Mi-o zis mama sa am grija

AnucaDe cand am plecat de-acasa parca mi-e mai drag de Dumnezeu. Mai inainte il aveam la indemana, pe icoanele de sticla de pa paretii de lut, in clopotele de duminica si troitele brodate-n lemn de la tate rascrucile. Il auzeam in colinda de Craciun si-n drumul catre Rohia. Mai IL chemam dimineata si la rugaciune cand limpezeam ochii-n lighean si-i multumeam seara, in genunchi pe podea. Il cautam inconjurand biserica de Inviere si-l sarbatoream cu apa vie de Boboteaza. Saptamana toata eram in lumina si soarelui Domnului, libera ca pasarea ceriului.

Aici, in lumea asta noua, l-am adaptat pe Dumnezeul de la Suciu de Jos. Il caut putin de dimineata si pana seara, nu-l mai vad. Nici ma mangaie vreo raza, nici ma ploua vreun picur de apa. Nu-i aud glasul, nici ii vad urma bunicii prin ograda catand catre biserica.

In Vilvoorde duminica am mutat niste biete flori, sa nu le calce altii mai putin pasatori. Le-am mutat cu o sapa de 30 de cm, stand in genunchi. Am fost intr-un mniez de soare vanturat. Am prins si io bujori si prin cizmele de guma sparte mi-io intrat si-un mniez de apa. Am fo mol pana-n dinti. Eram aproape de casa si de Dumnezeu.

Cum sa-i spun mamei ca nu cred ca L-am tradat fiindca am mutat florile duminca?