Gata cu confuzia

Zilele acestea de pandemie ne arată încă o data cât este de important ca politicile sociale sa susțină cetățenii și sa ii protejeze pe cei vulnerabili.

In anii precedenți acestui virus nenorocit, cumva dimensiunea socială a devenit una cu viziunea pentru o generație tânăra de politicieni, care sa reprezinte statul de drept și justiția, democrația, in general. Salariile, pensiile și alocațiile erau importante, desigur. Dar odată încasate au devenit o normalitate. Deci nu mai erau un obiectiv, nu-i asa? Chiar dacă erau și sunt esențiale, nu constituiau agenda publica, nici driverul de schimbare.

Ceea ce era zdruncinat din radacini era increderea oamenilor in sistem. Si-au identificat ca e cel de stanga, pecetluit ca fiind fără viziune și abordare de progres durabil. Degeaba am vorbit despre salarii. Lipsa unui răspuns ferm al stângii in general in Europa și in SUA la întrebările despre consecințele globalizării și pastrarea locurilor de munca, prezervarea tradițiilor și frica pierderii statului in fata marilor companii ori tehnologii ori abordarea strict din punct de vedere conservator nu este viabila. Pe de o parte, nivelul de educație și deschiderea la era informației cere ca votanții sa fie incluși, consultați, implicați. Au așteptări care depășesc nivelul cu care partidele tradiționale sunt obișnuite. Unii au înțeles asta și au jucat cartea corespunzător.

Astfel, acum câțiva ani diaspora a identificat drept progresist curentul USR-PLUS. Aceștia au tot mușcat însă din politicile de stânga. Egalitatea de gen, drepturile lucrătorilor in diaspora, au devenit temele lor de campanie. Nu intru in detaliile de implicare și investiții de resurse, mai ales in online, rămân doar la chestiunile de confuzie ideologica. In drumul meu prin diaspora de social media am găsit pagini și persoane care au “împrumutat” stânga și progresul după bunul plac, deși n-au nimic de-a face cu stânga. Poate vor un anume progres, dar nu înspre stânga.

Pentru a evita orice confuzie, ei sunt iată la guvernare. Diaspora însă nu văd sa simtă vreo schimbare. Dimpotrivă, a votat cu AUR, un partid care e împotriva oricărui progres și care este chiar periculos. Pentru ca nu, nu s-a răspuns nevoii de viziune noua. Pe de alta parte, populismul și curentul extremist, de dezbinare din online, care le-a servit și lor in trecutele alegeri europarlamentare spre pilda, s-a concentrat pe acest nou partid “surpriza” care n-are cum fi iubit de elita și tinerii bine educați din afara țării. Refuz sa cred așa ceva.

Și, mai mult de-atât, a venit pandemia. Care a scos la iveală o mizera apreciere a lucrătorilor trimiși de liberali, votați deasemenea de diaspora, fără protecție și contracte in regula. Ne-a văzut o lume întreaga. Durerea celor plecați in astfel de condiții și pata de imagine de țara sunt de neuitat.

Iată cum încet, incet se face ca agenda socială și politicile de stânga devin din nou cheia progresului și echilibrului atât in România, cât și in lume. PSD are șansa si capacitatea sa acționeze in consecința acestor dezamăgiri și lecții, dar și prin sprijinul european pe care îl primește. Provocările tranziției spre o societate durabilă, mai verde, digitalizarea, taxele și asigurarea ca cetățenii vor fi incluși in planul de guvernare, provocările interculturale ale celor plecați, celor rămași și diferența intergenerationala, toate acestea presupun acțiune la nivel național dar și european, internațional. Iar implicarea cetățenilor este cheia. Vor sa fie ei schimbarea in lume. PSD are capacitatea sa se reformeze, o dovedește deja. Are și capacitatea sa vadă din timp schimbările din societate și sa acționeze. Nu, nu sa reacționeze, ca atunci iar suntem cu un timp prea târziu. E nevoie sa construim cu oameni proiecte și idei concrete, pentru un nou contract social cu lumea asta. Am câștigat alegerile, da. Acum trebuie sa ne angajam cu oamenii in discuții și activități prin care nimeni nu este lăsat in urma și încercam sa răspundem împreuna cu ei la marile întrebări globale. Da, globale. Fiindcă orice se întâmpla, nu se întâmpla numai in Romania.

În cautarea unui lider

25A17C23-CA8D-45F1-93E1-8ED9CAA7A4C0
Da, de cand cu măștile, imi pun ruj in casa. Dar nu asta vroiam sa va zic. Am primit o carte noua. In orișice caz, promit sa scriu mai des ce carti citesc, daca imi spuneti si voi. Așa, am vrut cartea asta dupa interviul lui Barack Obama de duminica trecuta de la emisiunea Che tempo che fa de pe Rai3. Si dorinta mi porunca-:) In sfarsit, ce vreau sa zic este ca o voi trai precum apa stinge setea-n arșiță. Fostul presedinte american spune ca a vazut posibilitatea ca practicand valorile invatate de la mama lui sa construiesti puterea nu punand oamenii jos, ci ridicandu-i. V-am stimulat? Da, e putin scumpa cartea, dar merita. E ca o investitie in tine insuti. Deci nimic nu-i prea mult.

Laptele de bivoliță

Laptele de bivolita este cel mai hranitor lapte, extrem de gustos si de…putin. Ultimii bivoli traiesc in Tara Lapusului si in Tara Fagarasului. Numarul lor este in scadere, iar taranii care inca mai au aceste sensibile animale, nu au o nicio strategie de marketing, traind de cele mai multe ori, la limita precaritatii. Campania noastra isi propune sa ii ajute. In Maramures, familii intregi se gospodaresc numai din cresterea acestora, promovarea corecta si frumoasa a laptelui de bivol le-ar inlesni existenta si-ar deschide noi posibilitati in agricultura. ‪#‎promovatilapteledebivol‬ ‪#‎ultimiibivoli‬ ‪#‎campanie‬ ‪#‎zestreamaramuresului‬ ‪#‎casaeuropeanamaramuresului

Schiță. Redeschiderea lumii

Treceau cu pași repezi, luați pe după șale. El era preocupat, trecuse de 10. Ea nici c-avea vreo grija. Înaintau mai greu așa, dar nu-și dădeau drumul.

Pustiul Place Flagey, altădată plin de viața și tinerețe, era cu ochii doar pe ei. Licaririle apartamentelor întrețineau o oarecare atmosfera conviviala, o convorbire solidara, solitara. Încă suntem acolo. Tăcuți ori adânciți intr-o alta lume, lăsam lumina in urma noastră. Cei mai mulți dintre noi cuminți, supuși dar nu răpuși încă. Cei mai mulți insaraciti de închiderea lumii, disperate fețe suferinde. Câțiva preocupați de condiția precară a libertății, cu nevoia dezbaterii valorilor și-a eternului omenirea, noi, încotro ne îndreptam? Unii răzvrătiți, liberi, conștienți sau mai puțin, goi și sfâșiați de păduri înghețate, ascuțite.

“-Aveți grija, ieri i-au prins.”

Stătea lipit de-un perete, speriat.

“-Haide, nu-l baga in seama…”

Dar ea chiar nu se necăjea. Se obișnuise cu tablouri dramatice, nepictate încă. Probabil la redeschidere o sa organizeze o expoziție mondiala a artistilor care in perioada aceasta au transpus prin filtre sensibile o realitate comuna. Așa cum au fost razboaiele. Guernica.

Chiar ii prinsese bine închiderea lumii. Era atât de calma, dacă n-as cunoaște-o, as crede ca si-a pierdut din ardere. A avut timp sa doarmă, in sfârșit. Dacă in anii trecuți sfârșitul nu-i speria gândurile, fără sa fie depresiva, acum nu-și dorea sa fie capătul. In liniștea și timpul recuperat pur și simplu vroia sa trăiască. Și traind vroia sa se odihneasca, sa doarmă. Esențialele luxurioase ale vieții moderne.

Imaginea acelui tânăr pierdut a rămas frescă egoniana in clădirea librăriei de cartier pentru copii. Pierdută fiind printre culorile atelierului de ceramica din vecinătate, trebuia sa o cauți cu atenție. Intr-un sertar al minții unde vei afla cum ai trăit închiderea lumii pentru un an de zile dintotdeauna sufletului tău.

Un ceas scurs, prelins din Marea Neagră peste Zidul Chinezesc, o persistenta a memoriei lui Dali de la 1931 pana in zilele viitorului nostru, este strania liniște care-a cuprins ce era imposibil. Fericiți cei care pot sa se bucure, sa creeze, sa doarmă, sa-și asculte liniștea!

La expoziția mondiala de deschidere a lumii vor fi mulți artiști care-și vor arata frământările.

“-Trebuie sa ne schimbam!”

Da, trebuie sa fim mai buni.

Si vor lucra la definitia bunatatii. Cu noi insine, cu cei din jur si cu-mprejurul nostru.

Poate el și ea trecând agale-mbratisati se vor opri sa vadă marea redeschidere. Nu-i va opri sa-i prindă nimeni. Trupurile lor albastre și sculptate-n piatra vor aminti Sărutul, înălțător pana la Modigliani. 

Natura umanã de pe social media


In ultima vreme am dat de o noua creatura pe social media. Sigur, era de mult acolo, numai ca încă nu potriveau algoritmii și nu m-a mirosit. M-a cam speriat, trebuie sa recunosc. Fiindcă mulți dintre cei pe care ii chiar cunosc hranesc stomacul fără saturație a mașinăriei. Un soi de caracatița cu tentacule pregătite sa te înșface. Și sa te facă sa taci. Prin sufocare. Ceea ce cunoscuții și necunoscuții nu văd este ca se sufoca in fiecare zi alături de victimele lor.

Cine sunt ei? Sunt noii patrioți care se înfrupta din conspirații, sentimente oculte, oareșce nevoi și visuri neîmplinite și cu grija identificate, inconjurate de elemente încurajatoare. Pot sa înțeleg ca toți avem niscaiva neajunsuri. Ce nu știam, și încerc sa înțeleg, este cât de departe putem merge in a coaliza energia asta negativă, crezând ca suntem stăpânii adevărului absolut.

Nu știam decât din cărțile de istorie. Nu de putine ori trebuie sa le reamintesc teoria ariana a lui Hitler care-a condus la genocid. Și de multe ori absurditatea face ca trebuie sa le răspund astfel unor pretinși credincioși.

Dacă am ajuns in acest punct înseamnă ca ceva dureros, ceva care a dezrădăcinat sufletul, conștiința umană a lovit cu putere și n-a fost nimeni in jur sa ajute. Niciun partid zdravăn și cu tradiție. Au început alții sa culeagă roadele neajunsurilor, a psihicului obosit și dezamăgit, a neîmplinirii și-a oricăror dorințe anti-sistem. Cu o agenda foarte clara, de diviziune și de extrema. Unii nici cred ca și-au dat seama ce fac, alții sunt pierduți. Aceștia din urma sunt cei periculoși.

Pe Facebook și social media in general este foarte simplu sa devii un astfel de tentacul. In primul rând te păzeste ecranul. Foarte probabil ca in viața reala mulți nici nu cutează sa spună tot ceea ce gândesc. Oricum, trebuie sa te înarmezi cu răbdare sa poți raspunde, dacă vrei sa intri in joc.

In al doilea rând este foarte simplu sa construiești sau sa faci parte dintr-o comunitate. In viața reala, îți trebuie niște aptitudini de comunicare măcar.

Pe Facebook astfel nu trebuie sa ai nicio pregătire, nicio aptitudine specială și poți fi exact cum te taie capul.

Astfel, dacă s-a dovedit ca globalizarea a eșuat din multe puncte de vedere și-a lăsat oameni in urma și sectoare fără viitor, se cheamă ca era mai bine pe vremea comunismului. Cine sau cati mai stam sa analizam, sa ne aducem aminte ce înseamnă o e economie închisă, sa calculam ce-a mers bine  și ce-a mers prost, sa corectam și sa înțelegem ca la nivel de peștera nu ne mai întoarcem decât cu un potop probabil.

Dacă Europa Unita nu-și face simțită prezenta, ori nu-i știi efectele cooperării de atâția ani, răspunsul din tentacul e sa o distrugem. De ce sa ne-aducem aminte de pre-aderare și de libertățile acumulate după integrare. Mai bine ținem România izolata sau o facem prietena cu prietenii noștri imaginari.

Dacă trebuie sa purtam masca și măcar sa evitam gripa de sezon și tot e ceva! Ah, nu, se încalca un drept democratic la îmbulzeala! Pai, stai așa, ca dacă unuia dinte noi i se nazare ca e prea mult sa poarte masca in pandemie fiindcă a auzit mărturii ca nu serveste la nimic, încalcă dreptul democratic la sănătate a celui cu care se întâlnește și căruia ii vorbește, in condițiile in care virusul circula de huzureste. Pe întelesul tuturor, o chestiune simpla, când eram cât piciorul de la masa din bucatarie și ne lua strănutul, auzeam: pune mâna la gura! Oare de ce?

