Tara cu povestea dovleacului de aur

Vesela imi spune ca are cateva minute internationale capatate cadou de la furnizorul de retea si ca numai pe mine ma are. In strainatate. Ma bucur sa-i aud vocea cuminte si sincera afectiune pentru mine. Ii este realmente dor si cele 5 minute zboara repede. Mai inainte sa o sun inapoi o aud cum il cearta, pe el, tata a doi copii si sot impecabil: „-Lasa-l acolo, nu-i pentru tine!”

Rad si-o intreb despre ce-i vorba. „-Da, le-am luat un dovlecel galben, din ala dulce….si nu prea le iau, stii, io nu am mancat, e pentru copii. Sa nu manance nici el, razbunare!” Si rade.

Raman cu gandul la dovleac. Ea si el lucreaza de cand i-au lasat mamele pe lume. Intr-o zona frumoasa de se lauda Romania pe toate coclaurile lumii. Asa ca ei Dumnezeu a lasat multi. Si nimeni n-a priceput ca nu-s lasati drept bataie de joc.

Atat de multi incat dovleacul a devenit… de aur. Eu nu-mi pot lua gandul de la povestea lui. Am zile cand visez dand cu talpile-n spate de bucurie cu gandul la o livada de pepeni. Apoi, primesc un telefon plin de iubire si printre zambete, o sumbra gluma a vietii ma trezeste din visare. Sunt departe si de pamant si de seminte, si de apa si de soare.

Sunt o palma de om lipsit de putere, o fleasca-n vant visand la pepeni!