Ultimi emigranti, primii europeni

I.9. Tatăl meu a murit în emigrare

img_2757

O fetiță cu priviri curioase așteaptă-n poartă să vie tata acasă. Îl așteaptă de câteva zile bune, deși abia într-o săptămână are să ajungă. I se pare că, cu cât stă liptită de grilajul ruginit și-l cheamă-n depărtarea berzelor aflate la-nălțimea stâlpilor de telegraf, cu atât tata ar putea veni chiar și mai repede. O ajută, ce-i drept, vânt de toamna răcoros, că-i poartă dorința pe frunze colorate până-n cele mai îndepărtate zări ale lumii.

 

Mama își ține obrajii în palmile înăsprite de muncă. Nu i-a spus nimeni fetii. Gabriel a murit. Acolo, în emigrare, aprins în rulota în care viețuia. Nimeni nu știe încă prin ce mister a luat foc maghernița și-n fapt, un singur lucru este în certitudinea lumii, că tatăl fetii nu mai vine înapoi acasă.

 

El nu mai poate veni înapoi nici măcar în cele scânduri cusute păntru noi toți s-avem locaș prin cele drumuri de le-om călători după trecerea în ceea ce noi numim… neființă.

 

Când mori acasă, în satul tău, momentul este trăit de comunitate cu durere dar și cu naturalețea înțelegerii pragurilor existențiale. Dar când mori în străinătate, tragedia este de necuprins. Costurile transportării spre slujbă și îngropăciune sunt cât Goliat pentru cei mai mulți din popor.

 

Așteptarea, căutarea, săvârșirea tuturor documentelor și plata sumelor necesare recuperării trupurilor noastre nici nu te mai lasă să îți pătrunzi doliul cum simți că ai face-o pentru eliberarea energiilor. Ești tu odată un suflet amorțit de durere, apoi ești înjunghiat și înțepat metodic de birocrație și sărăcie.

 

Moartea în emigrare, în solitudine, este una dintre cele mai cumplite încercări. Dumnezeu să ajute familia aceasta. Să înmoaie sufletele emigranților solidari cu durerea. Să se strângă banii și să ne trimitem morții acasă în timeteu, sub pomi și flori. Să nu gândiți altfel, ba să credeți, că cei mai mulți dintre noi, așa vom trece dincolo. De aici. Și cei rămași în urmă vor avea grija unor biete trupuri, să ne poată plânge copii, să ne poată căuta de-or avea nevoie de repere prin pământurile romanești.

 

Fata îl așteaptă pe pod acasă.