Astfel, s-a scris mult și politic se încearcă in continuare o responsabilizare a social media legata de conținut, dezinformare, știri false, propaganda mincinoasa și așa mai departe. Fiindcă acestea reprezintă un pericol real la adresa democrației și-a statului de drept. Valorile pentru care ne-am luptat decenii și secole trebuie sa rămâna moștenire. Dar asta o cred eu, spre pilda. Unii și alții, noi între noi nu ne putem pune încă de-acord pe o scara de valori comune, fiecare înțelegând democrația după bunul plac.

Este impetuos necesar controlul acestei mașinării de știri false care atrage și naște un extremism ce risca sa anihileze umanitatea din noi. Fiindcă ceea ce ma îngrijorează, in afara de cum anume stabilim democrația pe internet, cum guvernam lumea digitală și cum luptam împotriva dezinformării, ei bine, este dezumanizarea. Novalis in 1799 ii scria lui Coline Schlegel ca trebuie sa construim o lume poetica in interiorul nostru și sa trăim in poezie. Fiindcă nicio tehnologie, nicio inteligenta artificiala nu va putea înlocui sufletul omului. Singurul care va conta in ecuație și la care vom putea recurge sa ne regăsim in dezbinare și întuneric. Sper.

Umanitatea nu este conectata doar prin știri și informații fie reale sau neadevărate. Dacă ar fi doar asta, ar fi simplu. Am urmări faptele, dovezile, am naviga pe firul apei. Ceea ce ne face diferiți și speciali sunt emoțiile și trăirile interne. Degeaba construim cu argumente un răspuns, dacă nu e pe gustul și in asentimentul cititorului ori respondentului, declara Marty Baron, directorul Washington Post. Oamenii se încred mai mult in ceea ce simt, alături de cei care simt ca ei, decât in fapte. Iar cei care speculează asta, conștient, inconștient, cu un plan ori din joaca, face regulile. Regulile de ordin intern ale conștiinței umane.

Reglementarea digitală este cheie. Însă cei care se vor simți in continuare excluși ori nereprezentați politic, vor găsi noi și noi canale sa se adune. Ceea ce întâmpla acum pe internet are nevoie de dezbatere publica despre valori și direcția in  care vrem s-o apucam. Altfel, in timp ce unii își vor dezvolta spiritualitatea poetica și inteligenta emoțională, capacitatea de inovare și cercetare pentru noi medicamente și vaccinuri, alții vor protesta împotriva lor crezând ca li se pregătește sfârșitul.

Înainte sa dați click, line, share și orice altceva, gândiți-va cine sau ce anume va mânã. Fiindcă răspunsul e mereu in natura umanã.

Iată, de nou înșine ma tem. De natura noastra. Aia pe care o iubim atât de mult.

Scurte. Foarte scurte povestiri. Van Gogh

Cand dansa, corpul i se facea una cu timpul, cu aerul, cu infinitul universului. Parcă nu pășea prin lumea asta. Dar ochii care văd forma absolută a artei de a fi, o vedeau. De-ar avea pensulă ar încerca să o picteze. Van Gogh putea suprinde mișcarea și dansul naturii intrând pe diverse căi ale conștiinței. Nu, nu are pensulă. Dar o vede călătorind atât de demnă și de elegantă! Mama.

O fi important sa umbli astfel, demn, prin toate lumile universului?

Privind la porumbelul apropiat de terasa mării, Afimie sărută cerul. Un gând îi străbate mintea de pe urmă: “Și dacă ea nu e din lumea asta, pur si simplu? Si daca unii sunt chiar calatori printre usile constiintei universale. Ah, sa fiu atat de norocoasa ca-mi vegheaza trecerea mediocra pe-aici!”

Porumbelul nu pleca. Afimie mai saruta cerul inca o data. O aude. “Si cu tine are Dumnezeu un plan, nu te mai necăji.”

Ofteaza. “Liberul arbitru m-a cam lasat sa fac ce vreau. Halal raspundere.”

Il vede cum isi ia zborul energic si strabate orizontul altor ochi. Atunci cand poti dansa si zbura astfel, pesemne trebuie ca esti liber. Echilibrat. Modest. Altfel n-ai cum sa intelegi sufletul tuturor lucrurilor. Unii tin post si rugaciune, n-au harul ei dar vor sa imbratiseze nevazutul. Împãcați.

Isi reia cursul. Afimie vrea să fie împăcată. Picteaza valurile marii, mută ușor doua barci in spuma involburata si recunoaste misterul cerului strapuns de ultimele linii de trecere ale norilor. O nouă lume în fiecare clipă, în aceeași poveste.

“Cu pensula mintii toti suntem Van Gogh.”

Poate nu chiar toti. 5CA5F0DE-3BFB-46DD-8848-815052DB84BC

Gri de toamna

Nici nu mai stiu, o fi prea devreme? Cand eram acasa, anotimpurile erau mult mai clare in caldura sau norii lor. Ori oi fi fost si eu candva copil. Si-atunci toate imi pareau altfel.

E august, totusi. Din Bruxelles, toate casele privite din spatele curtii, arata trist, precum cele din descrierile lui Victor Hugo. E un gri al cerului care le    asterne in linistea vremii de poti vedea in trecutul mereu prezent un drum de țară si-o Ileana a lui Șofron cu sita de cernut samburii de pepene.

In casă poamele-s la uscat pe sârmă si miroase a zeama dulce, de pere.
-De unde vii din sus?

-Dintre Suciuri, am fo sa ne jucam.

Cum sa-i spui ca mi-era drag de-un baiat din sus de sat? O rușine m-ar hi impinsa afara din casa. Am tacut asa cu o ochii ațintiți la acel gri de toamnă linistitor si misterul bunicii care parfuma curtea. Un drum ducea spre orizontul nesfarsit al posibilităților pe care le simțeam in libertatea cu care ma inconjura. La fiecare firicel de toamna timpurie mi-e inima imbrăcată-n halubele sărăcăcioase ale Ilenei cernand pe trepte. O poți vedea de după mărul cela dulce si prunii de-o facut păntru dulceață.

E clipa cea mai meditativa, cautata de yogini si sufletele infometate de regasirea sinelui. O simți doar toamna, cand bunica din sus mă asteapta pe trepte.

Diaspora romaneasca ca factor geopolitic

Peste patru milioane de turci in Germania si politica nemtilor fata de vechiul Imperiu se dezvolta si in functie de cum se resimt acestia pe teritoriul german. Bratul lung al lui Erdogan, asa cum scria „The Economist” prin 2016, influenteaza comunitatea din afara, punand astfel presiune politica si strategica pe decidentii germani. Daca ni se pare nedrept, conteaza mai putin in argumentul pe care mi-l propun. Ceea ce consider interesant este ca si noi avem milioane de romani in diverse state membre ale Uniunii Europene. Cu ani in urma, preziceam o influenta puternica a votului care va determina insasi soarta politica de conducere a tarii. Lucru care s-a si intamplat.  Acum ma gandesc ca poate vizionarii strategici si politici ai Romaniei vor intelege ca alierea diasporei si reprezentarea corecta a acesteia in Italia, Franta, Spania, Belgia sau Germania, poate chiar sa puna Romania pe tabla de sah. Daca romanii rezidenti in aceste tari conecteaza mai mult la viata locala, regionala si nationala a tarii gazda, daca se implica in alegeri, in comunitate si societate in general, devin elemente de mare greutate electorala, interesante pentru orice partid. Cand ai o „armata” de oameni, adevarati ambasadori, sufletisti si patrioti in afara granitelor, pe care nu faci altceva decat sa ii enervezi prin lipsa de proiecte reale si cu impact, sau ii bombardezi cu dezinformari si ii razvratesti impotriva conationalilor intorcand cutitul in rana plecarii de-acasa, joci pe termen scurt o carte urata si defel durabila. Pe termen lung, astfel de miscari vor pierde teren in urma instalarii neincrederii generalizate. Si interesul fata de politicul local, acolo unde traieste romanul plecat, va creste. Copiii nascuti ori crescuti in diaspora, cu legaturi slabe romanesti, vor fi noua generatie de romani care poate juca un rol pozitiv pentru Romania, in afara tarii.

