Fără categorie

Inca mai poci face un mniez die fân

DSCN0541DSCN0541Car cu fan

Ieram un mniez de om mãdãrit in soare vara, leganat in fan pe car si stapanit numa de vorba lui Dumnezeu din gura bunicii.

Pe-atunci Dumnezeu vorbea foarte limpede, cobora pe Tibles cand noi spalam lana oilor si imparteam ţolurile nepoatelor.

Eu am apucat sa visez in culorile razelor impletind vise cu Fat-Frumos si impliniri marete. Pentru o lume mai buna.

Visand asa, mi se strangea stomacul de bucurie. Si Sofron, ma intreba. Si io ii povesteam. Iar el se inalta de bucurie. Si mai cosea o brazda. In urma lui, o nepoata cat un pumn, spargea iarba cu furca de lemn, imprastiindu-si dorintele in patru vanturi. Iar el scotea cutea si mai ascutea coasa la îmbra de bugla.

In verile acelea de demult caldura vesnica domnea la Suciu de Jos, Pamantul intreg nu mai misca, noi toti eram miracol tinuti cu dragoste langa holde.

N-a suflat vantul veri la rand. Nepoata il vede pe Sofron mereu. El inca ii zambeste inaltator si-o asteapta dupa ploaie sa se ascunda sub nailon la facitura, in parfum de flori cosite.

Amu nu mai fac fan cu Sofronu’ lu’ Lupuc. Da’ inca descarc la iel in ograda si parul cel lung il ascund sub naframa.