Iese sufletul pe-afara-n plina primavara, poarta-l struna blanda catre tara. Du-ma acasa, ceteruca, salta-mi poalele la joc cand m-a prinde viata iara de mijloc. Si-oi scapa la chiuit, cu feciori la tropotit, si-or rade bandasii mnei, de pe-o scena die lemnut cand m-oi uita la dragut.
Du-ma acasa, ceteruca, si ma poarta prin Preluca, Tarnita si Preotese sa-mi cat florile, izvorul si lacrimile, die dor si die mangaiere, sa-mi hie dara avere.
Pune-mi cununita si imi da gurita, sub struna ce subtire sa ma tiu numa de ie. Sa imblu mareata, cu muzica-n brata. Vant sa nu ma traga, nacaz sa nu se-aleaga, blestem sa se dezleje, dragoste-oi culeje.
Cat oi hi pribeaga, ceteruca draga, sa-mi tii mnie flacara, lompas la capatai, dragostea dintai.