Fără categorie, Român în Europa, Ultimi emigranti, primii europeni

Romanii nu vor sa fie exploatati

image

 

Acesta este un bun inceput.

Aseara, la intalnirea cu sindicatele belgiene si romanii  interesati sa afle raspunsuri la intrebarile legate de taxe, pensii, alocatii si sistemul de titres-service, am descoperit un sentiment tare placut, de solidaritate si dragoste fata de semenii nostri. Ma obsedeaza tipul acesta de comportament, gasesc ca este cheia viitorului durabil a societatii si mostenirea copiilor.

Actiunea a fost organizata de Asociatia Socio-Culturala a Romanilor din Belgia, din care fac parte. Pentru ca organizatia este putin cunoscuta, mi-am pus amprenta in vederea cresterii vizibilitatii acesteia. Pentru ca merita. Sunt o mana de oameni frumosi acolo, precum Anda Ghiran si Radu Igor Balan prezenti aseara, care lupta pentru drepturile sociale si culturale ale romanilor de aici.

Cea mai mare prezenta a fost a Asociatiei Femeilor din Belgia, prin deschiderea Luminitei Petrisor. Felicit toate doamnele si promit sa fiu aproape de ele cu toata dedicarea mea.

Una dintre cele mai remarcabile prezente, care cuprinde mai ales motivarea si dezvoltarea personala a noastra, a tuturor, a fost cea a lui Selena Ardelean.

Gazda sindicala, ACV/CSC, a avut prezentari si-a preluat intrebari din sala, discutia fiind una dinamica.

Bart Vannetelbosch, Secretarul National ACV, alaturi de colegi, a punctat, printre altele, faptul ca:

-nimeni nu trebuie sa semneze acte pe care nu le intelege,

-societatea de curatenie trebuie sa afle clientii, nu angajatul. Daca clientul este pierdut sau nu deschide usa, lucratorul trebuie remunerat. Noi stim ca in realitate lucrurile stau invers, intrebarea este daca reactionam in fata nedreptatilor sau vom decide sa acceptam situatia, din motive lesne de inteles.

-anii de munca din diverse tari sunt cumulati la varsta pensionarii, cererea poate fi introdusa in orice tara, la fondul de pensii .

Va atasez prin fotografiere brosurile primite si va sfatuiesc sa via adresati sindicatelor pentru intrebari specifice. Stiu ca nu suntem obisnuiti cu sindicatele, dar, aici, in Belgia, acestea au o mare putere in dialogul social cu patronatele si guvernul.

Stiu ca cea mai spinoasa problema este cea a independentilor, revin pe subiect cu o scurta analiza, pe intelesul tuturor.