Fără categorie

Irlandezul care isi da viata pentru Romania. Care isi bate joc de el.

photo

„Am suferit 13 an in temnita pentru un popor de idioti”-Petre Tutea

Eu nu mai pot. Sa vad atata batjocura la adresa unui om care isi sacrifica viata pentru Romania si ultimele valori traditionale, autentice din Europa. Iar noi il ignoram, ne batem joc de el. Mai inainte sa cititi cele scrise de mine, va rog sa aruncati o privire aici; https://www.facebook.com/PeterHurley.official/posts/832180003543919

Ati crede ca doar noi romanii am emigrat. Dar au plecat si altii de-acasa, ba chiar au emigrat la noi.

Pe Peter Hurley l-am cunoscut la Bruxelles in aprilie lui 2014 cand si-a lansat cartea „Drumul crucilor”. Cornel imi spusese cate ceva despre el intr-un entuziasm care imi starnise curiozitate si pofta de adevar. Cei care simtiti ca nu mai e mult si trebuie sa facem ceva, musai sa cititi scrierile lui Peter despre drumul sau initiatic prin Romania. In cateva cuvinte, ma folosesc de prefata cartii sale ca sa intelegeti:

” Cand am pornit la drum, nu m-am gandit ca mi se va cere sa scriu si o carte. Spun „mi se va cere” pentru ca pe drum aceasta sarcina mi-a fost incredintata literalmenete, ca un indemn. Mi s-a spus ca trebuie sa o scriu si-pana am ajauns acasa-am inteles si eu de ce. Pe parcursul calatoriei am primit multe, iar povestea de la final urma sa fie darul meu catre orice persoana interesata.

De-a lungul anului 2013, aceasta responsabilitate a apasat greu pe umerii mei, precum rucsacul pe care l-am carat de la Sapanta si am avu placerea si durerea de a strabate de doua ori anul acesta Drumul crucilor, si cei 650 de kilometri-o data mergand pe jos si o data scriind.

Ambele calatorii au fost fascinante pentru mine. Pe drum au fost momente cand am vrut sa dau rucsacul de pamant iar in timp ce scriam au fost clipe cand dimensiunea povestirii ma coplesea, cu toate detaliile si complexitatea ei, cu toate interconexiunile, cu o uriasa tapiserie a acestui maret munte magic numite Romania, tesuta dintr-un numar infinit de fire, taote naturale, dintre care eu am urmat doar unul dintre ele, Drumul, Calea.

Si pe acest Drum, pe care eu l-am numit Drumul crucilor, si veti intelege de ce cand veti citi, cumva totul s-a asezat de la sine, zic eu.”

 

De Peter a auzit multa lume si totusi, parca nu indeajuns. Poarta nume de apostol si cand l-am cunoscut dupa Paste m-am gandit ca l-a trimis Dumnezeu. Slab, modest, cu ochii blanzi si zambetul mereu pe buze, poarta un sacuiet de Maramures, bocancii calatoriei si vorba buna. E nelinistit. „Ori imbatranim ori nu mai e mult”, zice Peter. „Eu sunt prea tanara ca sa fiu batrana”, zic si radem.

Cornel de la Rombel (platforma de comunicare a romanilor din Belgia) a organizat evenimentul de lansare a cartii lui Peter in cadrul comunitatii noastre din capitala europeana. Irlandezul nostru a venit de la Bucuresti insotit de Alina, o minune de fata energica si dornica sa produca schimbari cu impact pozitiv asupra Romaniei.

Imi permit, cum altfel, sa redau de inceput, interviul integral acordat Rombel. Gasesc ca ar fi o pierdere sa nu gustam din raspunsurile lui Peter, asa cum sunt ele si fara interpretare scriitoriceasca:

 

Sunteți « irlandezul din România », irlandezul ce a decis in 1994 să emigreze și să se stabilească în România, oarecum împotriva curentului de migrație dinspre Est spre Vest…. De ce ați ales România ? Ce învățăminte din experiența dumneavoastră de emigrant credeți că ar fi utile și valabile și pentru românii ce au decis să plece din România, spre Vest…..de exemplu, aici, în Belgia? În vara anului 1993 am ajuns, cu rucsacul, până la Praga.  Aveam 25 de ani… După câteva zile de uimire – un amestec între fascinația provocată de frumusețea Pragăi, și încet-încet un sentiment transmis prin fețele oamenilor pe care i-am vazut acolo, mai ales cei trecuți de 40 de ani – mi-am dat seama că ceva foarte interesant s-a intamplat în partea acesta a Europei.  Uitandu-mă în urmă, cred că am vazut pentru prima dată un ocean despre care nu știam că există, un ocean de omenire, și, stând pe malul lui, am înțeles că trebuie să mă intorc cu prima ocazia să locuiesc în Europa de Est.

