La muncitori europeni, sindicate europene

Asemeni multor altor organizatii ce reprezinta interesele societatii civile la Bruxelles, si sindicatele au o structura cu sedii diverse, generale sau sectoriale in capitala europeana . In spatele acestor forme de existenta stau anii grei de infiintare a insasi Uniunii de azi, prin urmare forta si luciditatea acestor federatii si confederatii sindicale europene este una extrem de importanta in peisajul decizional politic si legislativ.

Sa luam de pilda Agenda 2000, aflata in inima strategiei politice europene, unde regasim sintagma « more and better josb » sau « slujbe mai multe si mai bune » (Strategia de la Lisabona, 2000[1]). Sindicatele au un interes mai mult decat direct in a vedea o astfel de realitate pentru muncitori. Afiliate sub forma de confederatii (CES-Confederatia Europeana a Sindicatelor) si/sau federatii sectoriale cu sediul la Bruxelles : EFFAT (Federatia Europeana a Sindicatelor din Agricultura, Turism si Alimentatie) , EFM (Federatia Europeana a Metalurgistilor) si asa mai departe, sindicatele nationale lupta pentru implementarea acestei agende europene si a Modelui Social European, regasindu-si  interesele in directivele europene de fiecare data cand actiunile lor sunt incununate de succes.

Faptul ca agenda de la Lisabona din 2000 este un esec insa,  criza economica augamentand si mai mult problema slujbelor, a dumpingului social si a muncii precare in Uniunea Europeana nu este un secret pentru nimeni. Sindicalistii au criticat mereu lipsa de precizie si de aplicare a Strategiei. De exemplu, blocarea unor reforme pe piata muncii de catre grupurile de interese industriale au subliniat inca o data ca libertatile fundamentale europene nu sunt pe principiu de egalitate. Pare-se ca libertatea de munca se afla mai prejos ca libertatea economica (vezi cazurile Curtii Europene de Justitie Ruffert Laval, Viking unde s-a incurajat dumpingul social[2]), iar termenul de sustenabilitate nu are nici acesta trei piloni egali. Dimensiunea sociala pierde de prea multe ori in fata celei economice sau chiar de mediu (vezi de pilda cazul productiei de biodisel, unde respectarea normelor de mediu este obligatorie prin lege dar cele sociale sunt lasate la voia producatorului). Sindicatele sunt acelea care sustin cauza sociala, in orice circumstante, iar nemultumirea legata de aceste nonbalante  este de inteles. Mania muncitorilor se manifesta prin actiunile de protest tot mai des purtate la nivel european : manifestatia tuturor sindicatelor din decembrie 2008 sub motto-ul : « Gata cu dumpingul social. Oamenii in primul rand ! » din multe capitale UE. Este cea mai veche si eficienta metoda de comunicare a muncitorilor cu liderii politici sau cu patronatele. Inca functioneaza foarte bine si  sindicatele nu se feresc sa o foloseasca la nevoie.

Amplitutidinea unei astfel de demonstratii europeane este impresionanta. Adunarea a peste 15 000 de oameni care se simt uniti sub egida unui singur motto, dar care provin din medii de viata si de munca atat de diferite de la tara la tara, de la industrie la industrie, a devenit o unealta care inflacareaza si incurajeaza munca sindicatelor. Cand toate mijlocelele de comunicare obisnuite in mediul bruxelloaz nu mai dau roade, iata ca actiunea de protest aduce macar parte din rezultatele dorite. Luati spre exemplu, directiva timpului de lucru care s-a aflat cinci ani sub dezbatere parlamentara si Consiliu si care, daca adoptata in 2008, in forma revizuita, ar fi ingreunat viata multor muncitori, printre altele si prin majorarea numarului de ore de lucru.

S-au strans fortele tuturor federatiilor si s-a sustinut cauza in fata membrilor Parlamentului European. Dar ceea ce a convins cu adevarat Parlamentul a fost manifestatia impresionanta de la Strasbourg unde s-au strans peste 15 000 de sindicalisti, protestand impotriva adoptarii acestei directive. Si institutia europeana a tinut cu ei, blocand adoptarea textului de lege.

Mai mult decat atat, actiunea sindicala prinde anvergura europeana, cu manifestari si demostratii directe nu numai in Bruxelles sau Strasbourg ci si in diverse capitale europene, intarindu-si vizibilitatea. Actiuni de protest au avut loc in mai 2009 in Berlin, Viena, Praga, Bucuresti, Madrid, sub egida Confederatiei Sindicatelor Europene (CES) considerandu-se ca fiind inacceptabil ca muncitorii si cetatenii sa suporte efectele unei crize pe care nu au cauzat-o.

Sindicatele nu sunt singure in lupta lor. Partidul Socialist European le este prieten si a sustinut oficial aceasta actiune. Poul Nyrup Rasmussen, el insusi un sindicalist care a muncit multa vreme pentru Confederatia Sindicala Daneza, afirma : « m-am intalnit cu multi muncitori din diverse tari in ultimele luni si le inteleg frica si supararea. Muncitorii si familiile lor platesc pretul unei crize de care nu sunt vinovati. Mai mult, criza vine dupa multi ani de minimalizare a sindicatelor si a drepturilor lucratorilor in numele competitivitatii. Acum vedem ca in timp ce familiile de muncitori s-au luptat pentru un trai decent, altii s-au scaldat intr-o lacomie obscena.[3] »

Va veti intreba asadar, care este beneficiul muncitorului roman  de pe urma activitatii acestor organizatii sindicale europene. Nimic mai simplu. Acelasi argument universal valabil exista si in acest caz : legislatia europeana este majoritara, ne influenteaza vietile tuturor si trebuie sa ne aparam interesele. Din fericire, prezenta sindicatelor romanesti la nivel european este cunoscuta, iar colaborarea lor cu federatiile si confederatiile europene este deasemenea din ce in ce mai eficienta. Problemele emigrantilor romani din Spania de pilda au devenit si mai stringente in momentul in care sindicalistii romani au luat cuvantul in cadrul adunarilor sindicale ale federatiilor europene. S-au obtinut fonduri pentru derulare de proiecte avand ca obiectiv informarea muncitorilor romani din Spania cu privire la drepturile pe care le au (si  nu numai pentru cei din Spania, exemplele pot continua), s-au intreprins diverse colaborari cu sindicatele colege din tarile unde romanii se gasesc in numar mare la munca, se sustin cauze comune ale sindicatelor, se influenteaza legislatie si decizie politica capabila sa ajute muncitorul. Fara existenta formelor sindicale europene, acest lucru nu ar fi cu putinta. Priviti-le ca pe un liant intre Bruxelles si sindicatul de acasa. Acesta este mandatul unei astfel de organizatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *