Grupul Iza adunã profesionişti din zona muzicalã a Maramureşului, rãspândind cantec dulce, de-acasã. Vioara asta e cea mai caldã dintre toate întâlnite pânã acum la ceteraşii maramureşeni, glasurile lor sunt dintre cele mai apropiate sufletului şi caracteristicilor din zonã. Grupul urmeazã firescul muzical al marilor maeştri precum Victor Negrea. Vã recomand pentru început:
Bunicu din jos, la vioarã, pe treptele casei bãtrâneşti.
O intersecţie imensã, linii de tram şi tramvaiul blocat între maşini, claxoane, zarvã, îngramadealã pestriţã de oameni şi-o caldurã imensã care-ţi tãia respiraţia. O babiloniadã gãlãgioasã ocupa toatã intersecţia dinaintea celei mai mari pieţe a capitalei europene întorcând privirile curioase oricãrui trecãtor. Negrese în rochii înflorite, cu pãrul strâns sub greutatea unor noduri colorate şi marocance cu feţe acoperite de privirile tuturor, râsete româneşti şi vorbã polonezã, miros greu de bere şi carne. Continuarea
Un glas dulce dezmiardã un început de prunc şi strunele viorii îi ticluiesc viitorul. Gordona braveazã şi-i dã nebunia, taragotul o întãreşte şi-i dã repeziciune. Clapele acordeonului gadila auzul si-o înveselesc. Aplauzele îi dau mândrie. Orchestra si-a incheiat suita furtunoasa.
Vede pantoful unei glezne fine, dar cu pas apãsat, decis şi iute dand sa traga cortina. O clipa de ezitare, un rasuflu adanc si trist trezesc fiinta din visare. Dincolo de perdeaua de catifea groasa e scena, iar privitorii asteapta critic. E dat de la Dumnezeu acum si nu mai poate da inapoi darurile. E cantec plin de dor in sufletul ei, e vers de implinire si de imbarbatare. Nu trebuie sa fie o povara glasul dulce. Si-apoi dragostea pentru perfectiunea sunetului de-nceput nu-s de tinut doar pentru sine. Il ai sadit de la altii, mai batrani si mai intelepti ca tine, il cultivi cu grija gandind ca-i binecuvantare, si pana sa te dumiresti, il canti cu drag la lume. Continuarea