 

 

Etapele unui compromis financiar impotriva Covid-19

Una dintre tehnicile de iesire dintr-o neintelegere politica este disecarea chestiunii in speta in parti si timpi care pot aduce o solutie. La nivel european era evident ca se va construi un compromis pe masuri economice de iesire din criza si de refacere. Chestiunea era daca se va mutualiza datoria tarilor aflate in necaz, precum Italia, Spania sau Franta. Incheind un deal ambitios pe masurile care olandezii le pot explica acasa fara sa isi piarda electoratul liberal, au amanat intrebarea obligatiunilor pentru o data viitoare, numindu-le „instrumente inovatoare”, fara sa fie precisi in a le spune pe nume. Data viitoare poate sa existe ori ba. Depinde de ce ne asteapta in urmatoarele saptamani si cum se va resimti criza in toate tarile. Ideea de incredintare a daroriei unei tari tuturor statelor membre pe conceptul de solidaritate existent si in tratat, a fost zanzania celor care argumenteaza ca nu pot plati proasta gestionare bugetara si fiscala a unei tari. In realitate, nu ar fi fost asa. Orice mutualizare a datoriei s-ar fi facut corespondent la criza de acum nu la problemele istorice. Insa, veteranul premier olandez, Rutte, si-a bazat toata ideologia politica pe o alianta nordica de taiere a bugetului UE dupa Brexit, blocand inclusiv reforme pe zona euro. Deci n-are nicio motivatie politica sa-si schimbe platforma.

Aseara ministrii de finante ai UE au cazut de acord pe un pachet financiar de urgenta in lupta impotriva Covid-19, pe bucata pe care se simtea deja o relaxare din partea olandezilor. Este cea de inlaturare a conditiilor de accesare a Mecanismului de Stabilitate. Practic vorbim de o linie de creditare de 2% din PIB pentru costuri „directe si indirecte” produse de criza de sanatate, fara conditii. Daca aveai Troika conditionalitatilor ( Fondul Monetar International, Banca Centrală si CE) iti ridicai euroscepticii in cap. De fiecare data cand Troika a intervenit, a creat austeritate.

Bun, al doilea element al intelegerii, care, nici acesta nu e vreo noutate, se refera la ceea ce Comisarul S&D N. Schmit a anuntat deja, fondul de garantare pentru somaj european, SURE. Tot o masura temporara pe perioada crizei. Practic imprumuturi atractive pentru statele membre, de 100 de miliarde de euro. Olandezii, nemtii si austriecii au fost foarte vocali ca nu vor o schema de somaj european pentru totdeauna.

Al treilea element, 25 de miliarde prin Banca Europeana de Investitii, un Fond de Garantare care ar atrage vreo 200 de miliarde pentru intreprinderile mici si mijlocii.

Al patrulea element, siacesta este cheia. Un Fond de Recuperare deja pus la cale de italieni si francezi. Dar e lasat la mana liderilor sa gaseasca resurse, modalitati de functionare si detalii. Unii il vor chema mutualizare de datorie, altii vor spune ca e doar un fond benefic tuturor, samd.

Restul, un MFF-cadrul financiar plurianual care sa reflecte situatia de criza si un plan de actiune de dupa criza, care inca trebuie discutat. Si alte masuri care erau deja anuntate.

Mutualizarea unei datorii comune prin obligatiuni e trimisa astfel de catre ministrii de finante in mainile liderilor care se vor „intalni” saptamana viitoare. Chestiunea e ambalata in cuvinte care pot fi interpretate dupa urechea alegatorilor de tot felul.

Compromis in doua parti pentru o Europa unita.

https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2020/04/09/report-on-the-comprehensive-economic-policy-response-to-the-covid-19-pandemic/

In New York nu se fumeaza

In New York nu se fumeaza. Adica se fumeaza dar nu oriunde vrei tu. Nici macar afara. Faptul ca nu putem in restaurante, ne-am prins cu totii, dar peste ocean nu te lasa nici in parc. Si nici pe terase. Deci nu exista ca stai la cafea si fumighezi privind la soare. Prin urmare, poti fuma…din mers. Bye, bye…Bine, plus ca mi-au cerut buletinul sa fie sigur, ceea ce nu pot sa nu admit ca m-a gadilat nitel:)

Eu nu mai am acest obicei de multi ani, dar uneori mai pipez una ca sa ma dau mare. Imi placea sa vad parcurile curate si lumea “clean” asa, dar parca viciul din mine se mai enerva din cand in cand ca nu era in Europa tuturor posibilitatilor libere.

Cred ca undeva intre respectul atat fata de cei care au ales sa nu fumeze cat si fata de cei care fumeaza se poate gasi o cale de mijloc de impartire a spatiului public comun. Una in care sa ne bucuram de aer curat si de cafea cu fum in locurile destinate.