Cum e sa iti iubesti personajele

2014-07-30 16.38.41

Plang. Am nevoie de ele, le caut cu disperare. Nu am tihna fiindca stiu bine ca lipseste ceva. Jocul de inceput este incomplet, struna ceterii din camin arareori mai apare. Fara ea, io-s surda. Fara cantecul acela io-s a nimanui pe lume. Ce poate fi mai rau decat sa nu te iubeasca nime? Suna btiata cetera mai de demult atat de bine, de sigura pe ea, imi promitea atata implinire. Cum sa nu o cauti daca ai avut-o si o cunosti?

In vremea aceea, si pe cand ma scaldam in voie in stropi de apa curata si ma hraneam cu laptele celor mai incapatanate animale, ii povesteam lui Sofron de miracole si maretul plan in care vom dovedi ca lumea asta poate fi mai buna. In vremea lor, a batranilor nostri, Dumnezeu se plimba in voie pe Dobra, coborand din Tarnita. Si eu si Sofron il vedeam de pe scandura din carul gol cand mergeam dimineata dupa iarba. Si-l inspiram seara de pe fanul proaspat uscat. Stiti ca Dumnezeu este parfumat cu menta salbatica si coada soricelului? Si are casa de lemn pa Dobra, langa un parauas de apa dulce. Odata parca am cunoscut un om care mirosea asa.

Cand ei s-o dus cu caru acoperiti de tolurile din lana oilor spalate cu mainile noastre in Tibles, sufletu’ meu s-o innegrit, smoala, de durere. I-o suit in timeteu din sus si-o tapat pamant pa ei. Mi-am aruncat lacrimile acolo si-am inchis usa.

Mi-am luat diesagu si tri carpe. Sa vad, sa aud, sa respir. Nu mai aveam aer si nici stare.

Caut in altii sa le inteleg vibratia si vorba lor devine cantec pentru mine. Atunci is una cu ei si ma cutremur. Uneori, nu trebuie sa depun niciun efort, ei devin parte a sufletului meu pe masura ce creaza povestea. Si glasul lor ma mangaie. Si ma repara. Se aseaza armonia. Si io is parca mai inteleapta prin fiecare accentuare a experientelor lor, descrise mie. Privesc atunci la ciresii infloriti din timeteu si le zambesc. Mi dor de ei. Si cred ca ma asteapta deindata ce gat ceea ce mi-au dat de facut mai inainte sa suie cucarul la ceriuri.

Si cand stau de vorba cu personajele e un cantec de joc de inceput si de doina care prinde iar conturul celei dintai inocente, pure, fara durere. O cetera reparata ce poate reaseza sufletul la locul lui, in liniste alaturi de Dumnezeul de pe Dobra, daruindu-i energie sa duca la bun sfarsit ceea ce i s-a incredintat.

Imi deschid inima cu emotie si-astept cu nerabdare sa imparta cu mine povara pribegiei lor. Si-atunci un glas dulce, linistitor, dar vesel in acelasi timp, imi aduce dor de Romania mea draga. Imi intelege propria amaraciune si ma alinta. Is atat de iubita precum eram la Ileana lui Dionisie a Petrii cand imi aseza toate pernele din casa pe langa paretele patului sa nu-mi fie frig nicioadata. Is atat de iubita incat mintea mi se descatuseaza cu fiecare poveste. Is atat de aproape sa-mi iau sufletul aruncat inapoi, incat nu stiu daca merit.

Plang. Foarte des. De dragul lor. Ii simt cu toata fiinta. Imi iubesc personajele. Sunt salvarea mea si planul de descoperit al Celui ce ne-a lasat mostenire o Romanie pe lumea asta.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *