
Aflat-am mama buna-ntre patru scanduri pe masa din casa copilarie mele, acolo unde n-a fost veci urma de tristete si amaraciune. Imbracata-n vesmintele ei cusute-n tiara si brodate-n maiestria Suciului de Jos, o bunica, ultima ma astepta sa viu. Stiut-am Doamne, ca-i lua-o, da’ nu asa de repede. S-a facut voia Mantuirii Tale, si-ai luat-o-n saptamana Invierii, in saptamana mare, sa deschizi ceriurile Raiului pentru bunica mea.
Tamaia, sarea, busuiocul si aghiasma-au stat priveghi, cu noi si-un sat de babe, alte bunici batrane. Dezlegatu-o-am de noduri si datu-i-am inapoi cercei.
Visat-am, Doamne, linistea ei si-am zambit cuprinsa de fericire-n somn.
Lumina a vestit inmormantarea ultimei mame bune si-am uitat orice vis. De-amu sunt frunza-n vant.
Victor, Florin si Albas i-au stat diaconi : « in veci pomeneste-o… » Nepoti tineri si-ntristati au scos mama buna pe brate din casa si-au asezat-o-n curte, o ultima slujba, iertaciune si dar. Datu-mi-a mie mama buna daruri peste cele patru scanduri, prin gura popii Marcel, crescut-a ea nepoata de la cinci luni pamantene pana-n apusul vietii mele. Nenorocita-s Doamne, singura-s fara de ea, pustiul intristarii ma apasa de nu-mi aflu raiul impacarii.
Au dus-o intr-un straf tras de cai in timeteul din sus. Au pus intre patru scanduri, trup bolnav de boala. Au asezat suflet curat pe toluri si-au acoperit o bunica cu coroane. Dusu-m-am, Doamne la capatul ei, si-mi venea sa urlu de sa vuiasca satul si Dumbrava. Oprit-a calul nechezand la sapte vaduve, in sapte statii, si le-au impartit colaci. Zis-a popa « Hritos a Inviat » si-a tinut slujba vesela in pomenirea ei.
Au aruncat pamant pe ea si-au tinut si tin pomene, cu zama de oaie, malai dulce si piscota de Borsovica si matusa Victorie de mi-o facut colacul de mireasa.
Nu-s buna. De nimic. Nu aud numai strigatul meu de ciuda si durere, m-as duce acasa si-as sta inchisa-n sat pana-oi impleti cosita alba. Pe boncuta facuta de bunicu, langa fantana cu apa dulce. « Sa vii, Codruta, n-am aruncat nici batar saniuta de ti-am facut-o…nici ata cu care te trageam pe drum… » zice bunicu’n lacrimi. E ultimul.
Is iar la 2000 de km de ei, numai eu cu golul sufletului meu amarat, uscat de arsita pieirii celei de-o viata paza si iubitoare mama buna. Is iar catand sa aflu cand m-oi putea duce impacata…acasa langa batranii mei, sa ma poci aseza langa morminte, lumina sa le-aduc celor de mi-au dat dragoste de lume. Sa vad Lapusul Maramuresului de pe dealul timetului din sus vara si primavara, cand or inflori pomii…