Fară să fac nimic în acest sens – (nici nu cred că am verbalizat dorința) – trei luni mai târziu a sunat telefonul, și un fost coleg de serviciu din Irlanda, tot 26 de ani avea si el, mi-a povestit despre România și despre planul lui de a dezvolta o firma de marketing împreună.  Așa că pot să zic că nu eu am ales România.  Îmi aduc aminte……. am răspuns pozitiv la propunerea lui și, când am ajuns acasă, am căutat « unde e România pe hartă și cum arată ». După 20 de ani, mă bucur că a fost să fie România…..  Asa a fost să fie și mă bucur mult.

 

Cred ca românii sunt asemănatori irlandezilor.  (Nu ma așept ca un irlandez care nu a trăit niciodată în România să zică asta, și nici un român care nu știe ce e Irlanda.  Numai trăind și simțind poți evalua și compara.) Cred că asemănările au de-a face cu un substrat străvechi al omenirii, de înainte de limbile vorbite, frontiere sau vreun concept de naționalism.  Nici irlandezii, nici românii nu au plecat niciodată de acasă ca să înrobească pe cineva. Pur și simplu nu ne stă în fire!  Așa că eram mereu « pacifist », în poziție de apărare.  Așa construiești mecanisme de autoapărare extrem de complexe, chiar frumoase. Acum câțiva ani, am auzit trei moldoveni, vorbind la un pahar de țuică. Ce spuneau ei m-a trimis cu gândul direct la discuțiile pe care le auzisem în vestul Irlandei. Purtau accentul și înțelepciunea țăranului irlandez. Acesta are un umor aparte, diferit chiar față de restul Irlandei, unde resemnarea, melancolia, rezistența și omenia se întâlnesc. Gândurile sunt aproape cântate, frazele lirice, ca o poezie, rostite spontan.  Brutalizarea, asuprirea noastră comună ne leagă. Toți am suferit o brutalizare într-o direcție sau alta, și cei înrobiti, și cei care au înrobit. Este spiritul omului legat de casă, de familie, de țară, de pământul lui…. omul care tot ce și-a dorit de a lungul timpului a fost să fie lasat în pace! Același « ADN social », pe care îl simt comun între irlandezi și români, se află la momentul actual în stadii diferite.  Noi am petrecut marea noastră tradegie națională acum 160 de ani, pe când voi, românii, vă trăiți marele exod abia acum. Acum scrieți cartea neamului vostru în lume, sau mai bine spus capitolul « România » în cartea numită « marile diaspore  ale lumii ».  Nimic nu poate opri asta, și nici nu trebuie.  Ba din contră, este o mare șansă pentru România.  Sunteți un neam frumos, prin faptul că ați “plătit polița”, cum se spune.  Și nu numai pentru că așa se zice despre voi în cărti.  Toți românii de astăzi știu la ce mă refer, au trăit (și majoritatea trăiesc în continuare), drama națională de suferință, cu rădacinile ei adânci în comunism și înainte, cu sânge vărsat în 1989, eșecurile de după, corupția și sărăcia de astăzi, și toate acestea construite pe o civilizație profund europeană. Bazați în acestă realitate și cu trecutul recent, dur, aveți termeni de comparație și sunteți pregătiți pentru viitor, indiferent cum va fi acesta. În același timp, și într-un final poate reușesc să răspund la întrebarea ta……. faptul că sunteți un popor neînțeles este doar o problemă de comunicare, nu de fond.  Mulți am plecat de acasă cu sentimentul de rușine, rușine legată de rădăcinile noastre.  Așa a fost în Irlanda, chiar și până în anii nouăzeci. Rădăcinile voastre puternice sunt de departe cel mai frumos exemplu de tradiție profund europeană pe care o mai avem. Dacă ar fi să vorbesc în limbajul apocaliptic, și o fac doar cu iz metaforic, dacă vine potopul acum peste Europa, am încredere că renașterea europeană autentică va izvorâ din România. Asa că «prețuiți rădăcinile – avem nevoie de ele!». Care sunt momentele în care vă simțiți (încă) străin în România?Când polițistul chiar mă crede că nu mai am niciun ban!

