Ultimi emigranti, primii europeni

Drumul insangerat al emigrarii

img_2757

(…)

Vera scapăra nerăbdarea tinereții la cei douăzeci de ani. Își iubea părinții dar viitorul era cuprins de mirajul Europei moderne, emancipate. Cuprinde în brațe pe cei doi amărâți cu sufletul și-i îndeamnă s-o ajute să plece. Sărută creștinește frunțile arse de soarele verii și-i roagă să-i dea drumul. Nicolaie o privește îndelung și nu știe când a prins a crește fata și ce fel de forță o mână la drum.

Iese cu privirea plecată, pune clopul îndesat și-o ia din jos, către casa lui Florinu’ lui Ilie. Se lasă nori negri și pieptu-i plin de răcoarea din vale. O casă albă, proaspăt văcălită și cu geamuri noi, schimbate, se ridică semeț peste casele bătrânești. În curte un dulău păzește sugrumat patru mașini.

Bate câinele și Florin iese la drum.

„Hai în casă!”

Trece ograda șchiopătând, câinele-i liniștit, cătând lung către încordarea lui. Omu’ și-o rupt un picior și-are șoldu dizlocat după ce în mina o prăbălit să se-ntindă după o bucată mai mare. S-o răsturnat din galerie peste el și vreo câteva zile o zăcut să moară. Bolborosea de-o femeie cu părul de aur ce zbura învăluită-n lumiă, și i-ar hi spus să uite de căutarea zăcământului până nu-i prea târziu. Sătenii zic că-i Vâlva Băii. Minele din adâncuri ori din băi, cum zic cei din Maramureș îs sub stăpânirea acestui duh și-odată ce-ai luat din ce-i aparține din legea naturii, pedepsește. Pe Nicolaie l-a iertat.

De-atunci omu caută aur precum un artizan, folosind unelte de demult, fără să strice fauna și flora de la Roșia.

(…)