Bucata me din Tarniţa

bunici in poarta

Sa ma auda doua Ilene si-un Lupuc batran…Cat sa strig die tare? Ca ma si tem sa stric linistea ce s-a lasat. Prin ochiul de sticla subtire-nramata-n lemn brun, un suflet cred ca striga. Parca il aud. Si io l-am invelit cu tol greu de lana ca visinile cele amare. Ca sub caldura oilor amorteste orice durere. Vreau sa taca. Sa pot patrunde tarile si apele, anii si clipele ce-au pus a mea fericire-ntr-un colt ascuns din Tarnita. S-o pot lua de-acolo singura, ca de dat nu mi-o da nimeni.

Ca cine sa vreie sa-si oboseasca calcaiele prin cele vai uitate de tinerete? Si cine sa-si zgarie pielea pantru a-mi afla mnie mostenirea? Cine amu sa steie sa gandeasca mai inainte sa porneasca la drum si sa puie in sacuiet merinde si nailon de ploaie? Cati mai stiu amu cum sa afle drumul catre Tarnita si fantana de sub pomii cu crengile la pamant de-atata bogatie? Cine-ar sti sa-mi spuie mnie mangaierea ce-o-nvatat aflandu-mi apa cu miros de coada soricelului si miere de albina?

Nu-i lumina nicari. Nu mai ii nime care sa dezlege magia din valea de-nceput a vietii mele.

 

 

 

 

Povestea unei prostituate

643

Printre norii de fum greu de tigara, se imbacsea un par castaniu de fetiscana si doi ochi verzi, mari si curati ca lacrima priveau cu incredere si admiratie spre grupul vesel de tineri ce-si aruncau ocheade si imbratisari, încontinuu. Avea 18 ani si nu reusise sa aprinda inima niciunui baiat. De Aurel nu mai vroia sa auda. Din nevoia de a fi in rand cu celelalte fete si starea tulbure din care nu mai reusea sa iasa, s-a dus intr-o seara rece de toamna intr-o masina cu un italian. Erau o multime veniti in nordul tarii si, in cele din urma, a cedat unuia, orisicum ar fi fost el. Au urcat pe-un deal ascuns de intunecimea brazilor noaptea si nu mai stia de ea. O durere scurta si adanca i-a luat ultima picatura de inocenta. Un piept paros si multumit s-a ridicat de pe ea zambind. A dus-o inapoi, pana in fata blocului de unde o luase, prinzand-o inca o data de sani, sa-si satisfaca o ultima simtire.

Ploua cu putere si Adela se temea sa intre-n casa. Alte trei fete surori tremurau de frica probabil in camera mica, de urletele si loviturile lui, ale tatului. Asa ca se apropie de crasma de cartier unde se auzea muzica si voie buna. Sufletu-i era gol, amortit. In sfarsit se lasase linistea.

I-a privit in treacat zambind fals, grabindu-se la toaleta mizerabila. O usturime-o indemna sa vada ce-a facut. Intre patru pereti ingusti vopsiti in galben uleios, cu sanitarele sparte de ticalosia vremii, o dara de sange pe-o tesatura alba i-a intristat chipul pentru o tinerete-ntreaga, aruncand-o in vartejul vietii de adult.

Rasunau manelele, acelea cand criticate pentru decadenta si lipsa de elita intelectuala, valori si alte printipuri, cand unduite-n solduri de doamne cu si fara inalte scoli recunoscute de societate.

Langa masa prietenilor ei de cartier, doi flacai bine imbracati si-o tipa fitoasa nu incadrau bine atmosfera de coniac servit de pe etajere cu servetele de hartie-n patratele rosu-alb.

„-Fata, aseaza-te cu noi, ce stai ase, nu vezi ce uda esti. Hai langa calorifer”. Corina, avea doar 17 ani, atat de frumoasa sub parul blond carliontat si ochii albastri ca marea aceea de vezi nisipul alb prin ea.

„-Dar Aurel, vrea sa stea langa mine?” Adela intrebase cu putere fiindca baiatul se uita iscoditor la obrajii imbujorati ai fetei. Pe undeva, candva simtise un fior, intr-o imbratisare de dans sub paiete aruncate la sfarsit de an scolar. Cand Aurel i-a adus o coronita de albe flori sa-i fie mandrie cand i-or inmana premiul I la olimpiada de matematica pe judet. A ei mama era internata in spital in urma batailor de la cel cu care ingenunchease in fata altarului sa-si jure iubire si loialitate. El, un mustecos cu burta pana sub barba lancezea-n mahmureala de dimineata. Iar celelalte fete incercate de soarta plangeau absente in grija unei bunici intristate.

„-Hai, fata, nu fi proasta…ti frica de aiuritu asta?”

Adela intoarse suvitele de dupa urechi, acoperindu-si adevarul de pe fata..dupa parul umed.

Din glumele si rasul zgomotos al tinerilor, ce doi mahari insotiti de gagica fatala aleg sa priveasca numai la ea. I-au trimis cate-un cincizeci de coniac de cateva ori si cand ceilalti s-au indepartat spre casa eliberand mesele, au chemat-o la masa lor. Aurel a rams singur, cu genunchii inmuiati de alcool dar mintea extrem de concentrata-n iubire.

Adela nu avea sa fie a lui o buna bucata de vreme.

„-Ce faci, fata? Cat mai stai pe-aici?”

„-Pai io aici stau, aici louiesc, la cinci pasi..”

„-Io-s Carmen, ei is Radu si Dan. Aseara am venit din Austria. Si in cateva zile ne-ntoarcem.”

„-Ce munciti acolo?” Mintea Adelei conecta deja mizeria in care se nascuse cu emigrarea de dincolo de gunoiul din familie.

„-Intr-un bar, fata. E mereu nevoie de ospatare. Ei is bodyguarzi, eu debarasez mesele. Ca inca nu stiu vorbi bine limba.”

„-E mereu nevoie de ospatare? Nu vorbesc germana, as putea si eu sa fac ce faci tu?”

„-Cu usurinta!”

Carmen si cei doi mahari o vazusera pe Adela exact asa cum o privea Aurel. Dar planurile lor nu ocroteau crestetul fetii cu nicio coronita.

I-au propus sa mearga cu ei deja in trei zile. Pentru 6 euro la ora, la negru,cu cazare si masa inclusa. O camera deasupra restaurantului si bucatarie la discretie. Adela le multumi si cu o oarecare sfiala se ridica sa plece.

„-Deci? Ce facem, fata? Vii? Sambata la opt dmineata plecam. Te asteptam aici, in fata, vrei? Bem o cafea inainte.”

Aurel o trase de mana catre perete.

„-Ce vrei sa faci? Cine-s oamenii astia? Nu-s de noi, Adela! Ce vor cu tine?”

„-Noi? Nu-s de noi? M-ai lasat sa ma bata, m-ai lasat singura! Si vorbesti de noi?! ”

O lua la fuga prin ploaie inspre casa. Aurel a ramas stana de piatra. Intr-o seara animalul a tras fata de par pe scari in sus. Si Aurel din casa scarii nu a avut curaj sa sara s-o scoata din mainile tatalui..Fata intarzaise la ceas 10 minute. Findca baiatul a sarutat-o. Primul sarut. Si ultimul. De atunci ea nu-i mai rostea o vorba. I s-a opintit ideea ca e pe cont propriu si ca Fat-Frumos nu exista. Inselaciune curata, lasitate si multa durere provocate de-o copilarie neterminata

N-a spus nimanui ce are sa faca. Trei zile a copt explicatii, dar stia ca nu o vor lasa sa plece. La ce bun sa le spuie. Si la ce bun sa stea. Ca bani de facultate nu aveau. Daca merge macar doi-trei ani, se-ntoarce si-si plateste singura studiile. Matematica-fizica. Corina nu intelegea atractia ei pentru stiintele astea. Nici Adela nu intelegea exact! Dar nu-si punea astfel de intrebari. Avea nevoie de un plan, de obiective. Si noptile acestea au sfatuit-o sa plece pentru o vreme. La urma urmei, nu mai avea nimic de pierdut. Cate nu-s femei de menaj prin lumea larga ca sa isi poata construi un destin. Poate ca e chiar o normalitate. Lejeritatea cu care o abordase Carmen ii spulberase indoielile.

Vineri seara a asezat cu grija cateva carpe-n rucsacul cusut de mama ei. De cu sambata dimineata le-a spus ca merge la piata dupa cum era obiceiul si la opt era in fata barului.

