
In vremea aceea, ardeam lumanari in corn die naframa rosie cu puiti in biserica ortodoxa die la Suciu de Jos. Aparte die barbati, laolalta cu femeile. Nu avea nime balconu mai mare. Si noi si ei deopotriva masuram tati atatia metri patrati in beserica Domnului.
Ileana lui Dionisie a Petrii, mama tatii, Dumnezeu s-o hodineasca, imi confirma inca de pe atunci ca ieram egala in drepturi cu baietii, ba chiar de chiar, mai ceva ca ei. Ca il mana si-l aduna pe Dionisie cu-o energie ca si el se implea die bucuria ei de-nvingatoare vremelnica.
Batranii catau sa ajute si catolicii si penticostalii deopotriva. Ca sa aibe unde sa-si taie slujba si predica. Nu stiu de ce faceau asta, ca-i vad bine amu in vreme die ani multi ce ies la numaratoare ca-s cu oalele impartite dupa ingrosala zamurilor.
Batranii acestia, de-i numesc amu samani, il purtau pe Dumnezeu cu ei in tat ceasul. O vreme mi-am facut cruce mereu chiar si in emigrare. Dupa ce gat die mancat, tare bine-mi place sa multamnesc. Asa se face ca m-am luat cu ciele povesti die schimbare a paradigmei laolalta cu alti visatori, de-am cam uitat de-aiesta obicei. Insa la ceas de seara si de dimineata, ma uit la mine insami. In fiecare zi lasata de Dumnezeu. Si ma inchin, dupa cum ma inchinam pa podielele lui Dionisie.
Fiindca il simt pe El si lucrarea lui din vremea in care putem cuprinde inca cu ochii inocentei die copil, vaile din Tara Lapusului, apa Tiblesului si bucuria jocului la cetera. Ceteruca galbena…frumos ie ma leagana…
Ca ma leaga si-amu pa bratele batranilor dusi de-apoi si nu demult in car tras die cai, acoperit cu tol, oprit la septe cruci in septe statii.
Pusu-mi-o-n sacuiet libertatea firii si oprelistea raului fata die semeni. Incarcatu-m-o cu iubire vesnica sa nu-mi ieu temerile in povesti, ba sa le dau pastie nas.
Spalatu-m-o-n rau, alaptatu-m-o cu lapte die dibol, din neamul lui Mihai Viteazul, cat sa cred in nebunia mea, ca io trebuie sa inving in ciele din urma.
Veselitu-m-o la joc in poale alba inflorate die sort si zade sa nu hiu in veci suparata.
Si-n tristetea mea ce trecatoare, recunosc binecuvantarea lor si-mi vad zambetul cum pricepe ca alta mi mostenirea, soarta si viata de mai apoi.
-Va urma-
Pentru Roxi:)