Fără categorie

Odata cand m-am intors acasa

aaa1 226

Era toamna samburilor de pepene. In mintea-mi betegoasa ma uit la Ileana cum ii cerne si-I ardie in mirios imbietor la coptioru facut die Victoru Boghii intr-un zambet de vara.

Diasupra in tinda o legat pastai la uscat in patru colturi. Langa tindeauale ciele mandre si icoanele ciele sfinte m-oi ruga si-oi inalta o alta viata.

N-am ce face cu asta. Nu mni bun belsugu ‘, nu-mi trebe nimnica. N-am avut in veci. Vreu saracia inapoi. Si sa mor acasa.

Scartaie poarta, io-s cu sufletu strans ca latu pa caine. Ma bate.

Mni capu plin, caut sa-l ogoiesc de valma gandurilor de-amar bantuitoare. Nucu nu-i. In locul lui e un mar. Poamele lui ptica vara si se-aduna viespi. E singurul mar care nu-mi place. Langa iel, o lespedie die beton acopera-o fantana  ce-a secat. In locu aciela leganam anii de-nceput si-aruncam la cer vise cu fiecare izbucnire die energie-n avantul soarelui.

Malaiu-i cules, vejiile-s stranse snopi. “Cie Doamne, iarta-ma…”

Ileana iese pa treptie. Sa uita lung la mine si nu zice nimnica. Picuri de ploaie ii siroiesc obrajii brazdati de inteleapta batranete.

Vad norii grei de se-abat deasupra Suciului si Tiblesu cum fulgera.

Nu-i bine. In jur imprejur e toamna grea, ea nu-mi vorbeste, si mie mni se face frig.

Dau sa iau in brate copilaria toata. Se sterge cu apa die la Dumnezeu.

Lesin. Simtesc pietrele dedesubt si nu ma pot misca die durere. Am zacut multa vreme. Pana a ajuns Ileana a lui Sofron la mine. Si mni-a adus aminte. Sa nu mai uit niciodata. Sa nu ma tem. Sa ma duc inapoi. Sa gatam ce-am inceput.