Fără categorie

Bunica Ileana, a tuturor copiilor

Ileana lui Dionisie cabana

Mama lui Ileana a suit la ceruri in vremea in care bunica era numa in bruj de branza, asa ca nu o tinea minte numa din tabloul agatat in casuta de catre drum.

De-a lungul anilor si-a celor patru anotimpuri, bunica Ileana a crescut cu lacrimi de dragoste in ochii inverziti dupa Dumbrava dinaintea casei de lut. Treceau pe drum si-n sus, si-n jos, copii ramasi fara de mame, tinandu-se de mana strans unul de altul, cu obrajii imbujorati si privirea atat de limpede deja.

Ii striga bunica dinaintea casii sa vie sa le dea ceva. O nepoata sta neclintita in nametii inlaturati de Dionisie cu-o lopata de lemn. Ceva, acel ceva care ramane nedefinit si-n anii ce-au urmat. In ochii verzi si coborati de varsta, lucea blandetea din colindul de Craciun si bratele ei tremurau sub haine.

Mere, placinta, banuti, hainute, Ileana a perindat de prin casa ce-a avut. Din mijlocul troienelor de omat, nepoata-i vede cu ochii de-amu, dragostea si intelegerea acelui „ceva” lipsa din sufletul copiilor cu mama intre ingeri. Si-odata patrunsa de misterul iubirii fata de ceilalti, nepoata a capatat pe veci, sa stie ca bunica Ileana e a tuturor copiilor, cu sau fara mama, deopotriva.