 

Ați scris « Drumul Crucilor » după ce ați străbătut pe jos drumul de la Săpânța la București….. iar în carte descrieți locurile și oamenii pe care i-ați întâlnit în această călătorie-pelerinaj…. Cartea poate fi cumparată și în Bruxelles de la libraria EuropaNova și îi lăsăm pe cei curioși să descopere, din carte, călătoria dumneavoastră….totuți, o întrebare….V-a fost frică vreodată în timpul acestui drum de aproape 700 de kilometri? Nicio clipă. Ați străbătut România în lung și-n lat…de ce v-ați atașat cel mai mult de zona Maramureșului ? Sunt românii de acolo altfel?România e o țară, de fapt un concept, greu de înțeles, greu de cuprins.  (Și aici, bineînțeles, vorbesc despre teritoriul numit România cu toate neamurile și etniile ei.)  E complex.  Fiecare sat are specificul lui, fiecare sat are o poveste de descoperit. Am rămas impresonat de Maramureș de la prima mea vizită, în 2003.  Atunci am simțit ceva de o valoare inestimabilă.  Am avut o viziune despre o Irlandă apusă de mult, sau care niciodată nu a atins vârful la care se înalță Maramureșul. Compozitorul irlandez Shaun Davey, când a scris suita de melodii “Vocile din Cimitirul Vesel”, m-a catapultat înapoi acolo, în Maramureș.  Am început să lucrez, prin festivalul pe care l-am inițiat în Săpânța, și încet-încet am început să înțeleg ceva din acestă părticică mică a Romaniei rurale numită Maramureș.  Și, ca un arheolog care a descoperit vârful unei piramide îngropate în nisip, cu cât am săpat, cu atât mi-am dat seama de mărimea și complexitatea ei. Maramureșenii sunt altfel, cu siguranță. Dar “altfel” găsești peste tot în România!  Sunt 5 milioane de români care locuiesc în zona montană.  Este cea mai mare civilizatie montană din Europa. Pentru mine, Maramureșul este simbolic prin acești oameni.  Întotdeauna moroșenii au fost în linia întâi a apărării României, așa mi s-a spus.  Și cred că în apărarea României de astăzi, tot moroșenii se află în linia intâi! Pe site-ul http://www.traditia.ro/ spuneți : « Există deja un oarecare nivel de conștiință în România în ceea ce privește adevărata valoare a acestei civilizații rurale și rolul ei în identitatea voastră națională, dar acum este în așa de mare pericol, încât mi-e teamă că această conștiință va deveni general acceptată numai după ce va muri, cum s-a întamplat deja în țările vestice, printre care și Irlanda.  România este încă “altfel”, și în acel “altfel” cred că se află adevăratul vostru rol în viitorul Europei. » Cum credeți că putem păstra această conștiință despre care vorbiți?

 

