Vesela imi spune ca are cateva minute internationale capatate cadou de la furnizorul de retea si ca numai pe mine ma are. In strainatate. Ma bucur sa-i aud vocea cuminte si sincera afectiune pentru mine. Ii este realmente dor si cele 5 minute zboara repede. Mai inainte sa o sun inapoi o aud cum il cearta, pe el, tata a doi copii si sot impecabil: „-Lasa-l acolo, nu-i pentru tine!”

Rad si-o intreb despre ce-i vorba. „-Da, le-am luat un dovlecel galben, din ala dulce….si nu prea le iau, stii, io nu am mancat, e pentru copii. Sa nu manance nici el, razbunare!” Si rade.

Raman cu gandul la dovleac. Ea si el lucreaza de cand i-au lasat mamele pe lume. Intr-o zona frumoasa de se lauda Romania pe toate coclaurile lumii. Asa ca ei Dumnezeu a lasat multi. Si nimeni n-a priceput ca nu-s lasati drept bataie de joc.

Atat de multi incat dovleacul a devenit… de aur. Eu nu-mi pot lua gandul de la povestea lui. Am zile cand visez dand cu talpile-n spate de bucurie cu gandul la o livada de pepeni. Apoi, primesc un telefon plin de iubire si printre zambete, o sumbra gluma a vietii ma trezeste din visare. Sunt departe si de pamant si de seminte, si de apa si de soare.

Sunt o palma de om lipsit de putere, o fleasca-n vant visand la pepeni!