Fără categorie

„Adica am descoperit moartea si invierea (…)”

Ioan Marchis

„Adică am descoperit moartea şi învierea, căci, practic, toată filosofia aceasta de Suciu de Sus de asta se leagă. Să nu uităm că asemenea vase din Epoca Bronzului, de această anvergură, nu mai există nicăieri în lume, iar dealul acela Troian din Suciu de Sus şi platoul de acolo sunt egale cu orice mare descoperire arheologică a lumii, după părerea mea. Pentru că nici etruscii, nici grecii nu au făcut asemenea mari descoperiri, de asemenea anvergură în depozitele lor de artă din această perioadă. Am avut norocul să mă ocup de aceste vase şi să spun povestea aceasta a sufletului după moarte, povestea reînvierii.”

Asa l-am descoperit pe Directorul pentru Cultura al Judetului Maramures, Ioan Marchis. Genial, multumesc!

Asadar, invatamintele samanice ale batranilor de-acolo si resemnarea atat de condamnata de unii in ceea ce priveste moartea si atat de frumos si demn acceptata de bunicii mei au supravietuit si-n insemnele pline de substanta si simboluri ale vaselor din sat. De care, recunosc, nu stiam.

Nu pot cuprinde acum abordarea pasnica in ceea ce priveste momentul mortii, asa cum o fac cei de la Suci, dar, de indata ce-mi voi gasi condei pentru asta, va voi arata cum inteleg ei sa moara si de ce nu se tem.

Aici cititi articolul in care am gasit stirea.