Spaima c-o sã-mi uit limba. Limba românã

Cred ca ai mei erau mândri de performanțele alea la olimpiada de limba romană. Pe undeva eram și eu, îmi și plăcea foarte mult si sa citesc dar și sa fac exerciții de gramatica, însă fiind leneșă, știam ca nu voi investi suficient in asta. De fapt, nu știu dacă atunci in primii ani eram leneșă. Comoditatea sau lipsa de concentrare s-a instalat pe parcurs in anii de prima tinerețe. Nu știu nici dacă era o chestie de adolescenți fiindcă îmi aduc bine aminte ca aveam colegi tare, tare bine pregătiți și conștiincioși.

In orișice caz, când am plecat de-acasă, aveam un oarecare nivel de cunoaștere a limbii romane. Unul care îmi permitea sa vorbesc atragând atenția și imbucurand pe cei din jur. Unul care îmi arăta imediat când cineva nu știa sa scrie bine, când sarea doi de “i” ori scria fără cratima de rigoare. Limba romană este riguroasa și bogata, așadar bagajul de plecare îmi dădea un start bun in viața.  Nu doar pentru un loc de munca decent dar și pentru aprecierea de sine, încrederea pe care ți-o da in propriile forte și chiar îți poate arăta de cine anume ar cam trebui sa te ferești. Îți dezvolta un al nu știu câtelea simt și un instinct protectiv. Iar după cum aveam sa descopăr, cunoașterea limbii romane avea sa deschidă usa altor culturi și limbaje ale lumii, cu care asemănarea va fi izbitoare, iar regăsirea minunata. Similitudinile dintre limbile Pământului te ajuta sa devii un cetățean al lumii, fără sa îți uiți vreodată patria. Un echilibrat al sortii cuvintelor.

Asadar viața mea a reînceput in afara țării. Unde ați putea crede ca ar fi contat mai puțin dacă știam când se scrie “va” împreuna ori despărțit.  Ca oricum suntem cetățeni ai lumii. Știți ce-am realizat mai zilele trecute? Ca in clipa in care uiți regula asta, povestea trairilor tale poate sa fie mai puțin echilibrata, mai mult înfricoșătoare, trimițând la deznădejde. Și n-ai cum sa fii bine.

Așa este, nu m-a întrebat nimeni dacă știu dativul, iar in limbile de circulație internațională nu se simte in ce măsura îți cunosti limba maternă. Adică, eventual profesorii dacă pot sa-și dea seama. Și-atunci de ce ma intriga când uit, când îmi scapă ori pur și simplu greșesc regulile gramaticale? 

Atât de mult s-a incriptat cuvântul și importanta folosirii corecte a acestuia încât a devenit parte din personalitatea și simțurile mele. Odată pierdut cuvântul originar și forma lui exactă, îmi pierd o alta rădăcina. Amintirea și învățămintele celor care mi le-au rostit prima data sunt cea mai puternica temelie a vieții. Sunt matematica existentei fiecăruia și descifrarea lor e dumnezeiască.

Iată de ce astăzi, când uit și-mi scapă câte o cratima, o virgula aiurea, un genitiv greșit, ma doare atât de tare! M-as pierde, as muri și nici n-am apucat sa scriu cât as fi avut de spus. 

N-as vrea sa uit limba română! As vrea sa am iar anii de-nceput când aveam vreme sa ma scufund efectiv in cărți și sa nu mai ies de-acolo o vreme. Chiar așa, sa nu mai ieși de-acolo e mare lucru. Chiar paranormal, cred. Câta concentrare și fantezie trebuie sa ai sa rămâi mereu in cărțile pe care le citești, asimiland povesti, cuvinte și învățăminte noi. Probabil rămânând acolo nu vei putea sa le spui altora ori sa te folosești de ceea de ai citit. Dar e o posibilitate și asta. 

Aveam vreo 2O de ani când am cunoscut-o pe Ștefania. O roșcovana pistruiata de care mama îmi zicea sa ma feresc. Cred ca o speria. Stefania nu ieșea din lumea cartilor. Vorbea cu ea însăși despre cele citite, se certa ori se împăca singura. Însă acolo părea fericita. 

Se plimba sărind la al treilea pas și borbolosea mereu. In mâna stanga ținea cartea și nu sarea nicio pagina nici măcar când mergea pe jos. Nu părea din lumea noastră, ci mi-a degrabă scandinavă. Vecinii povesteau ca are intr-adevăr o matușă prin Danemarca. Dar eu cred ca era emigranta. Acum cred ca pur și simplu Stefania își luase înfățișarea unui personaj preferat și se ascundea liniștita. 

N-am mai văzut-o de-atunci, mama mi-a spus ca s-a îmbolnăvit și nu mai iese. 

Poate nu trebuie sa rămânem mereu in lumea scrisă a cuvintelor, poate trebuie sa ieșim și sa trăim cuvântul. Am sa o caut pe Stefania când merg acasă. Poate o sa ma lase sa o scot afara. 

Tanti Florica

De câte ori respir miros de-acasă , adulmec prajituri, curatenie, mami, tati,  unchi, mătuși, chiar si pe tanti Florica. Daaa, tanti Florica e vecina cu poșeta plină de dragoste când ma vede. Trebuie s-o știți. Vine mereu jos la scara, adesea îmbrăcată in negru in ultimii ani, cu parul lins tăiat la baza urechii. Cu poșeta pe umăr. Merge undeva. O deschide, își scoate batista sa își șteargă lacrimile revederii. Nu cred ca mai tine altceva in ea decât cheile de la apartamentul cel mai ordonat văzut vreodată. 

De sub ochii plânși, o gura larga îți povestește ca încă mai merge la servici. Cred ca eu îmbătrânesc , dar tanti Florica va rămâne mereu harnică, angajata in câmpul muncii. Tânără. Mâinile spun atâtea povesti, oricum. Atâtea adevăruri. Ale ei sunt muncite și tare, tare curate. Se vede iscusință și pricepere. Uita-te la mâinile tale, ce vezi? Ale mele sunt cel puțin bizare. Ca și cum ar fi vrut sa aibă degete alungite, artistice, dar s-au oprit. 

Din grupul de vecini pe care o mama îl poate avea, probabil tanti Florica e printre putinele care nu ii judeca fata. O desprindere tradiționala prinsă cu bumbușcă in viața modernă. Știți ce e bumbușca, da? Cei de sub habsburgi, alo, da, sarumana!Da, da, întocmai, e un cuvânt unguresc. Care e folosit mult in partea mea de Ardeal. Bun, nu știu de ce va vorbesc despre ceilalți vecini, când de fapt scriu despre tanti Florica.

Mai deunăzi, m-a cuprins o bucurie imensa. Cum umblam acoperită cu masca din dotare, și tot am simțit stomacul in fluturi. Ah, nu știu de unde venea, nici nu știu ce miros era! Baaaa, știu! Era așa, fiți pregătiți! Un miros de camin, și de cartier in care locuiesc proletari! De ce nu s-au inventat mai multe semne de punctuație pentru astfel de simțiri? Eu cum sa va transmit dacă nu am hieroglifele la mine? Voi, care ați fost mici copii sub comunism, știți ce zic….Doamne, de ce nu m-am oprit? As fi vrut sa țină starea aceea de zâmbet al sufletului o vesnicie! Eram realmente in alt timp! Sărisem și scăpasem de toate! Lalalala lala! Un breton ferea ochi de chinezi. Genunchii juliți, țipete pe drum și alergători pe trotuare. Liberi! Sub comunism?  Cred ca mulți cititori ma vor abandona! 

Ma intriga puțin cum anume se petrece astfel ca un miros poate sa te facă sa zambesti in interior și sa simți asta. Sunt atâtea feluri de a zâmbi! Hai sa le excludem pe cele false,  are deși utile uneori, nu ne pot aduce temporal nicăieri. Atunci când zâmbim natural căpătam și capturam fericire. Dar de câte ori simțit chiar ca interiorul nostru pluteste-n bucurie? Greu, nu? Asta zic…adică e ceva mai încolo de realitatea noastră. Un miros astfel poate sa devină o forța a minții atât de puternic încât ne va muta in timp. Fără inteligenta artificiala. Doar miros de vremuri cu rădăcini. 

Și acel miros mi-a adus-o pe tanti Florica in minte, o vedeam cu atâta claritate. Cred ca îmi făcea cornulețele cu dulceața de prune. Sigur cu unsoare de porc. Ca nici untul nu le face mai gustoase. Făcuse careva sute, miii! Cornulețele fragede peste tot! Pachete peste mări și țări! Ei na! De data asta și eu, și mami, și tanti Florica eram in același timp cu cornulețele dulci. Nu mai era nevoie de cutiile de pantofi. Câta istorie și cu cutiile alea! Puteai pricepe ce își mai cumpărase careva de-acasă, câte resurse a investit primăvara asta in pantofi noi și desigur, ce gusturi are. Cutia cu cornulețele de la tanti Florica devine astfel un factor esențial de informare a ceea ce se întâmpla cu oamenii din cartier, starea lor financiară și de spirit. Pantofi colorați, clasici, cu șiret, șic, demodați, ieftini, scumpi. 

Gata cu cutiile! De-acum nu ne mai desparte nimic decât un simplu miros. Care nu știi de unde și când vine. Ce îl provoacă. Trebuie sa trăiești pur și simplu și el vine. Și-atuncea te leagă de ai tai și de tanti Florica care îți face ție cornulețele.

Nu știu de ce nu am o poza cu ea. Ii trimit florile astea ca știu cât de mult ii plac! 

Știți ce-a decis Parlamentul European pentru voi săptămâna aceasta?

Într-o declarație unică, Parlamentul European declară Uniunea Europeană o „zonă de libertate LGBTQ”. 

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Iar prim-ministrul portughez Antonio Costa, în calitate de președinție prin rotație a UE, a semnat declarația comună care va permite în cele din urmă Conferinței privind viitorul Europei să înceapă pe 9 mai. Conferința aceasta va va da posibilitatea sa dezbateti cu europarlamentarii, parlamentarii naționali și partenerii societății civile din UE despre cum anume vedeți voi viitorul european. Ce merge, ce nu merge și care este viziunea voastră. Deci, fiți pe faza.

Astăzi, Parlamentul European, pentru prima dată în această legislatură, a aprobat rapoarte privind strategia anuală de creștere durabilă 2021, atât din partea comisiei economice, cât și din partea celei pentru ocuparea forței de muncă, trimițând un semnal puternic Comisiei și Consiliului cu privire la necesitatea reformei. Despre ce este vorba? Practic, având in vedere și pandemia, e nevoie de o reforma economică și fiscală in UE adaptata la nevoile sociale, de sănătate ale oamenilor și schimbarea climatică.

InvestEU a fost adoptat marți în Parlamentul European. Având în vedere că au garantat peste 26.1 miliarde de euro pentru infrastructuri, cercetare, inovare și digitalizare durabile în UE, întreprinderi mici și mijlocii și competențe, investitorii pot solicita acum împrumuturi în valoare totală de până la 400 miliarde de euro în aceste domenii, în cadrul acestui program ambițios pentru viitorul UE. 

O veste buna pentru sănătate, s-a adoptat EU4Health. Acesta consolidează mecanismele comune ce pot reduce inegalitățile în materie de sănătate și promovează un acces mai bun la asistența medicală și contribuie la crearea Uniunii Europene a sănătății. Acesta este un pas important în direcția asigurării faptului că toate persoanele din UE pot beneficia de asistență medicală de înaltă calitate, accesibilă, sigură, egală și accesibilă.

Iată o miscare istorică în stabilirea unor standarde obligatorii privind diligența necesară în cadrul întreprinderilor. Întreprinderile trebuie să verifice impactul acestora asupra mediului, asupra standardelor de muncă și asupra drepturilor omului și să atenueze orice probleme din acest proces. În prezent, întreprinderile responsabile, care fac ceea ce trebuie prin respectarea standardelor voluntare, se află într-un dezavantaj concurențial neloial. Este un semnal fantastic in combaterea aubuzurilor de pe piața muncii.

Revin.