Cizmele de gumã de la grajdiul cu diboli

la grajd

Imbla ciontele neobosite inca de niciun cutremur sufletesc, imbla nenorocitele in cautare de raspunsuri. Nu-s atatea-ntrebari in lume cate raspunsuri le trebe lor, trosni-le-ar!

As cata la dibolii si porcii din grajd, in linistea arsitei de vara cand nu mana numa musca innebunita de caldura.

Mi-as lua cizmele de guma sa sfaraie picioare grele-n libertate si usurat trup tanar inca sa o ia de la capat, viata la tara.

Sa ieie vijelia vremii celei noi tat ce nu-mi trebe, sa-mi lase mie Domnul numa cat sa pot trece dibolii-n Obreja, fanu’ de pe Tarnita Dobrii, murea de pa Poderei, ptitonce de pa Lupoaia, si otava de pa șes.

Sa-mi lase numa’ cizmele de guma de la grajdiul cu diboli sa pot trai, intr-un sfarsit.

 

Prãpãdiţii

bunica Ileana lui Sofron

Din car cu fan ating albastrul de cer senin si gene lenese zamislesc desenul trairii vesnice, dinaintea plecarii. Sunt usoara pe pale de iarba uscata pe Dobra. Miros flori de vara in arsita muntilor Tibles si inchid ochii fericita inainte sa-mi iau ramas-bun. Trage carul si rotile trec agale pietrele drumului de tara, inaintea mea-i Sofron, slab si palid, bunic bucuros de nepoata.

Poame dulci, dulceata din camara lui Anuca, coboara crengi bogate la vale. Alunele imple cu miros de padure salbatica, gust nestiut.

Is una cu Dobra, si-n spate pazeste Ileana lui Sofron, ganditoare, nepoata dinaintea plecarii.

Peste podu’ Dobrii trage iapa tanara caru’ si suie incet catre ceriuri. Pustiul s-ontins pe ses, pe Dumbrava si-n sus, catre Vale.

 S-au prapadit…Inaintea mea-i drum lung, de emigrare.

Ultima mama buna

Ileana lui Dionisie a Petrii

Aflat-am mama buna-ntre patru scanduri pe masa din casa copilarie mele, acolo unde n-a fost veci urma de tristete si amaraciune. Imbracata-n vesmintele ei cusute-n tiara si brodate-n maiestria Suciului de Jos, o bunica, ultima ma astepta sa viu. Stiut-am Doamne, ca-i lua-o, da’ nu asa de repede. S-a facut voia Mantuirii Tale, si-ai luat-o-n saptamana Invierii, in saptamana mare, sa deschizi ceriurile Raiului pentru bunica mea.

Tamaia, sarea, busuiocul si aghiasma-au stat priveghi, cu noi si-un sat de babe, alte bunici batrane. Dezlegatu-o-am de noduri si datu-i-am inapoi cercei.

Visat-am, Doamne, linistea ei si-am zambit cuprinsa de fericire-n somn.

Lumina a vestit inmormantarea ultimei mame bune si-am uitat orice vis. De-amu sunt frunza-n vant.

Victor, Florin si Albas i-au stat diaconi : « in veci pomeneste-o… » Nepoti tineri si-ntristati au scos mama buna pe brate din casa si-au asezat-o-n curte, o ultima slujba, iertaciune si dar. Datu-mi-a mie mama buna daruri peste cele patru scanduri, prin gura popii Marcel, crescut-a ea nepoata de la cinci luni pamantene pana-n apusul vietii mele. Nenorocita-s Doamne, singura-s fara de ea, pustiul intristarii ma apasa de nu-mi aflu raiul impacarii.

Au dus-o  intr-un straf tras de cai in timeteul din sus. Au pus intre patru scanduri, trup bolnav de boala. Au asezat suflet curat pe toluri si-au acoperit o bunica cu coroane. Dusu-m-am, Doamne la capatul ei, si-mi venea sa urlu de sa vuiasca satul si Dumbrava.  Oprit-a calul nechezand la sapte vaduve, in sapte statii, si le-au impartit colaci. Zis-a popa « Hritos a Inviat » si-a tinut slujba vesela in pomenirea ei.

Au aruncat pamant pe ea si-au tinut si tin pomene, cu zama de oaie, malai dulce si piscota de Borsovica si matusa Victorie de mi-o facut colacul de mireasa.

Nu-s buna. De nimic. Nu aud numai strigatul meu de ciuda si durere, m-as duce acasa si-as sta inchisa-n sat pana-oi impleti cosita alba. Pe boncuta facuta de bunicu, langa fantana cu apa dulce. « Sa vii, Codruta, n-am aruncat nici batar saniuta de ti-am facut-o…nici ata cu care te trageam pe drum… » zice bunicu’n lacrimi. E ultimul.

Is iar la 2000 de km de ei, numai eu cu golul sufletului meu amarat, uscat de arsita pieirii celei de-o viata paza si iubitoare mama buna. Is iar catand sa aflu cand m-oi putea duce impacata…acasa langa batranii mei, sa ma poci aseza langa morminte, lumina sa le-aduc celor de mi-au dat dragoste de lume. Sa vad Lapusul Maramuresului de pe dealul timetului din sus vara si primavara, cand or inflori pomii…