În primul rând, nu încercând să se reducă ajutorul de stat la cea mai simplă formă de intervenție posibilă. Îmi pare rău că trebuie să vă spun: participăm la o sinucidere asistată a culturii tradiționale românești. Problema e complexă și necesită soluții special concepute să ajute comunitățile rurale, și mai ales satele, ca să găsească o formulă economică de supraviețuire. Nu cred că e acceptabil să ridicăm din umeri și să zicem “asta este globalizarea, n-avem ce face”.  Oare am evoluat atât de puțin în ceea ce privește abilitățile noastre de a ne sculpta viitorul?  Nu cred.  Doar dorință politică nu este.  De doi ani sunt implicat și particip la acțiuni – mai mult sau mai puțin direct – alături de oameni care încercă să ridice problema țărănimii României de azi. Ne dorim să fie un subiect  tratat cu atenție și îtr-o manieră mai conștientă de către formatorii de politici din România.  În ciuda eforturilor și argumentelor aduse de societatea civilă (dacă putem vorbi despre asta în România, deoarece încă nu cred ca putem) care încearcă să abordeze realitatea complexă a țăranilor din România de astăzi, a oamenilor care încearcă să supraviețuiască în zona rurală, să se regăsească chiar și într-o mică măsură, în agenda politică, și nu reușesc. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România se mândrește în discursul său public că în noul PNDR (Program Național de Dezvoltare Rurală) s-a redus complexitatea programului pentru 2014-2020 la 14 măsuri.  Dar “pacientul” moare pentru că nevoile lui sunt mult mai complexe.  De exemplu, organizațiile neguvernamentale preocupate de zona montană a României sunt din ce în ce mai frustrate că nu se dorește la nivelul Minsterului din București să se adopte o strategie pentru zona montană.  Se pare că politicienii nu sunt conștienți că este ultima strigare pentru cea mai mare civilzație montană autentică din Europa. Dezvoltarea rurală ar trebui să fie pe primul loc în Ministerul Agriculturii, nu pe locul doi, iar micul producător ar trebui să fie pe primul loc în dezvoltarea rurală, nu scos din schemă aproape total cum este acum. De ce credeţi că are nevoie România în această perioadă? Ce poate oferi României diaspora din Belgia?Europa nu are o altă Românie!  E singura pe care avem.  Și Bruxelles-ul nu știe cum să prețuiască comorile ei, tocmai pentru că nu mai gasește de mult în statele membre vechi, ce se găsește încă în România.  Realitatea este că Europa are nevoie de o Românie puternică, nu doar de o Românie de 20 de milioane de “consumatori europeni”.  Prea mult s-a plagiat din cărtica standard a Europei pentru “dezvoltarea” României.  România are nevoie de planul României, dacă vrea să fie puternică pentru Europa. Daca ați fi Președintele sau Prim-Ministrul României care ar fi prima decizie pe care ați lua-o și ați aplica-o? Primul lucru: un subprogram tematic în noul PNDR pentru zona montană a României.  Toți specialiștii în domeniu sunt de acord că 45% din întregul lanț Carpatic, ca suprafață, se află in România, că 63% din populatia Carpatică se află în România adică 5 milioane de oameni. După asta, în general, știm cu toții că România este de mai mult timp prinsă într-o capcană foarte dăunătoare.  Pe o parte, o mafie – în multiple forme, dar predominant organizată pe linii politice – a preluat controlul a tot ce se poate și se hrăneste din cotizatiile aduse într-un sistem care seamană mai mult cu tributul plătit Pașei în timpul Imperiului Otoman.  Sistemul în care se cotizează pentru ocuparea pozițiilor publice este nociv la extrem. Vedem recentul scandal cu carne expirată comercializată în spitale și supermarketuri, implicând șefia de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor.  E caraghios, nu?  Paraziții se hrănesc din măduva propriei societăți. Provocă două probleme. Prima: lucrurile se fac în România ca să se toace banii, nu ca să aibă impact.  Doi: Ca reacție, marea majoritate a românior – cei care sunt cinstiți – mai ales cei care lucreză în administrație, cuprinși de o « frică » instituțională, s-au văzut nevoiți să construiască un sistem foarte complex de autoapărare, nu ca să oprească corupția – pentru că nu poți opri corupția prin controale – ci ca să nu fie acuzați de complicitate în eventualele scandaluri care izbucnesc. Rezultatul este un exces de zel în complexitatea birocratică care lovește, strangulează, exact chestiunile de care avem cea mai mare nevoie: creativitatea și implicarea civilă. De ce ar trebui un român să citească « Drumul Crucilor »? Dar un străin?

 

Unii cititori mi-au scris că toți românii ar trebui să citească « Drumul Crucilor »! Ce-i drept, cartea e scrisă pentru un motiv anume. Cât reușește, îi las pe alții să aprecieze.  Dar aveți o țară magică. Magia asta vă face speciali. Cred că am surprins o parte din magia asta prin « Drumul Crucilor ». Asa că este o carte de încurajare pentru orice român. Dacă vreți, e o poveste despre cât de magică este țara voastră. Magia nu izvorând dintr-o imaginație bogată venind din Irlanda, ci spusă, cuvânt lângă cuvânt, cum a fost drumul și ce s-a întâmplat. Magia are o partea mistică dar are și o latură logică, și cred că există o explicație logică, de ce România și nu alt loc.  Magia – dacă vreți, Dumnezeu – există peste tot.  Dar unele locuri generează o doză mai mare, prin conjunctura în care s-au născut, prin jertfele pe care le-au numărat, construind o moștenire magică, un “har”…. ar spune probabil un călugăr. Mai departe, consider România ca pe o operă de artă.  Am auzit la un moment dat că arta nu există fără criticul de artă.  Prin « Drumul Crucilor » am devenit pentru scurt timp critic de artă, opera fiind România, și dacă am facut-o bine, atunci cartea merită citită. Pentru un străin? Evident e timpul pentru popoarele din Europa, implicit pentru oricine cu rădăcini europene, să înceapă să înțeleagă jertfa României de-a lungul secolelor și polița plătită care merită regăsită în respectul primit. Asta e o poveste lungă. Are de a face cu colonialismul economic în Europa de Est de după 1989, lipsit de compasiune și îngropat în ignoranță. Visez la o zi, și nu prea îndepărtată, când rolul României (adică toți cei care locuiesc pe teritoriul care astăzi se numește România) … când rolul României în formarea Europei de astăzi va fi general recunoscut. Orice as mai spune eu aici ar fi de prisos ca n-oi putea acoperi ori cuprinde cele rostite cu atata duh de catre Peter. Spusu-v-am ca-i apostol? Poate Afimie mai traieste drama irlandezului, dar drumurile lor sunt diferite. Aceleasi intrebari, dar pe cai diferite. Dumnezeu ne aduna insa si ne ajuta sa pricepem ce ni se intampla.

 

Batalia lui Peter este cumplita. Nu mai are nimic in afara de spiritul si dragostea castigata de oamenii pe care l-au cunoscut. Este indeajuns? Nu stiu, vom vedea cat il iubesc si cei care trebuie sa inlesneasca implementarea proiectelor europene, portita de salvare a autenticitatii de care vorbea el. De patru ani irlandezul si-a cheltuit averea investind in Festivalul de la Sapanta, o sarbatoare ce bucura lumea prin muzica si traditii originale nu struna prefacuta. In asteptarea banilor europeni, apostolul nostru si-a epuizat propriile resurse, incredintat ca face bine ce face. O fi nebun? Care dintre noi isi cheltuie tot ce are-n batatura pentru un obiectiv despre care crede ca-i salvator de neam si de tara? Mai mult, care strain? Ca poate as putea aminti romani ambitiosi si frumosi care actioneaza printr-un filtru bun, periclitandu-si bunastarea. Dar un strain sa faca ce face irlandezul nostru mi se pare ca trebuie trecut la pomeniri duminica-n toate bisericile, sa i se ierte lui orice pacate ar fi avut.

 

Pretul binelui este sacrificiul

 

Peter este cat se poate de zdravan la cap. L-am vazut cu ochii mei, am vorbit cu el. Sigur, in conditiile in care ma veti crede pe cuvant ca inca sunt intreaga la minte.

 

Cand imi amintesc de el imi vine-n minte, fara sa fiu vreo buna cunascatoare a Bibliei si a religiei in general, povestirea proroocului Iov. Acesta a fost un bărbat cinstit, drept şi temător de Dumnezeu, şi de asemenea foarte bogat, iar în anul al şaptezeci şi nouălea al vieţii sale Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de Satan, aşa cum ni se spune în amănunţime în Cartea Iov din Sfîntă Scriptură a Vechiului Testament. Într-o singură zi, Iov şi-a pierdut toată uriaşa sa avere, şi în aceeaşi zi i-au murit toţi fiii şi fiicele. După aceea el însuşi a căzut în nişte boli cumplite, trupul lui prefacîndu-se tot într-o rană din cap pînă în picioare. Bunicii mei aveau o biblie mica cu imagini creionate reprezentand acestea. Si-amu il vad pe Iov cum zăcea pe grămada de gunoi din afara cetăţii. Dar Iov nu a murmurat împotriva lui Dumnezeu, nu a păcătuit nici cu inima şi nici cu buzele sale, ci a îndurat tot chinul cu răbdare pînă la sfîrşit. De aceea i-a răsplătit lui Dumnezeu dar peste dar, căci i-a întors deplin sănătatea, şi i-a dat bogăţii încă şi mai mari decît avusese înainte, dăruindu-i chiar să i se nască alţi şapte fii şi trei fiice, adică tot atîţia copii cîţi îi muriseră. Sfîntul şi dreptul Iov a trăit încă 170 după această mare încercare, ajungînd pînă la vîrsta de 248 de ani. În toţi anii vieţii lui pe pămînt dreptul Iov a adus neîncetată slavă lui Dumnezeu. Sfîntul şi Dreptul Prooroc Iov este socotit de toată creştinătatea a fi ca pilda omenească supremă de suferinţă şi răbdare în încercările de Dumnezeu trimise sau îngăduite asupra oamenilor iar chinurile Dreptului Iov prefigurează Patima Mîntuitorului.

