Povestea marilor proiecte

BivolA fost odata ca niciodata un om. Emigrase de ceva vreme, bugat cat sa stranga intelepciunea omului calator prin lume. Omul nu a avut un drum initiatic usor ca altfel nu mai putea fi initiatic.

Plecase de tanar prin Franta sa lucreze pamantul, ca asta stia cel mai bine. Intr-o zi a nimerit prin Alsacia la cules de struguri. Mirosea a fructe coapte si must dulce si omului i s-a parut ca-i acasa la el, prin Moldova. Soarele il asuda in fiecare zi pe podgoriile bogate de vinuri si-l obosea pana cadea de pe picioare. Cand a trecut de colina si-a coborat mai la vale cu strugurii, i s-a deschis un sat, unul atat de romanesc incat i-a stat inima-n loc. “Mai, sa fie…”

Se facea ca producatorii agricoli din zona au creat un sat arhaic, cu traditiile locului si obiceiurile de lucru a pamantului stiut de la batrani pentru a atrage turistii in vacante si oamenii de afaceri la conferinte in caminul cultural.

Omul se plimba pe ulitele satului in muget de vaci si de oi, cu fermieri ce ofereau lapte proaspat muls, din donita turistilor. A intrat la nr 11 unde era deschisa usa si-a gasit o casa demna de muzeul satului, numai ca avea utilitati si conditii de igiena moderne. Afara o femeie intindea rufele pe sfoara. Gastele se certau pe marginea ulitii. Taranii treceau cu coasa si cu furca la fan. Turistii coseau alaturea.

A iesit din sat. S-a asezat in varf de colina si s-a gandit ca-i vremea sa se intoarca acasa. In Moldova aceea in care bunicii colinda cu nepotii cu cetera, malaiul dulce din cuptior straluceste pe mesele tuturor, muzica aduna lumea la joc si iarba inflorita la lucru.

Le-a povestit tuturor ce-a vazut acolo. Vorbea calm, cu zambet pe buze, si idei marete. Un domn asudat pe sub o camasa prea stramta pentru ceafa dumisale a tinut un discurs. Despre cat de importanta este prezervarea autenticitatii rurale si turistii periculos de distrugatori, mancatori de traditie vie, ucigatori ai viitorului copiilor nostri.

S-a-ntors la podgoriile din Alsacia. Viseaza de pe colina la mirosul din satul sau, la fel de dulce ca strugurii alsacieni…

 

 

 

 

Cum am intalnit un apostol dupa Paste

photo De vineri seara si pana amu cateva ceasuri am stat de vorba cu un trimis al Domnului. Peter Hurley, irlandezul din Romania care a strabatut tara pe jos in luna decembrie intr-un drum initiatic de la Sapanta pana la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti a lansat cartea si la Bruxelles. „Drumul crucilor” este marturia calatoriei sale si dovada scrisa a mostenirii spirituale unice din tara noastra. Despre cum vad eu cartea lui Peter voi scrie alta data, dupa ce termin de cetit, acum vreau sa va spun cum am intalnit un apostol.

Peter iubeste Romania si oamenii ei mai presus de el insusi. De aici incepe totul, si magia lui, dar si nebunia prin care trec cei de o asemenea noblete sufleteasca. El crede ca tara noastra este gradina Domnului, cu bucate sanatoase daruite de tarani, cu preoti, crestini si biserici care sustin cerurile Raiului, cu natura verde, plina de viata, apa si oxigen. Mai crede ca suntem ultimii samani din Europa si prin urmare, cheia inspre tamaduire, egalitate sociala si competitivitate sustenabila. Va dati seama, el chiar crede ca romanii sunt cheia!

Cu toate ca locuieste la Bucuresti, sufletul i-a ramas in Maramures, lucru usor de inteles. Si din 2010 si pana acum de scriu aceste randuri propovaduieste despre valorile si invatamintele maramuresenilor prin festivalul de la Sapanta pe care l-a creat si l-a organizat prin eforturi si resurse proprii. Peter nu doar ca pazeste mostenirea despre care va povestesc de-atatea ori, el o scoate din ladoi, o aseaza inaintea casii la soare, in zi de sfanta sarbatoare bisericeasca, de Sf. Marie, si-o daruieste oamenilor, bucurandu-i si mantuindu-i.

Un om slab, modest, cu un sacuiet si-un zambet senin in privire, si-a dat totul pentru Romania. N-a cerut nimic. E vremea ca noi sa ne trezim de cap! E vremea sa-l ajutam sa-si continue drumul. Festivalul de la Sapanta are nevoie de finantare, daca fiecare dintre noi, cei care credem in aceeasi gradina ca si irlandezul nostru, am contribui cu sume mai mici si cat un pachet de tigari, am putea fi alaturi de apostoli.

Nu m-oi lasa, oi scrie pana oi hi auzita. Daca m-ati auzit deja, intrati pe site-ul lui Peter si faceti-va datoria! http://www.traditia.ro/

http://www.traditia.ro/contact.html

PS: multumesc Rombel si Alina:)

peter and us