Dintr-o masina extrem de luxoasa pentru acel cartier, iesi Carmen, la fel de machiata ca in ziua aceea.

„-Ai ales bine, fata. Hai ca Radu se grabeste. In cateva ore suntem acolo, poate incepi diseara. Vedem cum ii placi lui Matheus.”

Adela se aseza in colt de bancheta de piele moale. Spre linistea ei, Carmen a ramas cu ea in spate. Baietii pareau relaxati, ba chiar i-au zambit prieteneste.

Iesind din Negresti i se strangea putin inima. Lucrau la amenajarea parcului ca primariile accesau fonduri europene daca creau spatii verzi. Toata lumea stia ca aveau nevoi mai stringente, insa cine se poate pune de-a curmezisul unor astfel de lucrari. Pe prima banca colorata rosu, galben si albastru a luat-o-n brate Aurel prima oara. A privit-o-n ochi plini de stele atunci si-a cuibarit suflet curat de femeie la piept. Nimic n-avea s-o atinga. Asa a crezut.

A incercat sa adoarma. In masina muzica nu asurzea, spre suprinderea ei, baietii ascultau oarecum in liniste. Carmen era incontinuu cu mana pe telefon, cand nervoasa, cand razand cu gura pana la urechi. Ba chiar i se parea ca vorbea cu un copil la un moment dat, de somn usor si noaptea buna.

Tirurile vuiau pe autobanda ca padurea furioasa in timpul furtunii. Ii amesteca si ei gandurile vartej ca toamna frunzele naintea treptelor catre biserica.

Cand au intrat in Viena, Adela s-a gandit imediat la printesele din cartile de colorat. Capitala aceasta era numai broderie si eleganta amintind de valsuri, romantism si imparati de seama.

Se inalta astfel Viena mareata pe malurile Dunarii, plina de istorie, caci a fost capitala Imperiului Habsburgic timp de aproape sapte secole, apoi a Austriei, din 1918. Viena isi datoreaza renumele imparatesei Maria Tereza, care, intre secolele 18-19 a ridicat-o la rangul de capitala a artei si culturii europene. Cadrul romantic si cultural deosebit i-au daruit incrierea in patrimoniul mondial al UNESCO.

Au intrat pe Ringstrasse, bulevardul ce inconjoara orasul si care ofera curiosilor o multime de puncte turistice importante.

Masina lor a tras undeva pe dreapta, pe Engerstrase la nr 120. Era un hotel bar si Adela a fost profund surprinsa de panoul luminos cu tanara in lenjerie intima. Au tarat valizele dupa ei la receptie si in scurt timp si-a primit camera, curata si modesta la mansarda. A urcat singura.

„-Te odihneste ca de maine incepi! Nu mai fi morocoanasa, am ajuns. Va fi bine.”

Carmen avea o sclipire de multumire neobisnuita in ochi si nu putea sa-ai alunge nelinistea.

„Noapte buna, multumesc, Carmen. Din prima plata iti platesc transportul. Dimineata la cat?”

„La 9, fata. Ca sa nu vii cu cearcane.”

Adela intra timid pe usa scartainda. Primul lucru pe care l-a vazut a fost scaparea de lmina din geamul mic, iesire catre stele si soare.

Era de-un albastru atat de pur camera aceea. Un pat mic, cat pentru copii, o bucatarie deschisa si baia. Intr-un colt o masa de scris.

S-a asezat pe spate cu ochii la noaptea ce va sa vie. A adormit asa, fara vise si cu mintea obosita de ganduri.

De dimineata o pasare ii canta in nestire pe-o raza de lumina gandiland somnul. A sarit ca arsa si-n nici un sfert de ceas a coborat la datorie.

O datorie bag seama ce-o avea de platit pentru pacate nestiute. Carmen o astepta cu un brat de lenjerie colorata si-mpestritata cu paiete sa-si aleaga care-i place. Adela se tinea strans die balustrada. Ii transpira palma si gandurile-i erau de-a valma. Toata copilaria i-a trecut prin minte intr-o fractiune de secunda, de la caii salbatici cu care alergase vara pana la primul sarut.

O lacrima i-a inmuiat obrazul incremenit de durere. Matias, un om plin de muschi dea caror existenta nici nu stim in mod normal, a tras-o de pe scari, sa se imrace mai repede.

