Povesti de la Suciu de Jos

Gri de toamna

6F2D5F27-0851-4566-9F1B-7F1255DEDA59

Nici nu mai stiu, o fi prea devreme? Cand eram acasa, anotimpurile erau mult mai clare in caldura sau norii lor. Ori oi fi fost si eu candva copil. Si-atunci toate imi pareau altfel.

E august, totusi. Din Bruxelles, toate casele privite din spatele curtii, arata trist, precum cele din descrierile lui Victor Hugo. E un gri al cerului care le    asterne in linistea vremii de poti vedea in trecutul mereu prezent un drum de țară si-o Ileana a lui Șofron cu sita de cernut samburii de pepene.

In casă poamele-s la uscat pe sârmă si miroase a zeama dulce, de pere.
-De unde vii din sus?

-Dintre Suciuri, am fo sa ne jucam.

Cum sa-i spui ca mi-era drag de-un baiat din sus de sat? O rușine m-ar hi impinsa afara din casa. Am tacut asa cu o ochii ațintiți la acel gri de toamnă linistitor si misterul bunicii care parfuma curtea. Un drum ducea spre orizontul nesfarsit al posibilităților pe care le simțeam in libertatea cu care ma inconjura. La fiecare firicel de toamna timpurie mi-e inima imbrăcată-n halubele sărăcăcioase ale Ilenei cernand pe trepte. O poți vedea de după mărul cela dulce si prunii de-o facut păntru dulceață.

E clipa cea mai meditativa, cautata de yogini si sufletele infometate de regasirea sinelui. O simți doar toamna, cand bunica din sus mă asteapta pe trepte.