Ziua in care am strigat die pa Tibles !

Dintre crengile de nuc ce leganau odata o copila canta un vant racoros de munte magia ceterii din camin. Fata asculta si radea-n struna binecuvantata, iubire curata.

Vedea cerul jucandu-se cu nori de seninatate printre aroma frunzelor de nuc. Si vioara-i purta la dans, impreuna.

Sub umbrarul lui Dionisie, bea din laptele gras de bivol, ascultand povestea Maramuresului dintr-o struna groasa, batraneasca.

A stat in leagan de vioara o copilarie-ntreaga. Apoi o trecut drumu la camin printre doi mesteceni albi. O imblat purtata la roata de sapte pasi si-o jucat bucurand cipca die pa poale in bratele feciorilor.

O vale die pa Dobra i-a aratat odata lemnul din vioara. Si parfumul poamelor ce inmiresmau cantecul. A suit fata pa cel mai inalt varf die pa Tibles, pe struna subtire, de dor si jale.

Si de-acolo a chemat cat a putut de tare. Muzica si lumina, sa se scoboare peste ea.

https://www.youtube.com/watch?v=CVXSBrgB7OM

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *