Român în Europa, Ultimi emigranti, primii europeni

Boceluța de călătorie

img_2981

Am stat și-am cugetat o vreme dacă să vă arăt și vouă cititorilor „Boceluța de călătorie”. Mi-a luat zece ani din viață povestea asta. Și cea mai dramatică trăire nu a fost integrarea, ci înțelegerea plecării mele pentru o bună bucată de vreme de-acasă, o ieșire din Rai fără explicația spirituală, necesară tuturor alergătorilor de cursă lungă.

Și-apoi a venit, când trebuia să vină, printr-o întâmplare. Am vrut să țin răspunsul pentru mine. Dar este al tuturor celor care vor să îl primească:

 

Am sa mă-ntorc din drumeție,

Cu-aceeași boceluță de călătorie,

În care am voit să pun, din lăcomie…

O lume-ntreagă – un Univers, să fie!

 

Dar ce puteam să fac, cu-așa de multe,

materii, ce oricum s-or fi descompus?

Și-n orice loc oi fost – câmpie, ori pe munte,

Nu m-ar fi-adus nici jos, nici sus.

 

Pentru că lucrurile prin ele

Nu au însemnătate de identitate,

Ci noi, călătorind prin stele

Lăsăm un pic din noi, în toate.

 

Și-n boceluța de călătorie-n care,

Imaginăm să adunăm avere,

Simțim deodat’, cu încântare

Ca n-adunăm, ci oferim în dare….

 

Și totuși pot să spun deschis,

Ca mi-a plăcut nespus în drumețire

Iar scopul ei, mi-apare acum precis,

Că este de a da și de-a primi iubire!