Micul Ghid al Marii UE:) sau ce scriam in 2008

Cãtre liceeni :

Când Romania se pregãtea sã candideze la Uniunea Europeanã eram elevã de liceu. Atunci, contextul european era menţionat foarte puţin, interesul faţã de acesta fiind unul minor. Noi, elevii din acea vreme, aveam oricum alte prioritãţi, tipice varstei. Orice informaţie care ar fi putut încãrca programa şcolarã, scurtându-ne aşadar timpul liber, nu ar fi fost bine-venitã pentru mulţi dintre noi. Acum însã îmi doresc sã fi avut oportunitatea de a fi pregatitã mai mult pentru procesul de integrare al României în Uniunea Europeanã.

Spun asta pentru cã, absolut întâmplãtor, am ajuns în capitala Europei, Bruxelles, unde m-au întâmpinat instituţiile UE, atrãgându-mã tot mai mult sfera politicã a acesteia. Pe de altã parte, indiferent unde ne-am afla, ne vom izbi de conceptele introduse de Uniunea Europeanã, şi mai mult, s-ar putea sã fim puşi în situaţia de a ne etala cunoştinţele în domeniu.

Şi dacã tot am adus vorba despre emigrarea mea în spaţiul Occidental, cu riscul de a devia de la subiect, aş vrea sã vã vorbesc despre altceva. Nefiind nici o elevã de liceu eminentã şi nici o studentã de facultate extraordinarã, a trebuit sã mã folosesc de  voinţã în mod imperativ. Prin aceasta nu vreau sã subliniez vreo lipsã de modestie personalã şi nici sã încurajez în vreun fel delãsarea şcolarã punând totul pe seama ambiţiei. Dimpotrivã, vã atenţionez cã « drumul iniţiatic » despre care vi se vorbeşte în literaturã, poate fi mult uşurat dacã aveţi  o pregãtire intelectualã bine formatã şi, din timp.

Cu siguranţã însã, fenomenul emigrãrii te împinge şi mai mult în a-ţi forţa resursele pentru reuşitã. Înveti cu adevarat ce înseamnã noţiunea timpului şi, mai ales, ce înseamnã timp pierdut. Consecinţele timpului pierdut nu sunt întotdeauna imediate. La o vârstã fragedã mulţi dintre noi nici nu credem în efectele negative ale lipsei de interes faţã de instituţia şcolii.

Valul « trendy », « fashionable » sau « cool » mi-a aparţinut şi mie şi generaţiei mele. Nici pe noi nu ne-a înţeles nimeni (sau cel puţin aşa credeam noi), dar acesta este farmecul fiecãrei generaţii care revoluţioneazã. Trãiţi-vã momentul aşa cum ştiţi mai bine, dar fiţi deştepţi ! Intuiţi oportunitãţile şi pregãtiţi-vã pentru ele. Aşa cum la vârsta voastrã nu lãsaţi o zi din viaţã fãrã râs (lucru absolut minunat, de care le este dor tuturor adulţilor), nu lãsaţi o zi din viaţã fãrã sã fi învãţat ceva cu adevarat. Fiţi practici în ceea ce învãţati, nu lãsati informaţia sã rãmânã purã teorie. Puneţi întrebãri, provocaţi-vã profesorii în mod constructiv.

Informaţiile în domeniul integrãrii europene nu trebuie nici sã vã sperie, dar nici nu trebuie tratate cu dezinteres. Dacã dorim sã avem şanse egale de reuşitã în cariera profesionalã, trebuie în primul rând sã cunoaştem informaţiile de bazã cu privire la provocãrile aduse odatã cu 2007. Acestea se vor înteţi de-a lungul anilor, prin urmare, va trebui sã fim competitivi. Cum altfel decât printr-un proces de aprofundare a cunoştinţelor în domeniu ?  Nu întâmplãtor, Uniunea Europeanã promoveazã o economie bazatã pe cunoaştere. Lãsaţi deoparte pesimismul legat de viitorul carierei voastre şi negativismul faţã de şcoalã. Oricum nu vã stã bine încruntaţi. Orice profesie v-aţi alege, cãutaţi sã fiţi printre cei mai buni, numai aşa vã veţi simţi împliniţi. Ceea ce auziti la orele de literaturã, despre depãşirea condiţiei umane, nu sunt aspecte pur eminesciene, sunt adevãruri universale. Chiar dacã acum vi s-ar pãrea simple comentarii bune de tezã, viaţa vã va arãta ce înseamnã practic rândurile scrise la extemporal.

Cei dintre voi care vor simţi un interes sporit în stufãria politicã a Uniunii Europene, probabil vor urma studii de specialitate. Atât pentru ei cât şi pentru cei care îşi vor alege un alt drum, sper ca informaţiile cuprinse aici sã le fie utile. Acesta este singurul obiectiv al prezentului manual şi singura mea mulţumire.

Cãtre profesori :

În speranţa cã niciodatã nu este prea târziu, vreau sã mulţumesc profesorilor, sã  îi felicit şi încurajez în acelaşi timp în a-şi continua munca cu aceeaşi dragoste ca şi pânã acum.

Ştiindu-i destul de bine, îmi dau seama cu câtã înţelegere rezistã în faţa fiecãrei generaţii de elevi.

La alergare

De când cu pandemia parcă alergarea a devenit mai eliberatoare ca niciodată. Iar după înmormântarea lui David, parca era chiar necesară.

La câțiva pași doar mi-a ieșit biserica cu lumina apusă in geamul de piatră. M-am gândit la el și la toți cei buni care s-au dus, de la bunici la câine. Nu m-a mai durut sufletul măcar pentru o clipa parca am descărcat niște bolovani. Am zâmbit a iertare și împăcare, la propria-mi capacitate de a merge mai departe. Simțeam cum se desprinde și infrigurarea celor câteva grade, sângele circula mai repede și poate ca-mi alimenta și gândurile acestea pozitive. Ba chiar miraculoase, ca era de parca as fi luat împărtășanie și l-as fi simțit pe Dumnezeu. Ori, ma rog, Învățăturile Lui. David era credincios. 

Nu sunt foarte dese astfel de momente de așa descărcare. Nu știu de ce acum. Dar pandemia m-a reașezat și pe mine pe planeta, timpul a devenit și mai prețios, iar pe cei dragi mie…well, îmi doresc sa-i pot proteja mai mult! 

M-am iertat și pe mine de orice mi-as fi adus aminte de pe dos. E ca și cum as fi dat jos un strat gros de piele. Am tot alergat pana s-a desprins pur și simplu. Odată cu stelele pe care le-am știut și-au căzut, înțelegând vulnerabilitatea noastră in lume și nevoia de iubire. Moștenirea dragostei de oameni, animale și natura. E atât de simplu, nu-i așa?

De ce-o fi trebuit sa alerg atâta?