Carmen l-a secerat cu privirea. E fata ei..sa nu se bage.

Adela a imbracat putina imbracaminte ce avea sa-i descopere de-acum intreaga tinerete. Cand urca pe scena ea nu era acolo. Se deplasa acasa, in poiana, la bunici. Asculta pasarile pe langa rau si-si oglindea fata curata in apa de munte.

Barbati din toate colurile lumii, simpli sau nu, urati sau frumosi, cu totii pareau ca-si grohaie hormonii salbatici. Nu era nimic erotic si senzual in toata imaginea aceasta. Era siluire si violenta.

La putin timp, din lumina artificiala creata pentru goliciunea expusa fortat, Adela a fost cuprinsa inspre dimineata de doua fiare. Au tintuit-o la podea, luiandu-i ultima speranta pentru schimbare.

A innebunit. A dat drumul viselor pe rau in jos. Bratele sale injectau drog si venele sale dansau alcoolul. Incontinuu. Nu vorbea cu nimeni nimic, niciodata. Si-a vandut trupul ani la rand, dar n-a strans nicio plata. In mod ciudat, s-a trezit dupa patru ani. A coborat sa-si faca o cafea si n-a mai vrut sa bea. Colegele ei, pecare nu le-a observat pana acum, o respectau pentru starea de sange rece si detasarea pe care o ratase mereu. Fata s-a asezat in mijlocul lor sa le asculte povestea. Erau 20, care de care mai frumoase. Unele mamici, care trimiteau bani casa, altele tiganci care plateau mafiei ce le-au adus, altele studente, suferinde pentru ceea ce li se intampla, din a caror ochi nu mai putea citi nimic in suflet. Numai una era acolo fiindca asa a ales. Sorina, 35 de ani, din Arges, a ajuns la concluzia ca oricum femeile is bataie de joc a barbatilor.

„-In Romania ne agreseaza constant. Barbatii primesc neconditionat iubirea, trupurile si dedicarea noastra. Abuzeaza de ea, ne calca in picioare, mental si fizic. M-am saturat. Romanii sunt in urma celor din Occident nu doar economic vorbind, fetelor, ci, mai ales cultural. Is niste animale. Acum is aici, fac ce vreau cu mine, eu am ales. Cand n-am sa mai pot vad ce fac. Dar acasa nu ma intorc..”

Toate au fost de aceeasi parere. Ca romanii desconsidera femeia, singura oaza de creatie lasata de Dumnezeu pe Pamant.

„-Cratita, curatenia, supusenia si amorul la ordin, acestea sunt regulile dupa care joaca ei!” a strigat Sorina inainte sa urce pe scena luminata.

Adela a inceput in sfarsit sa planga. Mult. I se facuse dor de ea si de el. Gandul bun si planul lui Dumnezeu cu noi l-a adus in poarta barului in doua saptamani. Aurel a cautat-o ani la rnd. Cand intr-un sfarsit, Carmen a facut greseala sa se intoarca in oras, baiatul i-a sarit la jugulara.

In cateva ceasuri a fost dupa Adela.

A gasit umbra ei, a luat-o-n brate si-a zburat cu ea inapoi in tara de origine a emigrarii rusinoase. Pana la granita, fata a dormit somn de liniste, asa cum trebuie sa simta orice om cand se alatura iubirii.

 

Cand venim inapoi din iad. Al emigrarii

Femei la capsuni in Spania

Din ulita iese praf greu de nu mai vedeai cativa metri buni. O intrat italianul cu masina lui de teren la familia Blidarului. Ca are omu doua fete, de cate 17 si 19 ai. Si-ar ave de imblat la scoala, dapoi pa cie sa le trimata.

Ermano a dus vreo 20 de fecioare la plantatiile lui de porodici din Sicilia. Nu s-o intors niciuna de-acolo nici macar de Pasti ori batar die Craciun. Povesteste lumia prin sat ca nu vin fetele de rusinea mare ce-i pa iele. Si plang mamele lor lacrimi die sanje pa la icoane cu busuioc in toate besericile, deopotriva catolica si ortodoxa. Vezi cum la durere nu ne mai ajung nici religiile din urma. La capat suntem noi si Cel de Sus.

