Ghioceii din cornu casii

IMG_8914

Unde-mi iesti, Ileana me die altadata, din alta viata, cumpatat traita, copilita invatata, din cetera alintata? Hai, Ileana, du-ma-n cornu casii, cata drum, si-mi arata cei dintai ghiocei si luscutele albite-n omatul trecut die primavara. Or trece omini buni pa drum, suceni din Tara Lapusului, si-or inclina capul zambind catre o nepoata ramasa-n lumea lor, a celor invataminte prinse in fusteii die la scara din sura. Oi traje dupa mine portita die lemn lucrata die jeitele indemanoase a lu Dionisie, uitandu-te acolo, aplecata, peste florile copilariei mele.

Oi cata peste ai, in amintirea Martisorului, brandusele padurii de pe Dobra si bucuria ta la vedere de albe petale, ca si cum am fi aflat amandoua cea mai mare comoara pamanteana. Draga mi-ai fo, buna draga, Ileana a lui Dionisie a Petrii. Drag mi mie amu de tate ciele amintiri de le port cu mine, impartind la lume ciele traite in leaganul din casa die lut die la Suciu de Jos.

Mama regasita

aaa1 094

Am primit o carte, « Fii demn » a lui Dan Puric. Am citit doar primele pagini, cu drag mare si curiozitate fiindca vorbeste despre mama sa, sursa de energie pozitiva, copac mistic cu vene de viata planetara! Atata de bine seamana cu a mea mama! Care din nimic creaza o poveste, da viata obiectelor, personajelor, anima existenta tuturor, farmeca chiar si la anii ei.

Si eu priveam si-atunci si-acum la mama mea ca la un munte de eleganta si putere. Amintirea a ceea ce emana pe scena si in viata cotidianului romanesc, greu, saracacios, sta parca piatra de temelie pe orice vine de trebuie construit acum.

Este foarte greu sa regasesc intr-o femeie atata frumusete, curaj, modestie, pofta nestavilita de viata cat sa imi aminteasca macar de ea si mesajul pe care il transmite mereu. Sau poate trebuie sa caut in randul mamelor? Nu, eu cred ca ea s-a nascut sa fie asa. Si cele ce-au urmat, mai ales traiul din Romania comunista si post-decembrista extrem de injust, au intarit ceea ce Dumnezeu inzestrase sa-i fie ajutor.

Mi-a venit un gand bun de multe zile, rasfoind acest cadou lasat de un om bun. Si poate mama mai intra si ea pe blogul emigrarii. “Am sa-ti dau si tie cartea, mama, sa te regasesti! Si-as vrea sa te intreb, cum ai putut sa iti pastrezi bruma de naivitate necesara…fara sa te distrugi?”

 

Ai grija, Doamne…

bunici in poarta

O trecut un om bun prin sat. I-am dat cheile ciele late die la casa copilariei si die la portile ferecate de dor din imparatia Tarnitei.

Iubitu-m-o cu veselie, spalatu-m-o cu lacrimile sale, m-am uscat pa pticioare die dorul scris inca in anii de-nceput.

L-am lasat sa-si vada die drumul lui, Doamne si mai nainte sa-i spui bun ramas, l-am rugat sa-mi deie si mnie drumul inapoi in emigrare. Din bucuria luminii ce luminau fetele chinuite, nu se mai astepta nicio pasare c-oi inalta gand die ultim sacrificiu. Cand am prins furia, m-am agatat de ea si-am strigat la cer sa-mi impietreasca Dumnezeu inima pana s-or descatusa cele juraminte.

Ai grija, Doamne, die omul aciela de-o trecut pa la noi prin sat. Ca io i-am dat cheile sa poata descuia. Dar inca mai are die trecut drum greu. Ajuta-i, Doamne, si-l lumineaza asa cum luminai odata ochi inchisi sub oare, obraji de femeie in straie die Maramures. Iubeste-l, Doamne!

Fa-ma de piatra

2014-07-30 16.38.41

Lasa-mi, Doamne, ochii atintiti numai catre Tarnita. Iti multumesc, tie, Doamne, pentru toate darurile aratate de dupa Rusalii. Tine-le in sacuiet pentru alta. Ori alta data.

Pa mine ma lasa cu drumul singuratic ce-am cetit pe cele dealuri de la poalele Tiblesului. Rugatu-m-am sa aflu cum se inalta inima in perechea sufletului. M-am inselat, nu-mi trebuieste. Ia-mi, Doamne, darul inapoi. Ursitoarele or inteleje.

Lasa-ma, rogu-te, sa-mi implu sufletul cu ceea ce am de facut. Acopera-mi ochii sa nu mai vad altceva, urechile sa nu aud alt strigat.

Fa-ma de piatra, Doamne.

Deştide, Anucă, la cămin…că viu acasă!

Oglinda 2009

Cata-mi halubele ciele mandre si sterje oglinda colbuita die aii emigrarii mele. Sa-mi vad chip luminos die altadata. Sa prind a rade in cornii naframii ciele rosii, die fata, nepoata la Lupuc.

Destide, Anuca, feretile la camin sa vie aer curat die pa Dobra nosta, cu miresme die muguri de primavara trimasa die mine un mniez cam devreme. Ca mni hia, mnie, tu, Anuca, die soare si die flori!

