Toamna asta votez!

Ca orice cetatean cu drept si interes la vot, ba care mai si aduc aminte celorlalti sa nu uite sa se inscrie ca sa isi exercite dreptul, m-am apucat zilele astea de procedura in sine. Dupa cum stiti, ca sa puteti vota la toamna, trebuie sa va inscrieti pe o lista. Bun. Ideea e in regula, practicata si in alte tari, si poate evita cozile dand posibilitatea unei mai bune organizari. Va dau urmatoarele sfaturi, daca imi permiteti. In primul rand, va trebuie o imprimanta. Apoi, cand completati, fiti atenti pentru ca pe prima linie chiar trebuie sa scrieti localitatea misiunii diplomatice. Odata printat documentul, aceasta linie este greu de citit, scrisul fiind foarte mic, nu ca pe calculator. Apoi, va trebuie un scanner. Pentru ca trebuie sa atasati buletinul romanesc si cel strain ( sau un atestat de resedinta). Trebuie sa bifati casuta care va surade: sa votati la sectie ori prin corespondenta. Pe urma, le trimiteti la posta, ori la Bucuresti ori la serviciile consulare din spatiul in care va aflati. Bun, acuma, cu cel mai mare drag si respect pe care-l port bunelor intentii de desfasurare a procesului electoral si a celor aflati in afara tarii. Orice abordare noua va lua timp, ani. Oamenii is obisnuiti intr-un fel, vor invata si altfel, dar nu dintr-un foc. Mai mult, e posibil ca unii sa fie descurajati de faptul ca actul in sine presupune sa ai toate cele amintite mai sus, plic, drum la posta si timbru. Sa nu ne mire daca vor vota mult mai putini sau daca nu vor sti ca fara aceasta inscriere nu pot face asta.Insa, nu abandonati, e dreptul vostru sa votati. #justsaying

Mitul egalitatii la locul de munca

Ea lucreaza la o fabrica de impletit cabluri, el pune talpi la pantofi. Pentru niste firme mari, venite din afara. Fac parte din echipe supravegheate cu camera, nu au voie sa se ridice de pe scaun decat pentru pauza de toaleta si cele 30 de minute la masa. Nu pot raspunde la mobil. Nu au voie sa vorbeasca cu colegii. Sunt niste roboti indoiti de spate, sub conducerea catorva conationali care, vazandu-se cu niscaiva putere in intreprindere, au decis sa tiranizeze.

Capata, daca-s norocosi, minimum pe economie. Altii nu vad nici atata. Daca mai lucreaza si sambata, is recompensati dublu ora, ceea ce-i arunca intr-un ritm de viata infernal. Nu, nu au auzit de worklife-balance and shit.

Au copii de tinut in scoli, rate de platit, batrani de intretinut. Se imbraca de la second si cel mai frumos concediu e cel de la piscina publica, trei zile pe an.

E bine ca au venit investitori straini in oras si-au deschis fabricile. Ca altfel ce dracu’ faceau, nu-i asa?

Intre timp, in Europa de Vest se discuta si se actioneaza impotriva dumpingului social, ca au venit romanii si ceilalti Eastern, de-au acceptat sa lucreze pe bani de nimica, numa sa lucreze, ca tot e mai mult ca in Romania. Exista astfel o agenda, aceea a egalitatii la locul de munca, adecatelea pentru munca egala-plata egala. Care principiu starneste nemultumiri si controverse, desi, ar trebui sa fie simplu si cristal clear. In munca sindicala, am promovat cat ne-au tinut puterile aplicarea corecta a ideii, dar fara o solutie la inegalitatea veniturilor in statele membre si a salariului minim unic pe economie, este greu de avansat la nivel unitar. Degeaba ceri cresterea standardelor pentru lucratorii detasati temporar ori a sezonierilor, cat timp in tarile de origine, cei ramasi sunt exploatati. Ca  peticesti o teava de apa care se strica la retur, iar atata vreme cat nu aplicam principiul peste tot, el devine o arma ce se intoarce impotriva noastra.