De Ziua Mortilor

Colt de raiBunica din susLacrimile cauta glasul vostru si ochii vostri cand intru io pe poarta. Si revederea imi taie orice teama. Insa cum as putea eu sa stau vreodata alaturi de voi? Ingeri pazitori ai vietii mele…n-oi hi vrednica sa ma ieie langa naframa ce ascunde parul retezat al lui Ileana lui Sofron, nici langa bujorii veseli a lui Ileana a lui Dionisie si nici n-oi mai putea povesti la coasa cu Sofronu’ lu’ Lupuc…Si asta ma-ntristeaza mai mult ca plecarea voastra.

Aflati dragii mei bunici ca mi tare dor de voi…

Mi-o spus mama ca o fost la morminte si ca Andrei o cules o plasa de bomboane, dar cu har de la departare. Si ca bucuria lui i-a dat zambet luminos si Anuchii. Sa-i spui, mama, ca mi tare draga si ca nu-i singura pe lume. Ca de buna-seama, mama voastra, bunica mea Ileana a lui Sofron tine si de-acolo post negru sa ne ajute pe noi, inca incercati.

Mi-o spus Ligia ca Valer s-o apucat sa taie din padurea bunicilor din Tarnita si c-o strigat amenintand pa drum. Sa-i spui sa-si vada de butucii lui, sa nu-i retez craca de sub picioare.

Imi spune tata ca ultimul bunic este aproape centenar si inca mai repara obiectele stricate ale satenilor. Sa-i spui ca-i tare buna branza de oaie de-o trimis-o nepoatei la Bruxelles. Ca reteta-i de la Lodovica, stiu, multumeste-i si ei.

De ziua mortilor mei imi doresc sa poci intra pe aceeasi poarta pe care intram la ei cand eram copila balaie in gradina Domnului de la Suciu de Jos.

Dumnezeu sa-i hodineasca pe Ileana a lui Sofron, pe Ileana a lui Dionisie si pe Sofronu’ lu’ Lupuc, minunea vietii mele pe Pamant si dincolo de moarte.

Si io oi cata sa-mi tiu calea, adevarul si viata de la Suciu de Jos, unde traiesc oameni binecuvantati de gradina Domnului, ca dade, dade m-a lua si pe mine langa ei cand a vini vremea…

„Lasat-am o mama buna cu sarut drag pe frunte bolnava, pe pat de spital. Datu-mi-a privire iubitoare si zambet sa le tiu vesnic in amintire. Sa-mi tie mie de cald si de frig cand oi fi la grea-ncercare.

 Avut-am o bunica harnica si vesela de-ti implea sufletul cu bunatate. I-a dat Dumnezeu viata grea si-ncercata asa cum da oamenilor buni. A fost imparateasa peste intelepciune si bucuria vietii, daruit-a vesnicia copilariei nepotilor.

Lasat-am departe-n poarta o batrana, in haine rupte si murdare, cu par retezat sub o naframa neagra. In bota isi pironea mainile batatorite privind apusul care nu-i mai aduce copiii inapoi.

Aflat-am si cealalta mama buna-ntre patru scanduri pe masa din casa copilarie mele, acolo unde n-a fost veci urma de tristete si amaraciune. Imbracata-n vesmintele ei cusute-n tiara si brodate-n maiestria Suciului de Jos, o bunica, ultima ma astepta sa viu. Stiut-am Doamne, ca-i lua-o, da’ nu asa de repede. S-a facut voia Mantuirii Tale, si-ai luat-o-n saptamana Invierii, in saptamana mare, sa deschizi ceriurile Raiului pentru bunica mea.

Tamaia, sarea, busuiocul si aghiasma-au stat priveghi, cu noi si-un sat de babe, alte bunici batrane. Dezlegatu-o-am de noduri si datu-i-am inapoi cercei.

Visat-am, Doamne, linistea ei si-am zambit cuprinsa de fericire-n somn.

Lumina a vestit inmormantarea ultimei mame bune si-am uitat orice vis. De-amu sunt frunza-n vant.

Victor, Florin si Albas i-au stat diaconi : « in veci pomeneste-o… » Nepoti tineri si-ntristati au scos mama buna pe brate din casa si-au asezat-o-n curte, o ultima slujba, iertaciune si dar. Datu-mi-a mie mama buna daruri peste cele patru scanduri, prin gura popii Marcel, crescut-a ea nepoata de la cinci luni pamantene pana-n apusul vietii mele. Nenorocita-s Doamne, singura-s fara de ea, pustiul intristarii ma apasa de nu-mi aflu raiul impacarii.

Au dus-o  intr-un straf tras de cai in timeteul din sus. Au pus intre patru scanduri, trup bolnav de boala. Au asezat suflet curat pe toluri si-au acoperit o bunica cu coroane. Dusu-m-am, Doamne la capatul ei, si-mi venea sa urlu de sa vuiasca satul si Dumbrava.  Oprit-a calul nechezand la sapte vaduve, in sapte statii, si le-au impartit colaci. Zis-a popa « Hritos a Inviat » si-a tinut slujba vesela in pomenirea ei.

Au aruncat pamant pe ea si-au tinut si tin pomene, cu zama de oaie, malai dulce si piscota de la Borsovica si matusa Victorie de mi-o facut colacul de mireasa.

Nu-s buna. De nimic. Nu aud numai strigatul meu de ciuda si durere, m-as duce acasa si-as sta inchisa-n sat pana-oi impleti cosita alba. Pe boncuta facuta de bunicu, langa fantana cu apa dulce. « Sa vii, n-am aruncat saniuta…nici ata cu care te trageam pe drum… » E ultimul bunic.

Is iar departe, numai eu cu golul sufletului meu amarat, uscat de arsita pieirii celei de-o viata paza si iubitoare mama buna. Is iar catand sa aflu cand m-oi putea duce impacata…acasa langa batranii mei, sa ma poci aseza langa morminte, lumina sa le-aduc celor de mi-au dat dragoste de lume. Sa vad Lapusul Maramuresului de pe dealul timetului din sus vara si primavara, cand or inflori pomii.”