Pe cand lumanarile scapau lumina arzatoare si candela implea narile cu mireasma de tamaie in toata duminica, in vremea aceea, colinda rasuna prin pietrele sfinte din biserica Suciului.
Ascultam cuminti si-apoi porneam buzele laolalta cu ceilalti. Eram uniti prin cantecul lui Hristos. Naframa inflorata si cu puiti imi acoperea crestetul si-mi tinea-n frau gandurile, departe de intuneric.
Ce vedere minunata ! Vine colindu, trece vama grea dintre natiuni si-mi bate-n poarta departarii. Imi aduce optinca si obdelele, zadea si camesa cu marjele, imi aseaza iara naframa. Ma indreapta si-mi afla loc intre cele din corul bisericii din Suci, sus, aproape de bolta cereasca.
Ma mai inalta o data, spala relele si sterge lacrimile. Peste noi, vesnicie. In curand.