Ca s-o dus tinere sa-si faca un ban, asa cum stie o Europa intreaga ca trebuie sa fie mobilitatea muncii, libertatea noastra. Si cand o fost la plata, o fo batjocorite de animale si lasate sa-si urle chinul prin cele hale insalubre, locuinte pentru emigranti.

Din darul lui Dumnezeu putem face minuni si dam nastere copiilor nostri. Fecioarele acestea au ramas de-atatea ori siluite si cu prunci supusi avortului, incat darul lui Dumnezeu a cazut ca un blestem de neinteles pe capetele tinerelor nevinovate.

Le-a vazut un sat intreg iesind pe poarta. Mariuca si Sofia, se tineau de mana si nu mai conteneau sa planga. O mama indurerata urla cat o tineau rarunchii:

“-Omuleee, ce-ai facut, feteleeee meleee!! Nu-mi lua fetele…ca stii bine la ce le dai, mai omule, nu te temi de Dumnezeu?” Un chip schimonosit de durere si-un trup de mama disperat alerga dupa ele..Omul a prins-o cu putere la poarta si-a tras-o die cap incuind o mama in grajd la porcii sparieti de urletele femeii.

Mariuca a strigat o data “-Tataaa, n-o-ntide pa mama, tataaaa!!!” da o dat s-o prinda pa Sofia care cazuse fara constiinta pa iarba santului.

Le-o-nsfacat Ermano si dus a fost cu ele pana dincolo de judet unde le-a dat altora sa le duca pana in Sicilia.

Nime nu mai stie de-atunci ce s-a petrecut ce iele. Un sofer de tir a povestit odata ca Sofia s-a prapadit si ca Mariuca a facut zeci de avorturi in urma violurilor de pe plantatia de rosii.

La bordeiul Blidarilor nu mai e lumina die ceva vreme. Mama a murit de inima rea . Pe el l-o aflat pticat dn car, dupa ce bause saptamani la rand.

Din zarea de lumina pe care Dumnezeu o lasa peste sat toamna tarziu, a aparut odata Mariuca. Slaba, palida si cu ochii cenusii. A adus-o soferul de tir si-a lasat-o in capatul satului.O vrut sa vie pa jos. Lumia a iesit la poarta si-a facut cruce ca la icoanele bisericilor. Nime nu rostea niciun cuvant.Capete plecate si rusinate ca au lasat-o atunci sa iasa din saracie ca sa intre in iad, dupa arginti.

O vinit inapoi. Ca sa nu mai mearga si altele . Si sa aprinda cele trei lumini pentru morti sa le ierte Dumnezeu pacatele, si una pentru vii, acei ce siluiesc femeile sa-i arda Dumnezeu de vii, ani si ani la rand, o vesnicie!

http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/7467-reportaj-in-lumea-de-comar-din-sicilia-romancele-au-fcut-762-avorturi-intr-un-an.html

A trai pentru altii sau cum a trait Ileana lui Sofronu’ lu’ Lupuc din Suciu De Jos

bunica Ileana lui Sofron

O recunosti pe Ileana si in alte babe, din ce in ce mai garbovite si asuprite de lucru. Te-ai pute gandi ca-s triste ori chiar nacajite sa imble ase slabuc imbracate si cu rotii rupte si murdare de vreme.

Ochii limpezi si vii ti-or arata ca nu-i deloc asa. Ai tai cum sunt?

Ileana lui Sofronu’ Lu’ Lupuc iera o femeie harnica si tare modesta. Felul in care isi exprima simtirile nu era unul obisnuit, vorbea cu veselie si mereu clar..cu substanta celui intelept care linistea.

Accepta cate cele date de Dumnezeu prababalind sa creada ca este un rost in fiecare lucru. Ba chiar ca toate lucrurile is bine de stiut. Ca si doamnele cele mari, daca ar sti sa coase o floare pe o panza si-ar afla mai multe raspunsuri la cele intrebari dificile.

Ea credea in mintile deschise si libere, insa niciodata nu cerea nimic pentru ea. Daca stau bine si ma gandesc, nu exista. Ileana avea grija de altii, fara sa se intrebe niciodata de-i fericita ori ba. Gasea ca este firesc sa fie asa si ca acesta este miezul tuturor lucrurilor bune. Sa te sacrifici pentru altii.

Ileana a crescut trei fete si doua nepoate. Eu stiu ce sa zc…daca e bine ce le-a invatat ea in ziua de azi..?