 

Cautand sa stiu mai multe despre el, aflu ca la 60 de kilometri de Sighetu Marmaţiei, în „Maramureşul mic” din dreapta Tisei se află moaştele întregi şi binemirositoare ale Sf. Iov de Uglea. Puţini ştiu însă că, Sfântul, canonizat în 2008 de Biserica din Ucraina e fiu al Maramureşului.

 

Peter a simtit magia muzicii romanesti si-a patruns semnificatia epitafurilor de pe crucile din Cimitirul Vesel de la Sapanta. Crede in imbinarea magica a celor doua culturi si alaturi de Shaun Davey au inspirat ridicand la viata sufletele celor adormiti prin corul barbatesc de teologie „Andrei Saguna” .

Trebuie sa stiti ca in 2008, vestitul compozitor irlandez, Shaun Davey, a vizitat pentru prima data Romania. Citeva luni mai tarziu, „Vocile din Cimitirul Vesel”, prezenta in premiera la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, in interpretarea Corului de Barbati de la Facultatea de Teologie Sfantul Andrei Saguna din Sibiu, dirijor Pr. Dr. Lector Sorin Dobre, Filarmonica de Stat din Sibiu, dirijorul David Brophy (Orchestra Simfonica Nationala Irlandei) si sapte dintre cei mai pretuiti solisti de muzica traditionala irlandeza.

 

Peter crede ca aceasta creatie muzicala este emblematica atat pentru Romania cat si pentru Irlanda. Cand Michael D Higgins, a fost investit ca presedinte al Irlandei in 2011, muzica compusa lui Davey a fost interpretata de Rita Connolly, sotia dansului. La nivelul acesta este apreciat Davey in Irlanda. Nu stiu cata recunostinta a avut in Romania.

 

E drept ca am trecut prin Sapanta de cateva ori si Cimitirul Vesel mi s-a parut o normalitate. Pentru ca nu odata mi s-a intamplat ca atunci cand aveam ceva sa nu-l mai stiu aprecia. Cand am prins a citi de pe troitele colorate m-am intristat, la fel cum as fi facut-o in orice timeteu obisnuit… Am iesit mirandu-ma de zecile de turisti care facea poze, mi-era ciuda ca nu aveam simtirea lor.

Dar satul in intregimea lui mi-a ramas taina in suflet.

 

Peter imi confirma cele cateva idei despre legatura dacilor cu celtii. Ne spune pe site-ul sau www.traditii.ro ca el este irlandez, dar este si Celt. „Celtii au avut un impact foarte puternic in cultura irlandeaza, ca si in foarte multe alte popoare din Europa.

 

Celtii au fost contemporani cu Dacii, au ajuns si in Dacia incepand cu 300 de ani I.Hr., si mi s-a spus ca s-au inteles bine.

 

Noi am pierdut cultura noastra autentica. Numai dupa ce pierdeti ceva, puteti sa il apreciati. Voi il aveti inca in stadiul viu. Dar pentru cat timp va mai putea rezista? Noi suntem in cautarea radacinilor noastre vii. Sunt inca de gasit aici. Propunem o intalnire intre celtii, sau mai bine spus, intre cei care inca pretuiesc valoriile celtice, prin muzica ethno-rock, cu traditiile dacice vii, personificate prin cultura, mestesug, culinar, muzica si dans.