Puiuțu cu batiste

Ileana ținea batistele de la pomana in puiutul cela mic de la masina de cusut. Iera o mașina cu talpa și toată era încastrată intr-un lemn lucios. 

La noi când murea careva, ma trimitea sa ieu câte una. Și-aveam tăte culorile. Unii le purtam in piept cu o bumbușcă pana ne ingropam oamenii. Stăteam așa mândri solidari pe pod in fata casei celui pregătit de drum, cu țesăturile astea pătrățoase agățate.

In batistele morților celor bătrâni care se rugau in primele bănci, chiar lângă popa in biserica, mi-am plâns orice supărare. 

Apoi am uitat de ele. Și-amu trebuie ca is împăturate impecabil cu grijile naive ale primelor întrebări, in puiuțu de la mașina de cusut.

Le-oi despatura cand mãrg acasa. Si-oi zambi la vederea fluturilor de vara, cautand florile. 

Viață după moarte

Exista un singur loc unde poți trai după moarte. In timeteul din sus. Viața revine prin florile pătate cu roșu. Amatorii de infinit s-au adunat și fac o coada lunga preț de câteva sate. Sa-și cumpere loc de veci. 

Nu mai is tare multe, și la noi nu îngropăm unul peste altul. Plus ca exista o ierarhie, care mai aproape de Capela, care mai departe. Care-s mai aproape revin mai repede. Cei mai din dos vin mai târziu și la fel de pricăjiți.

De aceea am făcut un comitet sa organizam treaba asta. Nu lăsam nimic la voia întâmplării. Viața următoare e pe mâini bune, avem grija ca cei care și-au permis placa de marmura sa simtă primul miros al florilor de cires. Cei de sub betoane se vor mulțumi cu verdetea buruienilor nărăvașe. Iar cei cu o cruce de lemn, cu mila comitetului, or ieși mai apoi când om culege sâmburii de dovleac.

Avem grija ca viața veșnica sa fie oglinda muncii strădaniei voastre pe pământ.

Semnat,

Un om de comitet