Despre nevoia de politicieni părinți

Evident ca exista un sentiment de “fatigue” instalat in noi toti. Nu e lucru usor sa stai inchis in casa, cu copii si adolescenti in depresie, cu bani putini sau defel, in spatii mici, cu drame in familie sau violenta conjugala. Si chiar si fara de drame, orice restrictie care iti opreste viata asa cum ti-ai construit-o, te enerveaza. Iar daca mai o afli si absurda, gata. Atat iti lipseste.

In plus, sunt atat de multe alte suparari acumulate de-a lungul anilor, incat de-acum orice criza e moment propice de-o explozie. De-o schimbare. De noi depinde cum manam agenda schimbarii, inspre ce fel de societate, cat de capabili suntem sa legam lucrurile de miscarile globale, cum ne redefinim in lume si cum dezvoltam Romania durabila. Aceea care impaca generatiile si care se educa pentru noua societate digitala si moderna in respect cu valorile etice si drepturile fundamentale ale omului, intr-un mod democratic.

Politicienii trebuie sa devina niste parinti zilele acestea si sa poata sa transmita emotional si empatic. Prea multele restrictii fara nicio urma de relaxare ca va fi bine si ca facem bine ce facem, ca uniti si solidari vom depasi si aceasta criza, risca sa intoarca popuatia intr-o latura extrema. Se ignora sau nu se masoara suficient impactul psihologic al restrictiilor in mai multe state. Fiindca nu UE le decide, ci fiecare stat in parte.

Proteste de strada se inregistreaza in mai multe tari. In Belgia asteptam chiar o decizie de apel privind o hotarare luata de tribunal ieri care declara ilegale ultimele masuri de restrictii. Macron a consolidat masurile de restrictie, are alegeri intr-un an, iar extremistii bat la usa.

Protestele si nemultumirea oamenilor care nu primesc raspunsul de colaborare si parteneriat cu cetatenii, primesc raspunsul nationalistilor populisti care nu vin cu nicio solutie concreta. E usor sa tipi la microfon, mai greu cu planuri de actiune concrete de iesire din pandemie.

Trebuie sa restabilim increderea oamenilor, sa comunicam si sa fim mereu in parteneriat cu ei. Masurile de combatere a virusului se impun a fi luate tinand cont de-acum inainte si de factorul de oboseala instalat. Altfel, se duce tot efortul pe apa sambetei si ne trezim ca dam apa la moara celor care, repet, nu au niciun plan de redresare, ci doar intorc cutitul in rana. O rana pe care noi ar fi trebuit sa o tratam, sa o vindecam. De aici ni se trage. Sigur ca nu avem solutii imediate la toate problemele. Nimeni nu are. Dar, avem parghiile de a crea parteneriat cu cetatenii, de a consolida statul si rolul sau de a proteja democratic pe toata lumea. Avem posibilitatea sa ne ingrijim de oameni ca niste buni parinti, intelegandu-le ingrijorarea, disperarea si ajutandu-i.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *