Schiță. Redeschiderea lumii

Treceau cu pași repezi, luați pe după șale. El era preocupat, trecuse de 10. Ea nici c-avea vreo grija. Înaintau mai greu așa, dar nu-și dădeau drumul.

Pustiul Place Flagey, altădată plin de viața și tinerețe, era cu ochii doar pe ei. Licaririle apartamentelor întrețineau o oarecare atmosfera conviviala, o convorbire solidara, solitara. Încă suntem acolo. Tăcuți ori adânciți intr-o alta lume, lăsam lumina in urma noastră. Cei mai mulți dintre noi cuminți, supuși dar nu răpuși încă. Cei mai mulți insaraciti de închiderea lumii, disperate fețe suferinde. Câțiva preocupați de condiția precară a libertății, cu nevoia dezbaterii valorilor și-a eternului omenirea, noi, încotro ne îndreptam? Unii răzvrătiți, liberi, conștienți sau mai puțin, goi și sfâșiați de păduri înghețate, ascuțite.

“-Aveți grija, ieri i-au prins.”

Stătea lipit de-un perete, speriat.

“-Haide, nu-l baga in seama…”

Dar ea chiar nu se necăjea. Se obișnuise cu tablouri dramatice, nepictate încă. Probabil la redeschidere o sa organizeze o expoziție mondiala a artistilor care in perioada aceasta au transpus prin filtre sensibile o realitate comuna. Așa cum au fost razboaiele. Guernica.

Chiar ii prinsese bine închiderea lumii. Era atât de calma, dacă n-as cunoaște-o, as crede ca si-a pierdut din ardere. A avut timp sa doarmă, in sfârșit. Dacă in anii trecuți sfârșitul nu-i speria gândurile, fără sa fie depresiva, acum nu-și dorea sa fie capătul. In liniștea și timpul recuperat pur și simplu vroia sa trăiască. Și traind vroia sa se odihneasca, sa doarmă. Esențialele luxurioase ale vieții moderne.

Imaginea acelui tânăr pierdut a rămas frescă egoniana in clădirea librăriei de cartier pentru copii. Pierdută fiind printre culorile atelierului de ceramica din vecinătate, trebuia sa o cauți cu atenție. Intr-un sertar al minții unde vei afla cum ai trăit închiderea lumii pentru un an de zile dintotdeauna sufletului tău.

Un ceas scurs, prelins din Marea Neagră peste Zidul Chinezesc, o persistenta a memoriei lui Dali de la 1931 pana in zilele viitorului nostru, este strania liniște care-a cuprins ce era imposibil. Fericiți cei care pot sa se bucure, sa creeze, sa doarmă, sa-și asculte liniștea!

La expoziția mondiala de deschidere a lumii vor fi mulți artiști care-și vor arata frământările.

“-Trebuie sa ne schimbam!”

Da, trebuie sa fim mai buni.

Si vor lucra la definitia bunatatii. Cu noi insine, cu cei din jur si cu-mprejurul nostru.

Poate el și ea trecând agale-mbratisati se vor opri sa vadă marea redeschidere. Nu-i va opri sa-i prindă nimeni. Trupurile lor albastre și sculptate-n piatra vor aminti Sărutul, înălțător pana la Modigliani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *