Cãtre liceeni :

Când Romania se pregãtea sã candideze la Uniunea Europeanã eram elevã de liceu. Atunci, contextul european era menţionat foarte puţin, interesul faţã de acesta fiind unul minor. Noi, elevii din acea vreme, aveam oricum alte prioritãţi, tipice varstei. Orice informaţie care ar fi putut încãrca programa şcolarã, scurtându-ne aşadar timpul liber, nu ar fi fost bine-venitã pentru mulţi dintre noi. Acum însã îmi doresc sã fi avut oportunitatea de a fi pregatitã mai mult pentru procesul de integrare al României în Uniunea Europeanã.

Spun asta pentru cã, absolut întâmplãtor, am ajuns în capitala Europei, Bruxelles, unde m-au întâmpinat instituţiile UE, atrãgându-mã tot mai mult sfera politicã a acesteia. Pe de altã parte, indiferent unde ne-am afla, ne vom izbi de conceptele introduse de Uniunea Europeanã, şi mai mult, s-ar putea sã fim puşi în situaţia de a ne etala cunoştinţele în domeniu.

Şi dacã tot am adus vorba despre emigrarea mea în spaţiul Occidental, cu riscul de a devia de la subiect, aş vrea sã vã vorbesc despre altceva. Nefiind nici o elevã de liceu eminentã şi nici o studentã de facultate extraordinarã, a trebuit sã mã folosesc de  voinţã în mod imperativ. Prin aceasta nu vreau sã subliniez vreo lipsã de modestie personalã şi nici sã încurajez în vreun fel delãsarea şcolarã punând totul pe seama ambiţiei. Dimpotrivã, vã atenţionez cã « drumul iniţiatic » despre care vi se vorbeşte în literaturã, poate fi mult uşurat dacã aveţi  o pregãtire intelectualã bine formatã şi, din timp.

Cu siguranţã însã, fenomenul emigrãrii te împinge şi mai mult în a-ţi forţa resursele pentru reuşitã. Înveti cu adevarat ce înseamnã noţiunea timpului şi, mai ales, ce înseamnã timp pierdut. Consecinţele timpului pierdut nu sunt întotdeauna imediate. La o vârstã fragedã mulţi dintre noi nici nu credem în efectele negative ale lipsei de interes faţã de instituţia şcolii.

Valul « trendy », « fashionable » sau « cool » mi-a aparţinut şi mie şi generaţiei mele. Nici pe noi nu ne-a înţeles nimeni (sau cel puţin aşa credeam noi), dar acesta este farmecul fiecãrei generaţii care revoluţioneazã. Trãiţi-vã momentul aşa cum ştiţi mai bine, dar fiţi deştepţi ! Intuiţi oportunitãţile şi pregãtiţi-vã pentru ele. Aşa cum la vârsta voastrã nu lãsaţi o zi din viaţã fãrã râs (lucru absolut minunat, de care le este dor tuturor adulţilor), nu lãsaţi o zi din viaţã fãrã sã fi învãţat ceva cu adevarat. Fiţi practici în ceea ce învãţati, nu lãsati informaţia sã rãmânã purã teorie. Puneţi întrebãri, provocaţi-vã profesorii în mod constructiv.

Informaţiile în domeniul integrãrii europene nu trebuie nici sã vã sperie, dar nici nu trebuie tratate cu dezinteres. Dacã dorim sã avem şanse egale de reuşitã în cariera profesionalã, trebuie în primul rând sã cunoaştem informaţiile de bazã cu privire la provocãrile aduse odatã cu 2007. Acestea se vor înteţi de-a lungul anilor, prin urmare, va trebui sã fim competitivi. Cum altfel decât printr-un proces de aprofundare a cunoştinţelor în domeniu ?  Nu întâmplãtor, Uniunea Europeanã promoveazã o economie bazatã pe cunoaştere. Lãsaţi deoparte pesimismul legat de viitorul carierei voastre şi negativismul faţã de şcoalã. Oricum nu vã stã bine încruntaţi. Orice profesie v-aţi alege, cãutaţi sã fiţi printre cei mai buni, numai aşa vã veţi simţi împliniţi. Ceea ce auziti la orele de literaturã, despre depãşirea condiţiei umane, nu sunt aspecte pur eminesciene, sunt adevãruri universale. Chiar dacã acum vi s-ar pãrea simple comentarii bune de tezã, viaţa vã va arãta ce înseamnã practic rândurile scrise la extemporal.

Cei dintre voi care vor simţi un interes sporit în stufãria politicã a Uniunii Europene, probabil vor urma studii de specialitate. Atât pentru ei cât şi pentru cei care îşi vor alege un alt drum, sper ca informaţiile cuprinse aici sã le fie utile. Acesta este singurul obiectiv al prezentului manual şi singura mea mulţumire.

Cãtre profesori :

În speranţa cã niciodatã nu este prea târziu, vreau sã mulţumesc profesorilor, sã  îi felicit şi încurajez în acelaşi timp în a-şi continua munca cu aceeaşi dragoste ca şi pânã acum.

Ştiindu-i destul de bine, îmi dau seama cu câtã înţelegere rezistã în faţa fiecãrei generaţii de elevi.

“Visele se schimba odată cu oamenii, dar realitatea lumii este patria comună.” Așa scria Albert Camus la 1957 in discursul sau de la Stockholm.

Tânărul închise laptopul și privi pe geamul larg, japonez, către grădina din spatele casei. Terminase de vizualizat toate realitățile rețelelor sociale, ii luase câteva luni de zile. In timpul acesta a pierdut toamna și chiar o parte din iarna. Crăciunița nu primise apa de mult și roșeața frunzelor era acum pe podea.

Căuta forma comunicării totale între oameni, una care sa ii lege și sa stabilească o ordine lipsită de competitivitate. Matematica  nu era o soluție, dacă ii enumera, numărul 5 se simțea inferior numărului 1, iar 10 se știa campion. Încercase exercițiul intr-o pictura așa cum a încercat Esther Ferrer in “Poemul numerelor prime” din 1984 prin carea exprima infinitul. 

Artista s-a născut in timpul Războiului Civil din Țara Bască și a lucrat la pictura acesta matematică, eliminând subiectivismul și estetica. 

Tânărul își dorea mult sa alinieze cumva omenirea intr-un soi de grădina interminabilă de culori care sa se întrepătrundă și sa fie pur și simplu conectată  prin viața care se scurgea din fiecare. Sa fie pur și simplu. Astfel culoarea și estetica nu puteau fi excluse. Iar împreună erau frumoși, un univers întreg. Precum o copilărie!

Problema lui era ca din ce in ce mai putini oameni trăiau sa fie. Realitatea fiecăruia era una de supraviețuire, de competiție și de întrecere constantă, de război și autoritarism. De control și conspirație. Pentru că cei care trăiau cândva sa fie, au fost preluati de dictatura și nu i-a oprit nimeni. In fond și la urma urmei, eroii au fost și sunt mereu necesari. Fără ei nu există salvare. Poate și tânărul este un erou.

Rețelele de socializare deveniseră o lume paralelă, însă nu putea sa ignore faptul ca ele constituiau o realitate a lor.

Cum putea astfel sa lege oamenii intr-o patrie comuna dacă fiecăreia avea realitatea sa din ce in ce mai complexa? In care moment și unde se făcuse toamna ca mai apoi sa vina zăpada pe care nici nu a mai apucat sa o simtă scâlțâind sub bocanci.

Oftează. În realitatea din mediul online, prostia și “prostituarea cuvintelor” a devenit lege. Mai departe, “libertate”, “ egalitate” apar înscrise in multe din formele de trunchiere a adevărului și mânarea unor manipulări ale realității. Pentru cine? 

Adevărul, poate acesta ar fi soluția care ar putea lega lumea fără sa o mai pună in antiteză în realități închipuite. Fiindcă o realitatea imaginară poate distruge una evidentă. Mii de aprecieri tâmpite pe rețelele de socializare pot deprecia un om deștept.

Adevarul trebuie sa combată algoritmii? Sau omul trebuie sa fie mai deștept ca algoritmii? Cum poate omul sa cunoască adevarul între atâtea realități?

Mulți dintre prietenii tânărului și-au regăsit menirea intr-o realitate a bătăliei pentru națiune. Rațiunea este aceea ca nația dispare din cauza opresiunii celor necredincioși, națiunea fiind cea mai bună din lumea aceasta. Este chemat mereu la luptă. 

Tânărul a încercat sa afle cine este dușmanul. Poate in felul acesta adevarul ar ieși la suprafață și realitățile s-ar putea uni. Într-o ecuație ar avea sens.

Își trage in picioarele cizmele de oțel. Nu este un luptător. Este un artist. Va merge cu greutatea asumată și va caută sa afle dușmanul.

A coborât din apartamentul capitalei europene in mijlocul cartierului lui Cosette, printre Mizerabili. Călare pe un asin, a luat agale calea pietruită de romani.

Nu se credea vreun Hristos, nici nu mai deschise Biblia din copilărie. Deși, acum își da seama că ar fie trebuit, și Biblia devenise o realitate.

Ajuns la Vale, a aflat cerșetorii, refugiații, mamele rămase fără copii, orfanii, săracii fără rost, prostituatele, homosexualii, bolnavii, handicapații, toți vulnerabili puși deoparte. Într-o natură moartă, un măr. Tânărul trebuia să confrunte mărul.

Nemișcata pictură a multor artiști scotea la iveală adevărul. 

Dușmanul nu era acolo. Doar contrastele.

Tânărul a făcut cale întoarsă in piața centrală căutând in continuare la palatele aurite. Nimic nou sub soarele imposibil de privit de-atâta strălucire. Același contrast al realismului cu visătorul romantism îl oprise în fata Palatului, așa cum auzise ca se întâmplase și pe la 1800.

O doamna frumoasa la chip, cu bucle roșcovane îi arată viitorul. Tânărul nu vrea sa privească. El vrea sa știe de ce acum nu se poate trăi altfel.

I-a vorbit multă vreme, încercând sa explice dilema realității fiecăruia și lipsa de comunicare reala dintre noi. I-a vorbit despre pericolul depărtării de Palat și de Vale.

După vreun ceas a înțeles ca doamna este mută. Picurii de ploaie o cam grăbeau să închidă geamul. I-a lăsat un ghid in care ii arata toți pașii pe care ii făcea in curtea interioară a palatului pentru a lega oamenii intr-u adevăr și înțelegere.

Tânărul citea cu entuziasm. Cuvintele erau acolo, neprihănite. Suntem pe mâini bune! Dușmanul va fi învins!

S-a întors pe jos, lăsând asinul la palat. Încălțările grele i-au arătat că și cele mai curate cuvinte nu pot lega buna intenție de realitate fără acțiune. Iar din Palat nu vezi Valea.

I-a părut rău ca a abandonat măgarul. Se cam pripise. Mai tulburat ca oricând, a ațipit sub nuc. Și din visare totul părea atât de clar! 

S-a trezit cu o barba albă, sub un stejar. Lângă el află un ghid îngălbenit în care se vorbea despre excluderea unor cuvinte pentru ca oamenii să comunice fără să se dezbine. I-au dat lacrimile. De ce nu s-or fi gândit sa includă toate cuvintele pentru a-i include pe toți? 

De sub stejar tânărul bătrân a rămas un artist condamnat tocmai de cei pe care ia-a iubit atât de mult, încălcând cândva cizmele de plumb.

( schița in lucru) 

Pandemia aceasta este o reflecție a multor provocări și probleme cu care se confrunta societatea de foarte mult timp.
Inegalitățile sociale, sărăcia, abuzul de toate felurile, migrația și refugiații, schimbarea climatica, lipsa accesului la igiena și sisteme medicale eficiente și moderne, bolile, slăbirea credibilității în instituții, dezinformarea și manipularea prin rețelele sociale, lipsa modelelor de dezvoltare durabila, lipsa unei guvernări democratice a ceea ce se întâmplă în online, încurajarea unui capitalism pentru bogați în detrimentul celor săraci, existenta unui vid mare de comunicare cu cetățenii și apropierea intre diferitele culturi, lipsa consolidării unui spirit civic și de comunitate, uitarea istoriei și lipsa investiției în educație, bătăliile geopolitice la nivel mondial și goana pentru resursele împuținate, sunt doar câteva elemente care îmi vin în minte scriind acest articol.
De acea, în momentul izbucnirii acestei pandemii, a apărut și un val de scepticism sau de neîncredere. De neîncredere în orice s-ar fi propus ca și soluție sau chiar în însăși existenta virusului. Curentul acesta, deși este foarte vizibil, este cred eu unul minoritar. Este vizibil prin demonstrații, proteste și atitudinile exprimate pe rețelele de socializare. Însă, acestuia i s-a alăturat extremiștii. Si nu e vreo fericire, nici vreo bucurie. Antisistemul este mereu o platforma de lansare politica, fără soluții, doar ca bazând-se pe supărarea oamenilor, poate creste chiar exponențial atrăgând și pe cei mai puțin vizibili, nemulțumiți și încă neconvinși.
Extremismul și creșterea acestuia ar trebui să fie un motiv de îngrijorare serios, istoria ne arata că nu a dus la nimic bun decât la războaie și genocid. Însă, câtă vreme, nu se procedează la o comunicare adecvata și prin răspunsuri clare și oneste, și la o strategie serioasa împotrivă dezinformării, va fi foarte complicat să avansam și să ieșim din pandemie fiindcă numărul celor care nu vor avea încredere in niciun fel de măsura, va creste.
În mod absolut logic, o pandemie blochează economii și libertatea de mișcare. Morții se înmulțesc terifiant, sistemele medicale intra în colaps. Nu exista foarte multe soluții la îndemâna decât distanțare, masca, igiena, vaccinare, imunizare naturala. Toate presupun un efort din partea tuturor, guverne și cetățeni. Însă, până nu este imunizata toată lumea, toate continentele, nimeni nu este în siguranță. Iar asumarea responsabilității fiecăruia dintre noi înseamnă spirit civic, unul în care siguranță personala este la același nivel cu siguranța colectiva. În plus, cine știe, poate este doar începutul unor serii de provocări similare.
Bâlbâiala instituțională de la începutul pandemiei, a cui e competența, e bună masca, nu e bună, se transmite cum exact și de la cați metri, și starea de saturație și nervozitate care s-a constituit de-a lungul timpului împotriva companiilor farmaceutice a convins o parte din populație să nu se vaccineze și chiar să nu aibă încredere defel în ce i se propune.
Efectele vaccinării neexplicate suficient, cazurile de victime ale vaccinului chiar daca au fost mult mai puține comparativ cu cați au fost salvați, sunt cazuri personale, evenimente afectiv emoționale extrem de sensibile, oamenii suferă și se tem.
Lipsa explicațiilor privind eficacitatea vaccinului și de ce anume și cei vaccinați se pot infecta a condus deasemenea la o serie de nelămuriri și creșteri ale celor care considera că întregul management al acestei pandemii este un atac la libertate și democrație.
Lipsa explicațiilor privind morții care pe certificatul de deces au avut trecut ca și cauza principala o alta afecțiune decât Covid ( acesta apare la o alta poziție sau deloc) iar ei sunt declarați decedați din cauza virusului, a condus și asta la o antagonizare a societății.
Și în general orice nereguli sau neclarități pe un subiect atât de sensibil cum este vaccinarea sunt elemente care nu trebuie să scape specialiștilor. Trebuie să se clarifice în așa fel încât să înțeleagă toată lumea, indiferent de pregătire.
Goana după faima și succes prin utilizarea acestui bazin de spaime, incertitudini, nemulțumiri și chiar victime uneori, au declanșat și încă declanșează diviziuni, îmbolnăviri masive, și morți. Însă de ce sa mă mir îl avem pe M. Barnier in Franța care candidează pentru prezidențiale pe un val eurosceptic după ce a negociat ani la rând Brexit-ul cu Marea Britanie in numele UE, apărând UE.
Iar o vaccinare obligatorie fără o campanie serioasa de informare vă fi dezastruoasa și vă slabi și mai mult proiectul de reîncepere a economiei și de focalizare pe Pactul Verde de exemplu și Generațiile Viitoare ale UE.
Mai departe, fără o testare accesibila și gratuita, o modernizare a sistemului medical peste tot în lume și o reglementare a pieței farmaceutice, va fi și mai complicat pe termen lung.
Formele noi, variantele precum Omicron, sunt și acestea o provocare. Pe fondul unei economii fragile acum, apariția lor cauzează creșterea inflației, a preturilor și a sărăciei.
Omicronul a apărut în Sudul Africii unde lumea nu este vaccinata și unde nu au acces la vaccin fiind la mila tarilor care au. Unul dintre motive este și acela legat de faptul că dreptul asupra vaccinului este protejat, de exemplu. Apoi mai avem și cauzele legate de capacitatea de stocare, de distribuție și chiar de existenta bolii HIV.
Da, în tarile cu rata de vaccinare ridicata, decesele sunt mai puține, spitalele mai puțin sufocate și cei vaccinați mai puțin bolnavi decât cei nevaccinați. Asta nu înseamnă că nu sunt în alerta și nu își modifica masurile de siguranță în funcție de dezvoltările pandemiei. Așa cum spuneam, până nu e imunizata populația cam în întregime, virusul va circula chiar și la cei vaccinați. Sigur, în marea lor majoritatea, datele ne arata că suferă mai puțin și mor mai putini.
Câtă vreme virusul va avea suficiente „case” unde să se instaleze, își vă decora singur interiorul. Și își va așeza și mobila. Când nu va mai avea gazde, va muri. Daca asta înseamnă că va trebui să trăim cu el și să îi lăsăm să moara pe cei mai „slabi”, asta este o abordare care mie nu mi se potrivește. Nu este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu care a făcut Omul. Este cumva undeva la nivel de legea junglei și înseamnă că prea puțin am evoluat. Iar mie îmi place să cred că suntem altundeva, că ne gândim la cât este de important să ieșim cu toții din pandemie, la sănătatea mentala a copiilor care trebuie să iasă și să își trăiască copilăria, la schimbarea modului în care vom munci de acum înainte, și așa mai departe.
Intre timp, foarte mulți oameni mor de cancer netestat. Și alte afecțiuni. Fiindcă sunt pline spitalele de bolnavi Covid. Este un articol interminabil. Poate că voi continua.

Exista un singur loc unde poți trai după moarte. In timeteul din sus. Viața revine prin florile pătate cu roșu. Amatorii de infinit s-au adunat și fac o coada lunga preț de câteva sate. Sa-și cumpere loc de veci. 

Nu mai is tare multe, și la noi nu îngropăm unul peste altul. Plus ca exista o ierarhie, care mai aproape de Capela, care mai departe. Care-s mai aproape revin mai repede. Cei mai din dos vin mai târziu și la fel de pricăjiți.

De aceea am făcut un comitet sa organizam treaba asta. Nu lăsam nimic la voia întâmplării. Viața următoare e pe mâini bune, avem grija ca cei care și-au permis placa de marmura sa simtă primul miros al florilor de cires. Cei de sub betoane se vor mulțumi cu verdetea buruienilor nărăvașe. Iar cei cu o cruce de lemn, cu mila comitetului, or ieși mai apoi când om culege sâmburii de dovleac.

Avem grija ca viața veșnica sa fie oglinda muncii strădaniei voastre pe pământ.

Semnat,

Un om de comitet