Ce se întâmplã cu pandemia?

Pandemia aceasta este o reflecție a multor provocări și probleme cu care se confrunta societatea de foarte mult timp.
Inegalitățile sociale, sărăcia, abuzul de toate felurile, migrația și refugiații, schimbarea climatica, lipsa accesului la igiena și sisteme medicale eficiente și moderne, bolile, slăbirea credibilității în instituții, dezinformarea și manipularea prin rețelele sociale, lipsa modelelor de dezvoltare durabila, lipsa unei guvernări democratice a ceea ce se întâmplă în online, încurajarea unui capitalism pentru bogați în detrimentul celor săraci, existenta unui vid mare de comunicare cu cetățenii și apropierea intre diferitele culturi, lipsa consolidării unui spirit civic și de comunitate, uitarea istoriei și lipsa investiției în educație, bătăliile geopolitice la nivel mondial și goana pentru resursele împuținate, sunt doar câteva elemente care îmi vin în minte scriind acest articol.
De acea, în momentul izbucnirii acestei pandemii, a apărut și un val de scepticism sau de neîncredere. De neîncredere în orice s-ar fi propus ca și soluție sau chiar în însăși existenta virusului. Curentul acesta, deși este foarte vizibil, este cred eu unul minoritar. Este vizibil prin demonstrații, proteste și atitudinile exprimate pe rețelele de socializare. Însă, acestuia i s-a alăturat extremiștii. Si nu e vreo fericire, nici vreo bucurie. Antisistemul este mereu o platforma de lansare politica, fără soluții, doar ca bazând-se pe supărarea oamenilor, poate creste chiar exponențial atrăgând și pe cei mai puțin vizibili, nemulțumiți și încă neconvinși.
Extremismul și creșterea acestuia ar trebui să fie un motiv de îngrijorare serios, istoria ne arata că nu a dus la nimic bun decât la războaie și genocid. Însă, câtă vreme, nu se procedează la o comunicare adecvata și prin răspunsuri clare și oneste, și la o strategie serioasa împotrivă dezinformării, va fi foarte complicat să avansam și să ieșim din pandemie fiindcă numărul celor care nu vor avea încredere in niciun fel de măsura, va creste.
În mod absolut logic, o pandemie blochează economii și libertatea de mișcare. Morții se înmulțesc terifiant, sistemele medicale intra în colaps. Nu exista foarte multe soluții la îndemâna decât distanțare, masca, igiena, vaccinare, imunizare naturala. Toate presupun un efort din partea tuturor, guverne și cetățeni. Însă, până nu este imunizata toată lumea, toate continentele, nimeni nu este în siguranță. Iar asumarea responsabilității fiecăruia dintre noi înseamnă spirit civic, unul în care siguranță personala este la același nivel cu siguranța colectiva. În plus, cine știe, poate este doar începutul unor serii de provocări similare.
Bâlbâiala instituțională de la începutul pandemiei, a cui e competența, e bună masca, nu e bună, se transmite cum exact și de la cați metri, și starea de saturație și nervozitate care s-a constituit de-a lungul timpului împotriva companiilor farmaceutice a convins o parte din populație să nu se vaccineze și chiar să nu aibă încredere defel în ce i se propune.
Efectele vaccinării neexplicate suficient, cazurile de victime ale vaccinului chiar daca au fost mult mai puține comparativ cu cați au fost salvați, sunt cazuri personale, evenimente afectiv emoționale extrem de sensibile, oamenii suferă și se tem.
Lipsa explicațiilor privind eficacitatea vaccinului și de ce anume și cei vaccinați se pot infecta a condus deasemenea la o serie de nelămuriri și creșteri ale celor care considera că întregul management al acestei pandemii este un atac la libertate și democrație.
Lipsa explicațiilor privind morții care pe certificatul de deces au avut trecut ca și cauza principala o alta afecțiune decât Covid ( acesta apare la o alta poziție sau deloc) iar ei sunt declarați decedați din cauza virusului, a condus și asta la o antagonizare a societății.
Și în general orice nereguli sau neclarități pe un subiect atât de sensibil cum este vaccinarea sunt elemente care nu trebuie să scape specialiștilor. Trebuie să se clarifice în așa fel încât să înțeleagă toată lumea, indiferent de pregătire.
Goana după faima și succes prin utilizarea acestui bazin de spaime, incertitudini, nemulțumiri și chiar victime uneori, au declanșat și încă declanșează diviziuni, îmbolnăviri masive, și morți. Însă de ce sa mă mir îl avem pe M. Barnier in Franța care candidează pentru prezidențiale pe un val eurosceptic după ce a negociat ani la rând Brexit-ul cu Marea Britanie in numele UE, apărând UE.
Iar o vaccinare obligatorie fără o campanie serioasa de informare vă fi dezastruoasa și vă slabi și mai mult proiectul de reîncepere a economiei și de focalizare pe Pactul Verde de exemplu și Generațiile Viitoare ale UE.
Mai departe, fără o testare accesibila și gratuita, o modernizare a sistemului medical peste tot în lume și o reglementare a pieței farmaceutice, va fi și mai complicat pe termen lung.
Formele noi, variantele precum Omicron, sunt și acestea o provocare. Pe fondul unei economii fragile acum, apariția lor cauzează creșterea inflației, a preturilor și a sărăciei.
Omicronul a apărut în Sudul Africii unde lumea nu este vaccinata și unde nu au acces la vaccin fiind la mila tarilor care au. Unul dintre motive este și acela legat de faptul că dreptul asupra vaccinului este protejat, de exemplu. Apoi mai avem și cauzele legate de capacitatea de stocare, de distribuție și chiar de existenta bolii HIV.
Da, în tarile cu rata de vaccinare ridicata, decesele sunt mai puține, spitalele mai puțin sufocate și cei vaccinați mai puțin bolnavi decât cei nevaccinați. Asta nu înseamnă că nu sunt în alerta și nu își modifica masurile de siguranță în funcție de dezvoltările pandemiei. Așa cum spuneam, până nu e imunizata populația cam în întregime, virusul va circula chiar și la cei vaccinați. Sigur, în marea lor majoritatea, datele ne arata că suferă mai puțin și mor mai putini.
Câtă vreme virusul va avea suficiente „case” unde să se instaleze, își vă decora singur interiorul. Și își va așeza și mobila. Când nu va mai avea gazde, va muri. Daca asta înseamnă că va trebui să trăim cu el și să îi lăsăm să moara pe cei mai „slabi”, asta este o abordare care mie nu mi se potrivește. Nu este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu care a făcut Omul. Este cumva undeva la nivel de legea junglei și înseamnă că prea puțin am evoluat. Iar mie îmi place să cred că suntem altundeva, că ne gândim la cât este de important să ieșim cu toții din pandemie, la sănătatea mentala a copiilor care trebuie să iasă și să își trăiască copilăria, la schimbarea modului în care vom munci de acum înainte, și așa mai departe.
Intre timp, foarte mulți oameni mor de cancer netestat. Și alte afecțiuni. Fiindcă sunt pline spitalele de bolnavi Covid. Este un articol interminabil. Poate că voi continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *