipsa sprijinului forului legislativ, sunt cateva topicuri de food for thought pentru duminica de dinaintea unei noi saptamani. Bătălia de la Waterloo a reprezentat acţiunea finală şi decisivă a războiului napoleonian care practic a încheiat dominaţia franceză în Europa şi a adus schimbări drastice in graniţele politice. 15 ani mai tarziu, in virtutea unei ere a diplomației europene care a apus, primul ministrul britanic, George Canning, afirma că de acum încolo: “fiecare națiune pentru ea însăși, iar Dumnezeu pentru noi toți”. Uniunea Europeana de astazi este un indiciu ca Marea Britanie s-a inselat. Europa poate functiona unita, felul in care se dezvolta si viteza care o ia, depind de noi, de statele membre, de vointa politica si capacitatea diplomatica. IMG_6959 IMG_6960 IMG_6961 IMG_6962 IMG_6963 IMG_6964

Cap Africa a romancei din Bruxelles

Doamna Lucretia nu era la amiaz acolo. Iar eu n-am putut sta in oras pana seara, insa ma-ntorc. Cand Liliana Nicolaie de la EuropaFM a scris despre restaurantul african din capitala europeana detinut de o romanca, m-a luat rusinea, eu prin preajma si n-am stiut.

Scobor agale prin Ixelles si las fotografiile sa va arate simturi vesele si de normalitate. Da, tablourile sunt pictate tot de o romanca si pot fi cumparate. Musai sa ma intorc sa ii iau un interviu, presimt o poveste minunata.