In sfarsit, Rombel cere ajutorul nostru, dupa 12 ani de oferit numai bunatate si informatii benefice integrarii noastre de toate zilele. Nu cred ca trebuie sa va aduc aminte de acel moment din viata voastra de emigranti cand nimeni nu v-a dat un sfat, o mana de ajutor, ba dimpotriva ori si-au batut joc ori v-au exploatat. Cate dintre voi, stimate doamne nu ati pans cu lacrimi de sange cand diplomele nu v-au fost recunoscute si ati fost tinute sub jugul unui loc de munca sub nivelul vostru de pregatire? Cati dintre voi, domnilor nu v-ati luat salariile la timp si ati stiut incotro sa o apucati?

Eu nu va rog sa faceti nimic altceva decat ceea ce va spune inima voastra pecetluita pe veci de experienta iesirii din Rai.

Si mai e ceva. Stiti, ajutorul acesta nu este pentru Rombel. Este pentru noi toti si cei care urmeaza sa faca parte din comunittaea romanilor din Belgia. Ii musai sa imbuntatim serviciile acestei organizatii si sa luptam impreuna pentru o viata mai buna in capiatla Europei si pentru noi, romanii.

Multumesc, Rombel pentru tot!

ROMBEL – Communauté roumaine en Belgique asbl
Rue Colonel Bourg 127/129, Boîte 15 1140 Evere
ING BANK Belgium, Swift BBRUBEBB
Cont: BE94 3631 3450 7314

cu mențiunea DONAȚIE – susținere RomBel

http://www.rombel.com/index.php

In vremea aceea florile de camp purtau o fata pe cai nebanuit de periculoase. Valea toata era plina de hartoape si galite ce puteau ciupi din pielea-i alba ca laptele de dibol. Nu s-o atins niciun rau de ea. Niciodata. Soarele n-o ars ceea ce bunicii o ingrijit ca pe ochii din cap. Spinii n-o zdariet ce-o mangaiat batranii cu alifia rugaciunii de la inceputul lumii.

I-o fo tat numa in voie, sa hie vesela, sa horeasca in ecoul muntelui.

Pana cand o lasat sa creasca arini grei peste florile de camp. De-atunci imbla desculta de nebuna prin padurile innegrite de umbra. Cand mai prinde o raza de soare invingatoare isi scalda obrajii zambind, si cand un strop de ploaie rece ii uda ochii, plange de bucuria revederii culorilor din raul de altadata. Atata mai are. Ba nu, a fost odata un ceteras care i-a simtit dorul si i-a zis pe strune ridicatoare la cer. Si fata mai afla alinare si chiar alearga cu repeziciune in cautarea poienii, sa se hodineasca sub umbrarul lui Dionisie, cu un pahar de lapte dulce.

Credeti voi ca va mai afla vreodata magia care nu-i atinsa de spini sangerosi? Credeti voi ca mai poate cineva iubi azi Tarnita copilariei ei fara sa o picure cu arzatoare ceara?

De cum canta codana tanara maritata cu prunc neastamparat in pantec, cetera o catat sa aline dorul ce va sa vie. Si cand o dat fata in bratele ceterii, lemnul botezat de Dumnezeu o stiut ce are de facut.

In vremea aceea Dionisie isi tomne cetera pantru mine. Si struna ce subtire tema ingerii din vazduh sa ma adoarma. Sapte perini pune Ileana dimprejuru patulii, sa nu vie frigul cata nepoata niciodata. Si strunele imi horeau de joc si voie buna, imi colindau pe Domnul, imi veseleau copilaria.

Sus pa grinda din tinda sta agatat si azi o cetera. E a mea. Dar nu o misc. Niciun milimetru in afara curtii. Ea nu emigreaza.

Cand ma intorc mi-or zice. Asa cum trebuie sa-mi zica cata timeteu din sus unde scrie din neamu lu’ Lupuc si-a Bulanulii.

Atunci un ceteras stangaci va sti. Ca e taina de inceput si de sfarsit. Muzica din struna sa imi va asterne covor de flori de pa Dobra. Ca numai una stie cum sa-l zboare peste Suci la mine…

Si-a purta arcusul ca-n anii de-nceput, numa un mniez mangaind cantecul. A-ncepe dulce gust de tinerete, lung sunet de chemare catre padure inverzita. A pregati dragostea dintai de tanara fata la joc invatata. Si-a incepe a purta poale albe spalate cu maiu-n soare si-n rau limpezite, pa gredina uscate si la joc purtate!

A-nvarti fata cu foc, tat cuprinsa la mijloc. Si-a tine cetera-n aer curat de munte sa-i ramaie ei proaspat amintire. In veci sa nu uite. Si sa-si ieie cantec sa se managaie de doruri. Sa-si spele pacatele. Sa poata sui pe cantec catre ceriuri.