Sa ieie vantul cetera din camin pe fereasta destisa, sa sufle pana peste ciele trii tari die ne despart. Sa-mi deie mnie amagirea oglinizii tale ciele instrutate cu tindeul ciela alb.

Sa-mi imple pieptul die dor si bucuria regasirii muzicii vietii mele de-nceput.Ca mi-am facut samn pa inima, Anuca. Ptiatra die hotar am pus in mijlocul inimii mele, Anuca draga, pa tine, batranii si satul tat die-l port cu mine.

Si-atata-s io o baba die madarita in sufletul mieu ramas acasa, pastie drum die camin, die numa, numa. Asie, destide usa, Anuca, sa viu pana acasa. sa ma uit in oglinda, sa-mi mai vad sufletul odata!

 

Varsta intelepciunii si Thomas Paine in vremea Ilenelor Bulanului si-a Lupucului

IMG_8716

In vremea aceea, ardeam lumanari in corn die naframa rosie cu puiti in biserica ortodoxa die la Suciu de Jos. Aparte die barbati, laolalta cu femeile. Nu avea nime balconu mai mare. Si noi si ei deopotriva masuram tati atatia metri patrati in beserica Domnului.

Ileana lui Dionisie a Petrii, mama tatii, Dumnezeu s-o hodineasca, imi confirma inca de pe atunci ca ieram egala in drepturi cu baietii, ba chiar de chiar, mai ceva ca ei. Ca il mana si-l aduna pe Dionisie cu-o energie ca si el se implea die bucuria ei de-nvingatoare vremelnica.

Batranii catau sa ajute si catolicii si penticostalii deopotriva. Ca sa aibe unde sa-si taie slujba si predica. Nu stiu de ce faceau asta, ca-i vad bine amu in vreme die ani multi ce ies la numaratoare ca-s cu oalele impartite dupa ingrosala zamurilor.

Batranii acestia, de-i numesc amu samani, il purtau pe Dumnezeu cu ei in tat ceasul. O vreme mi-am facut cruce mereu chiar si in emigrare. Dupa ce gat die mancat, tare bine-mi place sa multamnesc. Asa se face ca m-am luat cu ciele povesti die schimbare a paradigmei laolalta cu alti visatori, de-am cam uitat de-aiesta obicei. Insa la ceas de seara si de dimineata, ma uit la mine insami. In fiecare zi lasata de Dumnezeu. Si ma inchin, dupa cum ma inchinam pa podielele lui Dionisie.

Fiindca il simt pe El si lucrarea lui din vremea in care putem cuprinde inca cu ochii inocentei die copil, vaile din Tara Lapusului, apa Tiblesului si bucuria jocului la cetera. Ceteruca galbena…frumos ie ma leagana…

Ca ma leaga si-amu pa bratele batranilor dusi de-apoi si nu demult in car tras die cai, acoperit cu tol, oprit la septe cruci in septe statii.

Pusu-mi-o-n sacuiet libertatea firii si oprelistea raului fata die semeni. Incarcatu-m-o cu iubire vesnica sa nu-mi ieu temerile in povesti, ba sa le dau pastie nas.

Spalatu-m-o-n rau, alaptatu-m-o cu lapte die dibol, din neamul lui Mihai Viteazul, cat sa cred in nebunia mea, ca io trebuie sa inving in ciele din urma.

Veselitu-m-o la joc in poale alba inflorate die sort si zade sa nu hiu in veci suparata.

Si-n tristetea mea ce trecatoare, recunosc binecuvantarea lor si-mi vad zambetul cum pricepe ca alta mi mostenirea, soarta si viata de mai apoi.

-Va urma-

Pentru Roxi:)

 

Cand sotia nu-i accepta prietenia sotului pe facebook

2014-07-29 19.19.43

Cuplu natural, cu el si ea colegi din liceu, iubiti secreti din vremea cand diriginta o despartea de banca lor fiindca exercita o influenta negativa a supra lui. Cuplu liber de peste 25 de ani, de la ingenuncherea lui pe nisip auriu, langa Marea Neagra. Cu o ea energica si creativa, cu el privind-o mereu zambind, impaciuitor, stiindu-i toate cotloanele mintii si sufletului sau de femeie. Caci aveam senzatia aceea ca parca nu a uitat sa fie femeie si el nu a uitat de ce o iubeste.

El ii cere ei prietenia si pe facebook. Prieteni sunt in fapt, de-o viata-ntreaga, cat sa insemne o legatura pe media sociala? Apai, in principiu, nimic. Ea nu se lasa si refuza cererea lui. El rade si ea se explica, are apoi prea multe legaturi de prietenie si nu isi mai poate urmari cele cateva pagini de-i starnesc interesul in hobby-ul creativ cu care isi armonizeaza viata. El insista ca singurul motiv pentru care ii cere prietenia pe facebook este pentru ca au fost colegi si musai sa tina legatura cu toti. Ba unde mai pui ca vine si anivarsarea a cativa zeci de ani de absolvire.

Ea, obosita de explicat, raspunde ca nu poate sa il ajute. Ma umplu de bucuria momentului de umor natural dintre cei doi si-ntreb daca sunt iubiti inca din scoala. In ochii ei vad fericirea invingatorului: ” m-a curtat vreo zece ani, a fost singurul care a rezistat, era mereu in jurul meu, ca un electron!”

Sublim! Cand sotia nu-i accepta prietenia sotului pe facebook si el zambeste…e sublim! Exista speranta!