Povesti de la Suciu de Jos

Mieii lui Dumnezeu de la Suciu de Jos

DSC_6562 (1024x685)

In tierdea ce mare, Ileana astee oua inrosite in cozi die ciapa, cu frunze de luscute, in casa die lut die la Suciu de Jos. Ascunde tierdiuta sub dulapul de lemn de brad din casa de cata drum si zambeste catre nepoatele curioase. « Inca nu, drajile mamii, inca nu, pana ce-om vini de la biserica. »

In mijlocul satului, la noapte, or traje clopotele chemand pe Imparatul Maririi sa intre. Si-or bate toaca in manastirea de la Rohia in repeziciunea batailor inimii Pamantului de va sterge pacatele lumii prin minunea Invierii si jertfei lui Iisus de dragul oamenilor.

Sofron, Dionisie si doua Ilene isi duc nepoatele inspre izbavire, cu ochii treji, curati in roua cea de dimineata , cand liturghia abia incepe dupa cele trei ceasuri. Lumea e cuminte, inconjoara de trei ori dupa randuiala biserica, inaltand rugaciuni si multumind pentru toate cate li s-a dat.

Nu-i dusmanie, nici ii pizmuiala, fara impacare si impartasania Raiului de la Suciu de Jos. Acolo, in intunericul ceriului adormit, va lumina iubirea fata de oameni. Postul cel mare, tinut cu credinta si cu dragoste de batrani, straja tinerilor ramasi in viata, e indulcit cu pasca, propovaduind minunea jertfei pentru aproape si viata vesnica.

Nepoatele raman pe veci in satul lor. Sa desluseasca misterul poruncilor si trecerea inspre bunicii lor magici. Is astfel prinse cu radacini de grea rugaciune, oricat de departe s-ar afla.

Ii vad aievea si ma rog sa ma vada si pe mine, sa nu-i supar si sa nu-si intoarca fata vreodata de catre drumul meu.

Dumnezeu sa-i hodineasca pe cei care-au plecat in vesnicie si sa-i ajute pe cei care inca mai au de savarsit pe lumea asta, pana la revederea de pe urma.